Polonia anunță reținerea unui agent belarus cu sprijinul serviciilor din România și Cehia

Agenția de Securitate Internă a Poloniei (ABW) a reținut luni un agent belarus în cadrul unei operațiuni realizate în cooperare cu servicii partenere din mai multe state europene, între care România și Cehia, a anunțat premierul polonez Donald Tusk marți pe rețelele sociale.
Tusk a anunțat, de asemenea, expulzarea unui diplomat belarus, acuzat că sprijinea „acțiunile agresive” ale serviciilor de la Minsk împotriva Poloniei.
E vorba despre o operațiune în cadrul căreia fostul adjunct al spionajului din Republica Moldova, Alexandru Bălan, a fost reținut de DIICOT că a divulgat informații secrete către KGB al Belarus. Serviciul Român de Informații a anunțat că a “documentat” un “caz de trădare”, în cooperare cu parteneri externi.
Tot marți, oficiali din Cehia au anunțat expulzarea unui diplomat belarus pe care îl acuză de spionaj, cazul având legătură cu cel în care, în România, este cercetat un fost oficial de rang înalt al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova bănuit că a divulgat informaţii secrete către serviciul KGB din Belarus.
Incidentul din Polonia are loc pe fondul creșterii tensiunilor dintre Varșovia și Minsk. Joi, televiziunea de stat din Belarus a relatat despre reținerea unui tânăr născut în 1998, rezident la Cracovia, în localitatea Lepel (regiunea Vitebsk). Autoritățile belaruse au difuzat imagini cu un ofițer al KGB discutând cu acesta. Potrivit relatării oficiale, bărbatul – care face parte din cler – ar fi recunoscut că se afla pe teritoriul belarus pentru a colecta informații despre exercițiile militare Zapad.
România și Cehia, ambele state membre NATO și UE, au fost implicate în acțiunea comună de contracarare a activităților de spionaj belaruse, potrivit anunțului oficial. Ambele țări se confruntă în ultimii ani cu intensificarea tentativelor de influență și de penetrare informativă dinspre Rusia și Belarus.
În România, autoritățile au anunțat în repetate rânduri măsuri împotriva diplomaților și cetățenilor străini suspectați de activități incompatibile cu statutul lor, în special în contextul războiului din Ucraina. De partea cehă, serviciile de informații de la Praga au atras atenția în rapoartele anuale asupra rețelelor de spionaj rusești și belaruse și au sprijinit recent inițiativele UE de reducere a prezenței diplomatice ruse pe teritoriul comunitar.
Operațiunea confirmă intensificarea cooperării dintre serviciile de securitate din Europa Centrală și de Est, pe fondul agresiunii ruse împotriva Ucrainei și al implicării directe a Belarusului în sprijinirea Moscovei. Atât România, cât și Cehia își consolidează profilul de parteneri-cheie ai Poloniei în apărarea flancului estic al NATO.