Tânărul sculptor Petru Glavan, student la Arte, și-a văzut visul împlinit, după ce, în 2017, a câștigat concursul „Cai verzi pe pereți”, organizat de K-Lumea la Festivalul IA Mania. Lucrarea sa, realizată cu acest prilej și instalată în parcul Valea Morilor, reprezintă doi tineri pe skateboard și un cățel din bronz. Persoanele sculptate îl înfățișează pe el și pe iubita sa, Natalia. Ambii visau cândva să își cumpere câte un skateboard pentru a se plimba cu ele anume prin acest parc. De aceea Petru a decis să-și înveșnicească visul printr-o sculptură. Ne-am întâlnit cu el într-o după-amiază însorită. N-am realizat un interviu, ci am avut o discuție liberă și interesantă, fără formalități rigide și cuvinte simandicoase.

– Petru, când te-ai îndrăgostit de artă și ți-ai dat seama de talentul tău?
– Când eram mic, îmi plăcea să creez, să desenez, dar la fel de mult îmi plăcea și fotbalul. Însă părinții nu-mi vedeau viitorul în acest sport și m-au îndrumat pe calea artei. Este important să ne cunoaștem înzestrările native sau deprinderile, pe care apoi le putem dezvolta cu ușurință, pentru ca viața noastră să curgă în direcția exprimării propriului talent. Cred că talentul nu trebuie să fie doar o pasiune, ci însăși activitatea principală a vieții artistului.

– De ce ai ales sculptura, care, am impresia, că nu face parte dintr-un domeniu foarte explorat de către tineri?
– Am mers să învăț la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău. Îmi doream să intru la grafică, care, în acel an, nu se preda, şi aşa m-am înscris la sculptură. Nu știam ce se ascunde în spatele acestei meserii, dar mi s-a părut interesantă. L-am avut ca profesor pe dl Ioan Grecu, care m-a făcut să îndrăgesc sculptura din primele încercări. Cel mai mult mi-a plăcut că el ne permitea să experimentăm cu talentul nostru. Astfel, sculptura a devenit o formă de manifestare a stării mele creative.

„Îmi doresc, prin această lucrare, să fac oamenii mai fericiți”

– În decembrie, anul trecut, una dintre lucrările tale a fost instalată în parcul Valea Morilor. Cum ți-a venit inspirația să sculptezi cei doi tineri pe skateboard?
– Am făcut această sculptură datorită lui Pavel Obreja, autorul sculpturii îndrăgostiţilor de pe strada pietonală Eugen Doga, și datorită profesorului meu Vasile Sitari, care a fost alături de noi pe tot parcursul proiectului „Sculpturi care te privesc în ochi”. Inițial, Pavel, care mi-e coleg de facultate și bun prieten, m-a anunțat despre acest proiect. Ambii am fost selectaţi pentru realizarea proiectului și a urmat etapa generării de idei de sculptură. Apoi am creat modelele, în mărime de 20 cm, după care am realizat carcasa sculpturii, în mărime naturală. A urmat alipirea diferitelor straturi de material, până am ajuns la forma finală a sculpturilor. Pentru că aveam nevoie de modele pentru lucrare, m-am gândit să mă reprezint pe mine împreună cu prietena mea. Un prieten ne-a făcut fotografii în diferite poziții, după care am studiat anatomia, mușchii corpului uman. Totuși, sculpturile din parc nu seamănă leit cu noi, fiindcă mi-a fost greu să îmi fac un autoportret, să-mi transpun propriul chip în plastilină – materialul în care am cioplit. Cât despre Natalia, îmi displăcea gândul că jumătate din Chișinău ar putea să o recunoască, să pună mâna pe ea și să facă poze alături de ea… De aceea am păstrat doar câteva trăsături de-ale noastre. Cheltuielile pentru realizarea lucrării au fost suportate de o companie producătoare de bere. Ambele compoziții au costat 500 000 de lei. Îmi doresc, prin această lucrare, să fac oamenii mai fericiți, să-i inspir să facă mișcare, să nu trăiască într-o lume virtuală, ci să se bucure împreună cu cei dragi de ceea ce ne oferă viața.

