Este fiul Paraschivei (născută Coma), maestră în ţesut covoare, şi al lui Ion Topârceanu, originar din Topârcea Sibiului, care a schimbat mai multe meserii, printre care a practicat-o şi pe aceea de cojocar. Părinţii au peregrinat în diferite localităţi, aşezându-se, în cele din urmă, la Nămăeşti, în Argeş. Primele clase primare Topârceanu le face la Bucureşti, iar ultimele la Şuiei, în judeţul Argeş. Liceul, început în 1898 la „Matei Basarab", îl termină în 1906 la „Sf. Sava". După ce, câteva luni, este suplinitor la Şcoala „Arhiereul Calist", iar în 1907 efectuează serviciul militar, se înscrie în 1908 la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, pe care o abandonează. Intră copist la „Casa bisericii" în 1909 şi student la Facultatea de Litere şi Filosofie, de asemenea fără să o finalizeze.
În 1911 se stabileşte la Iaşi, unde, chemat de G. Ibrăileanu, va fi subsecretar şi mai târziu secretar de redacţie al revistei „Viaţa românească". Participă la campania din Bulgaria în 1913, după care, în 1914-1915, îşi reia studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi. Fiind mobilizat, va fi obligat să le întrerupă din nou din cauza războiului. Cade prizonier la Turtucaia (1916) şi se va întoarce din captivitate la începutul anului 1918, în urma intervenţiei lui C. Stere, director al „Vieţii româneşti" şi persoană influentă pe lângă autorităţile germane din capitala ocupată. Revenit la Iaşi, este numit în 1919 subdirector al Teatrului Naţional, fiind în acelaşi timp, împreună cu Mihail Sadoveanu, redactor al revistei „Însemnări literare". Prim-redactor al „Vieţii româneşti" în 1920, redactor al revistei „Lumea", alături de Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu, Mihail Sevastos etc. (1924-1926), director al Teatrului Naţional din Chişinău (1926-1927), inspector teatral general pentru Moldova (1930), va mai conduce temporar Teatrul Naţional din Iaşi (1934). Iniţiază în ianuarie 1936, împreună cu Mihail Sadoveanu şi Gr. T. Popa, revista „însemnări ieşene" şi este ales membru corespondent al Academiei Române (mai 1936).
Debutează în 1904, încă de pe băncile liceului, la revista umoristică „Belgia Orientului", sub semnătura Top, cu poezia intitulată M-am procopsit. Publică în „Dumineca", „Revista noastră", „România ilustrată", „Sămănătorul", „Neamul românesc literar", „Ramuri", „Viaţa românească" (unde se afirmă efectiv şi unde îi apare, începând din 1909, cea mai mare parte a operei), „Viaţa socială", „Teatrul" (1912-1913, unde este redactor), „Lumina", „însemnări literare", „Lumea", „Bilete de papagal", „Adevărul literar şi artistic", „Revista Fundaţiilor Regale", „însemnări ieşene" etc.
Se impune în literatura română cu două volume emblematice „Balade vesele şi triste” şi „Parodii originale”, cărţi retipărite de mai multe ori în timpul vieţii poetului. Deşi în fugă (era în ajunul războiului), critica le-a primit cu elogii. Mai târziu, în 1926, i se va decerna Premiul Naţional pentru poezie. George Topoârceanu este unul din puținii reprezentanți ai umorului liric.
Sursa: crispedia.ro
Octombrie de George Topârceanu
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorït
A doua oară…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
