Actualitate

Peste 165,8 mii de numere de telefon au fost portate în patru ani, în Republica Moldova

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), în acest răstimp, serviciul de portare, care permite oricărui utilizator de telefonie să-şi păstreze numărul de telefon atunci când își schimbă furnizorul, a fost folosit în mediu lunar de peste trei mii de utilizatori.

Directorul ANRCETI, Grigore Varanița, consideră că rezultatele utilizării acestui serviciu se măsoară nu numai prin numărul de portări. ”Cel mai important rezultat constă în faptul că libertatea utilizatorilor de a-și păstra numărul de telefon când aleg alt operator stimulează concurența pe piața serviciilor de telefonie, factor care determină operatorii să investească mai mult în rețele și tehnologii noi, să depună eforturi suplimentare pentru aşi păstra abonaţii şi a atrage noi clienţi prin oferte mai variate și mai atractive”, a menționat Grigore Varanița.

În cei patru ani de la lansarea portabilităţii numerelor de telefon, utilizatorii au continuat să manifeste interes față de acest serviciu. La solicitarea acestora, în şase luni ale anului 2013 au fost portate 28,4 mii numere de telefon, în anul 2014 – mai bine de 37,6 mii, în 2015 – 44,8 mii, în 2016 – peste 36,9 mii și în prima jumătate a anului 2017 – 14,9 mii.

Specialiștii explică diminuarea ușoară a numărului de portări prin faptul că utilizarea acestui serviciu a condus la echilibrarea ofertelor și tarifelor propuse de operatori, situație în care utilizatorii de telefonie au mai puține motive întemeiate de migrare de la un operator la altul.

Datele ANRCETI arată că în toți acești ani cei mai interesați în portabilitatea numerelor au fost utilizatorii de telefonie mobilă. Numărul acestor utilizatori constituie 91,5% din totalul beneficiarilor serviciului respectiv, iar numărul abonaților de telefonie fixă – 8,5 la sută din total. Aceeași tendință s-a făcut simțită și în șase luni ale anului 2017. Din 14,9 mii de numere portate în această perioadă, peste 13,7 mii au fost numere de telefonie mobilă (92,3%) și circa 1,2 mii – numere de telefonie fixă (7,6%).

Din cele 151,8 mii de numere de telefonie mobilă portate în perioada iulie 2013 – iulie 2017 cele mai multe numere – circa 88,8 mii – a primit în reţeaua sa SA „Moldcell”. În reţeaua SA „Orange Moldova” au fost portate peste 36,7 mii de numere, iar în reţeaua SA „Moldtelecom” (Unite) – circa 26,2 mii. În aceeași perioadă, cele peste 14 mii de numere de telefonie fixă au fost portate în reţelele a 24 de furnizori. Cele mai multe numere au fost portate în reţelele fixe ale SRL ”Starnet Soluţii” (peste 6,4 mii) și SA „Orange Moldova” (3,3 mii).

Conform reglementărilor emise, orice utilizator de telefonie poate beneficia de portarea numărului de telefon în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii respective la furnizorul pe care l-a ales. Spre deosebire de multe alte ţări europene, în Republica Moldova acest serviciu este oferit gratis de către furnizori.

Cei interesați să afle mai multe informaţii despre utilizarea acestui serviciu pot accesa pagina de Internet a ANRCETI www.anrceti.md, secțiunea Portabilitatea numerelor sau site – ul www.portare.md.

Timpul.md

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *