Platon: Extrădarea mea din Marea Britanie este imposibilă

Organele judiciare din Marea Britanie vor soluționa, în noiembrie 2025, cererea de extrădare a lui Veaceslav Platon, înaintată de organele de drept din Republica Moldova. Potrivit lui Platon, din punct de vedere juridic, extrădarea sa în Republica Moldova „este imposibilă”.
„Faptul că am stat închis 4 luni și jumătate pentru mine a fost o surpriză. Eu aveam cu totul alte viziuni despre justiția britanică. Acum acestea s-au schimbat foarte mult. Dar cu toate acestea, din punct de vedere juridic, extrădarea mea în Republica Moldova este imposibilă. Oricât s-ar vorbi despre înțelegeri politice, juridic eu nu pot fi extrădat”, a declarat Veaceslav Platon la Fiodorova Show.
Omul de afaceri a explicat și de ce totuși a fugit la Londra, dacă se declară nevinovat pe toate capetele de acuzare care i se aduc.
„Eu cunosc cum lucrează justiția în Moldova. Toate dosarele care mă vizează sunt din timpul lui Plahotniuc. Și toți vorbesc despre stat capturat, dar nimeni nu examinează din acest punct de vedere și dosarele Platon, făcute la comandă”, a menționat el.