Personalitatea zilei. Aurel Vlaicu, unul din pionerii aviației mondiale
Aurel Vlaicu s-a nascut în satul Bintinți (jud. Hunedoara). Și-a făcut studiile liceale la Orăștie și și-a luat bacalaureatul la Sibiu (1902). A urmat apoi cursurile politehnicii din Munchen. A lucrat ca inginer la uzinele Oppel din Russelheim până în 1908, când se întoarce în țară și începe construirea primului său avion.
Inginer constructor de avioane, inventator și pilot român, Aurel Vlaicu a fost unul din pionerii aviației mondiale. A proiectat și a construit două avioane monoplane (Vlaicu I în 1910 și Vlaicu II în 1911), cu care a realizat performanțe de zbor remarcabile pentru acea vreme. A obținut la concursul aviatic internațional de la Aspern- Viena (iunie 1912), premiul I pentru aruncarea la țintă a unui proiectil și premiul II pentru aterizare la punct fix. Avioanele construite de el se deosebeau de cele straine prin: forma de săgeată a corpului, dispunerea în față a profundorului și a cârmelor, aripa cu profil variabil, care în zbor lua forma apropiată de cea optimă, prezența a două elice în tandem, care, învârtindu-se în sensuri contrare, își compensau reciproc cuplul de torsiune, prezența trenului de aterizare cu roți independente, precum și aceea a reductorului dintre motor și elice. Caracteristic pentru avioanele sale era de asemenea faptul că pilotul avea câmp de vedere liber in toate directiile.
În 1912-1913 a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion de construcție metalică din lume. S-a prăbușit lânga Câmpina, la 13 septembrie 1913, incercând să treacă munţii Carpaţii cu avionul Vlaicu II.
Anul urmator, prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima data în anul 1940.
Sursa: once.ro