Femeia din poeziile Silviei Goteanschii este una fatală, având, de multe ori, o energie distructivă („s-ar putea să vă transform în broaşte / un preot m-a luat o dată de mână şi i s-a făcut faţa de catran”). Dar autoarea e conştientă atât de părţile luminoase, cât şi de cele întunecate ale feminităţii sale şi pare a fi sigură că le poate controla. Oricum, poeziile în care poeta scoate în vileag puterea şi fragilitatea feminităţii sale sunt foarte numeroase şi sunt printre cele mai izbutite din carte. Sunt însă şi unele poezii din care nu am putut reţine decât o imagine sau două, dar cele care au supravieţuit lecturii merită toţi banii: „unde e dragostea în toată tranziţia asta mă întreb / şi văd la măsuţa din stânga / o mamă neagră ţinând la piept un copil alb”; „Fiecare cu salteaua lui care scârţâie ca o muzică de mozart”; „în faţa blocului stă agnes şi numără copiii care aleargă / i-ar prinde şi i-ar îndesa pe toţi / în burta ei groasă / aşa cum maică-sa sădea arpagic”; „mă întâlnesc cu iubitul meu la răscruce / şi aud cum apa pleoscăie / sub bocancii lui soldăţeşti”.
Neajunsul volumului însă nu e acesta. E faptul că e foarte gros. Are tocmai 204 pagini şi acesta nu ar fi putut fi un lucru rău în sine, dacă nu ar fi fost inegal, cuprinzând alături de poeme remarcabile şi destule poeme slăbuţe, care par a fi mai degrabă nişte pagini de jurnal („îmi iau costumul de apă şi vin să te întâlnesc”) sau o demonstraţie a capacităţii autoarei de-a construi imagini surprinzătoare („intru în bărbat să văd cu ochii mei / cum se manifestă eclipsa”), decât nişte poeme în toată legea. Cu toate astea, după ce am ajuns la capătul acestui volum, am rămas cu impresia că am descoperit o tânără poetă foarte talentată. Cele mai bune poeme din acest volum demonstrează limpede ca paraua că Silvia Goteanschii este o poetă autentică, având un farmec irezistibil. Marea ei problemă e pe ce cale va merge mai departe, întrucât acest volum înglobează câteva drumuri. E ca un fel de răscruce poetică. Există şi o poezie foarte proaspătă („deschid uşa geamul să fie curent. Să intre mult aer mult./ să fie presiune. Să plutească obiectele ca nişte farfurii / zburătoare. / hainele mâncate de molii. Jucăriile fiului meu. Sertarul cu sedative. (…)”), dar şi o poezie mult prea metaforizată („noaptea se întinde în mine / o noapte pofticioasă şi limpede / o noapte ca o revoluţie franţuzească”).
Contează ce alegere va face poeta. Eu, unul, totuşi o prefer pe Silvia Goteanschii din poemele ca cel despre mama ei, pe care l-a intitulat mă irită vara asta, mă: „stau cu mama / de mult n-am mai stat aşa cu mama să ne coacem / să ne dăm cu creme egiptene pe sâni pe genunchi…”. Acest poem care vorbeşte despre relaţiile dintre o fată matură şi mama ei nefericită e de o frumuseţe copleşitoare şi anume astfel de poeme mă fac să aştept cu nerăbdare şi celelalte volume ale autoarei…
