Eufrosinia Kersonovski s-a născut la Odesa, în familia juristului-criminalist Anton Kersonovski și a profesoarei de limbi străine Alexandra Caravasile. În timpul războiului civil din Rusia, familia Kersonovski s-a retras pe moșia din satul Țepilova, aflată la 7 km de Soroca. Fratele ei, Anton Kersonovski jr. a plecat în Paris și a devenit unul din cei mai de seamă istorici ai armatei ruse. Eufrosinia a absolvit școala vaterenară. Pentru că tatăl ei nu se ocupa deloc de gospodărie, ea a fost cea care a avut grijă de moșia de la Soroca. Pe 40 ha de pământ, tânăra moșieriță creștea cereale și viță-de-vie. A reușit să cultive grâu de calitate înaltă destinat exportului pentru a achita datoriile pe care le-a lăsat tatăl ei după moarte. În timpul liber prefera să se plimbe, sa călărească și să călătorească cu bicicleta la Marea Neagră.
După ce Rusia sovietică a anexat Basarabia pe 28 iunie 1941, au urmat represiunile. Familia Kersonovski a fost lipsită de toate drepturile și proprietățile. Unchiul ei și mama au reușit să fugă la București. Rămasă singură, ea a încercat să se angajeze, dar din cauza faptului că a fost moșieriță nu avea dreptul decât să execute munci sezoniere. În septembrie 1940, Eufrosinia dormea pe stradă, pentru că, neavând cetățenie sovietică, trebuia să fie izolată de sociatate. A primit pașaportul doar în ajunul așa-ziselor alegeri din 1 ianuarie 1941. A fost singura persoană care a pus o cruce mare pe buletinul de vot, pentru că a văzut în lista de candidați numele unei femei care, până să vină sovieticii, a fost o prostituată. Pe 13 iunie, 1941 când a demarat operațiunea SEVER, NKVD nu a găsit-o acasă. Ea însă a refuzat să se ascundă și a plecat împtreună cu alți concetățeni în Siberia. Eufrosinia Kersonovski a fost deportată în regiunea Tomsk. În 1942 a încercat să fugă, dar nu a reușit. Autoritățile au condamnat-o la pedeapsă capitală, dar ulterior au schimbat sentința în 10 ani de muncă silnică în lagărul din Norilsk. Prizoniera a refuzat să ceară grațiere, scriind „Nu pot să cer dreptate, să cer miluire nu vreau”.
Eufrasinia Kirsonovski a rămas celebră pentru jurnalul său de 2,2 milioane de caractere, însoțite de 680 de desene în care descrie viața sa din Basarabia, Odesa și lagărele de concentrare. Memoriile sale sunt cea mai expresivă mărturie a ororilor prin care au trecut oamenii în GULAG.
