Hotărârea a fost expediată pentru publicare la Monitorul Oficial.
Circumstanţele cazului
La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 29 decembrie 2011 de avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolelor 4, 9 alin.(1) şi 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, în redacţia legilor nr.56 din 9 iunie 2011 şi nr. 3 din 15 ianuarie 2012, prin care au fost modificate condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă:
(1) sursele de finanţare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă (cu excepţia cazurilor de tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip sau apariţie a riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi în cazul femeilor gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare) au fost stabilite în modul următor:
(a) prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se suportă din contul persoanei asigurate;
(b) a doua, a treia şi a patra zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se plăteşte din mijloacele financiare ale angajatorului;
(c) începând cu a cincea zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) a fost redus de la 100 la 90% cuantumul procentual al bazei de calcul a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
Autorul sesizării a pretins, în special, că punerea în sarcina angajatului şi a angajatorului a unei părţi din indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi diminuarea cuantumului indemnizaţiei, operate prin normele contestate, încalcă dreptul la protecţie socială şi dreptul de proprietate, fiind incompatibile cu prevederile articolelor 1 alin.(3), 15, 18, 47 combinat cu articolul 16, cu prevederile articolului 46 combinat cu articolul 54, precum şi cu articolul 126 alin.(2) lit.g) din Constituţie.
La 3 aprilie 2012, sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:
Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Petru RAILEAN, judecător-raportor,
Dl Dumitru PULBERE,
Dl Victor PUŞCAŞ,
Dna Elena SAFALERU,
Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători
Concluziile Curţii
Audiind argumentele părţilor, Curtea a reţinut că normele contestate se referă la drepturi care aparţin categoriei drepturilor sociale. Caracteristica conceptuală a acestora constă în faptul că ele nu au un caracter necondiţionat şi că pot fi solicitate numai în limitele prevăzute de lege. Această caracteristică acordă legiuitorului o marjă destul de largă de apreciere în stabilirea normelor pentru punerea în aplicare a drepturilor individuale sociale, inclusiv de posibilitatea de a le modifica.
În viziunea Curţii, abrogarea acordării prestaţiilor de asigurare socială în prima zi de incapacitate de muncă cauzată de boală retrage angajaţilor dreptul de a revendica prestaţii de asigurare socială pentru prima zi de incapacitate de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Curtea a relevat că astfel statul, pe seama unui număr nedeterminat de persoane ce abuzează (în opinia părţilor), operează o sancţiune „în alb” împotriva celorlalţi angajaţi aflaţi în incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă. Rezultatul este o stare de lucruri în care majoritatea predominantă a salariaţilor rămâne fără fonduri în prima zi de incapacitate de muncă, deşi, în acelaşi timp, obligaţia de a plăti primele de asigurare rămâne intactă.
Curtea consideră că este inadmisibil pentru stat de a cere angajaţilor executarea unei obligaţii (în cazul dat, plata primelor de asigurare), dar, în acelaşi timp, să nu ţină seama de protecţia intereselor lor atunci când aceştia sunt afectaţi de evenimente independente de voinţa lor, care cauzează incapacitate de muncă şi care sunt asigurate prin plata primelor de asigurare.
Curtea a reţinut că boala constituie un eveniment asigurat, iar existenţa sa trebuie să fie demonstrată în mod adecvat (prin examinarea de către un medic). În acest context, Curtea a relevat că, pentru a exclude abuzurile, statul dispune de mecanisme pentru supravegherea procedurii de eliberare a certificatelor medicale, precum şi a respectării regimului concediului de boală din partea asiguraţilor, în loc să plaseze pe umerii majorităţii angajaţilor oneşti consecinţele lipsei sau ineficienţei acestor mecanisme.
Prin urmare, Curtea a conchis că abrogarea acordării prestaţiilor pentru cazurile de boală în prima zi de incapacitate de muncă aduce atingere substanţei dreptului angajaţilor la securitate materială adecvată pentru perioada de incapacitate de muncă, articolul 4 alin. (2) lit. a) fiind în conflict cu articolul 47 din Constituţie.
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că dreptul la asigurare socială, garantat de articolul 47 din Constituţie, presupune posibilitatea persoanei asigurate de a beneficia de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada în care riscul asigurat produs îi cauzează prejudicii, astfel încât protecţia instituită de norma constituţională invocată este inoperantă în privinţa angajatorului. De asemenea, această normă nu limitează dreptul statului de a reglementa participarea angajatorului la plata indemnizaţiilor de asigurare socială.
Prin urmare, Curtea a constatat că prin această schimbare nu se aduce atingere normelor constituţionale, astfel încât prevederile contestate nu introduc nimic neconstituţional în partea ce ţine de contribuţia suplimentară a angajatorului în cazul survenirii incapacităţii temporare de muncă a angajatului său.
De asemenea, Curtea a acceptat argumentele autorităţilor că norma articolului 4 alin.(3) din lege, care prevede acoperirea integrală de către stat a cheltuielilor pentru cazurile de tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip sau apariţie a riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi în cazul femeilor gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare, instituie asumarea integrală de către stat a cheltuielilor în cazul unor grupuri vulnerabile în sistemul sănătăţii, ce nu poate fi calificată ca fiind contrară prevederilor constituţionale.
În partea ce ţine de diminuarea indemnizaţiei, Curtea a reiterat că Legea Supremă nu garantează un cuantum determinat al prestaţiei sociale.
În acest context, Curtea a acceptat argumentele autorităţilor că diminuarea cuantumului procentual al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă urmăreşte scopul de a asigura echitatea între angajaţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă şi angajaţii care muncesc, deoarece salariatul contribuie din mijloacele salariale la plata impozitului pe venit şi a altor contribuţii de asigurări sociale, în timp ce indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă sunt neimpozabile.
De asemenea, Curtea a reţinut că persoanele care cad sub incidenţa normelor contestate nu au fost private integral de prestaţiile sociale litigioase, ci vor suporta o diminuare a cuantumului acestora, deşi nu ca o consecinţă a schimbării situaţiei lor personale, ci în rezultatul unor amendamente legislative. Prin urmare, normele menţionate nu au ca efect suprimarea acestor drepturi, iar, în circumstanţele cauzei, această diminuare nu afectează mijloacele de trai ale persoanelor şi nu le impune o povară excesivă şi disproporţionată.
Hotărârea Curţii
Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că din normele legale contestate este contrară Constituţiei norma care stabileşte că prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă se suportă din contul persoanei asigurate (art.4 alin.(2) lit.a)), În celelalte aspecte, normele contestate au fost recunoscute constituţionale. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
