Personalitatea zilei. Costache Antoniu, actorul care i-a dat viață Cetățeanului turmentat

Cu zâmbet cald, cu sclipiri jucăuşe, ironice, dar şi cu compasiune în ele, cu vocea sa uşor tărăgănată, cu accent imperceptibil moldovenesc, cu chipul blând, dar şi sever uneori, înseamnă pentru cei ce l-au văzut aievea, dar şi pentru cei mai tineri care au prilejul să mai vadă filmul O scrisoare pierdută în regia lui Sică Alexandrescu, în primul rând, Cetăţeanu turmentat. Prezent pe scenele româneşti mai mult de cinci decenii, debutul său având loc în 1918, cu rolul principal din Taifun, de Melchior Lengyel, în cadrul unui turneu organizat de trupa actorului Al. Dem. Dan, jucând până aproape de sfârşitul vieţii sale la Naţionalul bucureştean, a fost un simbol al artei interpretative româneşti pline de umanism, naturaleţe, realism. Născut odată cu veacul în comuna Ţigănaşi, de lângă Iaşi, Antoniu şi-a legat viaţa şi creaţiile, la început, de Naţionalul ieşean, unde Mihail Sadoveanu l-a apreciat în Scapin, din Vicleniile lui Scapin şi în Sganarelle din Medic fără voie, apoi de Teatrul din Sibiu, înfiinţat în 1923 şi dispărut după o stagiune. 

ÎI regăsim la Naţionalul din Craiova, 3 luni, în 1924, şi patru ani la Teatrul Popular din Bucureşti, pentru ca în 1928 să fie invitat de Ion Livescu, să plece la Naţionalul din Chişinău. Timp de 7 ani, până în 1935, când acest teatru s-a desfiinţat, a jucat în capitala Basarabiei, în numeroase spectacole montate de Aurel Ion Maican şi de Ion Livescu. Aici, îl joacă, în regia cunoscutului actor şi profesor care a fost Ion Livescu, prima dată în stagiunea 1930-1931, pe Cetăţeanul turmentat, de care a rămas legat toată viaţa sa. Nu era primul rol caragialian deoarece începutul l-a făcut la Craiova, în 1924, când a dat viaţa lui Ghiţă Pristanda şi, nu va fi nici ultimul, pentru că un succes răsunător îl va avea actorul şi în stagiunea 1941-1942, când joacă, în travesti, la Naţionalul bucureştean, pe Efimiţa din Conu Leonida faţă cu reacţiunea, după cum şi câteva personaje pitoreşti din Cinci schiţe. Hazul său irezistibil, autenticitatea, sinceritatea, firescul desăvârşit, spiritul mucalit l-au făcut pe Antoniu unul dintre cei mai buni interpreţi ai rolurilor de oameni cumsecade, de eroi oneşti, inteligenţi, ironici, cu excepţional spirit de observaţie din piesele româneşti.

Antoniu a interpretat, la Naţionalul bucureştean, al cărui actor a fost din 1935 până la moartea sa, pe Iancu din Acolo, departe, de Mircea Ştefănescu, pe Spirache Necşulescu din Titanic Vals, de Tudor Muşatescu, pe Alexandru Andronic din Ultima oră, de Mihail Sebastian. În piesele străine, talentul şi personalitatea sa unică au însemnat succesul unor spectacole ca Ia seama, Giacomino (rolul Giacomino), de Pirandello, la Naţionalul din Bucureşti; Medicul în dilemă, de G.B. Shaw, regia Sică Alexandrescu, la Teatrul de Comedie, 1945; Unchiul Vania, de Cehov, tot la Naţional; Trei surori, de acelaşi autor, regia Moni Ghelerter, în 1950. Cu toate că cinematografia a apelat adeseori la Costache Antoniu şi peliculele ca Pădurea Spânzuraţilor, regia Liviu Ciulei, sau O poveste ca-n basme, de Ion Popescu-Gopo îi păstrează chipul, zâmbetul şi farmecul – nu se poate spune că a fost distribuit pe măsura talentului său.

Ani la rând a fost un excelent profesor de Arta Actorului, conducând din 1955 până în 1970, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, ca rector. A fost un stâlp al teatrului românesc, unul din acei actori care au încântat mii şi mii de spectatori cu talentul, dar, mai ales, cu umorul său mucalit de ieşean autentic, şi nici nu se putea un mai bun interpret al lui Ion Roată, în spectacolul Cuza Vodă, de Mircea Ştefănescu, montat la Naţionalul bucureştean, decât Antoniu. Reprezentant de frunte al şcolii interpretative realiste, crezând în trăirea sinceră a rolurilor, în firesc, în emoţie, în comunicarea energiei, Antoniu i-a îndrumat şi pe studenţii săi pe această cale, respingând orice exagerare sau tendinţă de retorism. Un alt principiu susţinut cu pasiune a fost acela al importanţei tuturor rolurilor, indiferent de întinderea lor.

Costache Antoniu a dispărut din viaţă într-o zi de cincisprezece iunie, 1979, la București.