Căţelul a apărut în sculptură datorită Angelei Braşoveanu

– Spuneai într-un interviu că al treilea personaj din sculptură, cățelul, nu este unul inventat, ci e animalul de companie al ambasadorului Poloniei la Chișinău. Prin ce ți-a plăcut atât de mult câinele ambasadorului?
– De la început, câinele nu era gândit să facă parte din sculptură. Trebuia să fie încă un skateboard lângă băiat, pe care oamenii să se poată urca, pentru a face poze. Însă dna Angela Brașoveanu, câștigătoarea proiectului, și-a dorit foarte mult să facem un câine, și anume de rasă taxa. Atunci profesorul meu, Vasile Sitari, mi-a arătat niște poze cu câinele ambasadorului Poloniei și am modelat după ele.

– Cât timp ai făcut această lucrare?
– Patru luni, lucram câte trei ore pe zi. Este prima mea lucrare turnată în bronz și de dimensiuni atât de mari. Mi-a fost puțin greu, dar a meritat tot efortul. Când mi-am văzut lucrarea în Valea Morilor, am simțit plăcere, ca și ceilalți care au văzut-o prima dată. La momentul instalării sculpturii, observam reacțiile oamenilor, vedeam că le plăcea.

„Oamenii interpretează lucrurile după cum le convine”

– După ce a fost instalată lucrarea lui Pavel Obreja pe strada pietonală Eugen Doga, acesta s-a ales cu foarte multe critici. Mulți trecători erau de părere că sculptura sa ar fi o lucrare sexistă, umilitoare pentru reprezentantele sexului frumos. Ai fost și tu criticat?
– Oamenii interpretează lucrurile după cum vor ei, după cum le convine. Îmi pare rău că unii confundă iubirea cu sexismul. Eu nu am primit critici. Doar o singură dată, o fată bolnavă psihic a aruncat cu pietre în sculptură, dar aceasta nu este critică, în opinia mea. Noi am făcut foarte multe schițe și nu ne-am bazat pe o idee anume, iar principalul nostru scop a fost ca sculpturile să arate binele în zonele unde urmau să fie amplasate.

– Cum este să fii sculptor în R. Moldova?
– Aici nu există reguli stricte de lucru, iar devierile sunt chiar binevenite. Se poate face sculptură în R. Moldova, iar un specialist bun îşi găseşte întotdeauna de lucru, mai ales dacă se autoperfecţionează în permanenţă. Oamenii de artă de la noi nu prea reuşesc să facă bani acasă, dar îi mai salvează proiectele şi expoziţiile pe care le au în străinătate.

– Tu poți să trăiești doar din artă?
– La ora actuală, îmi câștig banii făcând tatuaje. Acestea sunt o altă pasiune a mea. Deocamdată fac sculptură doar pentru Academia de Arte, unde-mi fac studiile, însă pe viitor chiar îmi doresc să ajung un cunoscut om de artă.

„Avem nevoie de artă în viața noastră, ca să putem evolua”

– Ce dezavantaje are viața artistică în R. Moldova, în comparație cu alte țări?
– La noi, oamenii de valoare nu sunt apreciați. Mulți artiști de-ai noștri îmi sunt profesori. Înțeleg cât sunt de talentați și cât de sus au ajuns, însă am impresia că atunci când merg pe stradă oamenii nici nu-i cunosc. În R. Moldova, nivelul de cultură este mai scăzut decât în alte țări. E adevărat că oamenii vin la expoziții, apreciază ceea ce văd, dar nu își pun întrebarea „Cine e autorul?”, „Cum și de ce a apărut această lucrare?”. Nu vorbesc despre mine, care sunt deocamdată un student, ci de artiștii mari, care au foarte multe lucrări. Din păcate, unii dintre aceștia sunt mai cunoscuți peste hotare decât în țara lor de baștină.

– Te-ai gândit vreodată să pleci și tu din ţară?
– M-am gândit la aceasta de multe ori, apoi mi-am schimbat părerea. Îmi place foarte mult aici și n-aș dori niciodată să părăsesc tot ceea ce mă înconjoară.

– De ce avem nevoie de artă în viața noastră?
– Consider că arta este la fel de importantă în viața noastră, ca și știința. Ambele au un impact și o importanță gigantică în evoluția omenirii. Arta se întruchipează în multe feluri, reprezentând acea forță care zdruncină în tine până și cel mai mic gram de emoție și trăire. Avem nevoie de artă în viața noastră, ca să putem evolua și învăța importanța sufletului, ca să ne hrănim interiorul cu ceea ce este mai frumos în jur.

Elena Balan,
stagiară