Observ că, deși ne tot văietăm că trăim zile grele, în subconștientul nostru refuzăm să vedem de unde ni se trag toate ponoasele. Nouă ne place să-i învinuim pe alții de toate relele, fără să ne scoatem paiele din ochii noștri. Și uităm cu tot mai multă încăpățânare că, atunci când Dumnezeu a creat moldovenii, le-a pus și minte în cap, nu numai guri și limbi cu care să pupe orice fund. Nu mai gândim dintr-un simplu raționament – de-am accepta realitatea, am fi nevoiți să ne condamnăm mai întâi pe noi și să avem mustrări de conștiință. Dar cui îi trebuie asemenea bătaie de cap? Nimănui și de aceea nu ne vom găsi liniștea niciodată. 

Cuiva, sau mai bine zis spiritului care conduce lumea modernă, îi suntem dragi anume așa, fiindcă ne poate manipula mai lesne. Este de ajuns să ni se întindă tava plină de vicii și nonvalori și să ni se spună că astea sunt culese din lumea civilizată. Și noi nu mai apelăm la minte, ne repezim ca griveii, înghițind cu nesaț momeala. Reacționăm ca și câinii, cărora li se aruncă o bucată frumoasă de carne, injectată cu otravă. Iar petrecându-ne viața doar în deșertăciunile cotidianului: hrană, bani, distracții, sex și somn, nu ne mai deosebim de animale.

Noul dumnezeu al lumii moderne

Dumnezeu încă nu a murit în această lume, chiar dacă toate tunurile lumii moderne sunt îndreptate contra Lui. Exact ca în vremea prigoanei bolșevice, astăzi toți te aplaudă și te admiră, dacă umpli de noroi biserica și preoții și dacă ești supus păcatului. Serioase instituții străine, în loc să ajute financiar flămânzii, orfanii și bolnavii, investesc sume amețitoare în susținerea unor evenimente de rutină și a unor ONG-uri care contribuie la moartea lui Dumnezeu. În locul Dumnezeului nostru, în laboratoarele modernității a fost creat dumnezeul lor, pe care lumea – naivă și tristă – îl venerează deja.

Minciuna este numele noului dumnezeu, iar strategia divinizării acestuia presupune o miopie totală a ucenicilor săi. Majoritatea acestora chiar nu conștientizează cui îi slujesc. Pe bună dreptate, noi toți ne-am deprins să ne apărăm și să atacăm prin minciună. Iar amăgindu-i pe alții, am ajuns să ne ducem în rătăcire pe noi înșine.

Fiecare să-și aleagă Crăciunul său

După o polemică aprinsă din ultimii ani cu privire la data Crăciunului, am ajuns să-l sărbătorim de două ori pe an. Cât ai zice pește, s-a creat și o nouă tradiție a Crăciunului moldovenesc: pe 25 decembrie se bea și se mănâncă în orașe, iar pe 7 ianuarie se tăie porcul la sate. În fond, prea puțini se mai arată interesați de Nașterea Domnului. Astăzi, pentru oamenii noștri, porcul a ajuns să aibă o însemnătate mai sacră decât Hristos, pe seama nașterii căruia, dar și a Maicii Domnului, se fac cele mai porcoase și pline de sudălmi glume…

Balansarea noastră cu fundul în două luntri scade substanțial din importanța și sensul Crăciunului, dându-i o coloratură rudimentară. Sărbătorirea dublă a acestei zile fiind imposibilă prin esență, tot mai puțini creștini țin postul premergător Crăciunului. Ei fie că încalcă postul, fie că mai sărbătoresc o dată, spre bucuria exclusivă a pântecelui lor și pentru a fi pe plac și rușilor, și românilor. Iar cei care ne conduc profită din plin de rătăcirea noastră. Pe de o parte, mai au o sărbătoare comercială, iar pe de altă parte, distanțarea noastră de valorile creștine îi ajută să ne îngenuncheze în fața noului dumnezeu.

În familia în care m-am născut, Crăciunul a fost sărbătorit întotdeauna pe 7 ianuarie. Că așa sărbătoresc rușii, românii sau americanii, pe mine nu mă interesează deloc, fiindcă Hristos nu este european, nici belarus. De-aș face Crăciunul și în decembrie, eu mi-aș trăda familia și mi-aș bate joc, ca un tâmpit, de Creatorul meu. O poziție la fel de fermă ar trebui să aibă și cei pentru care Crăciunul este la 25 decembrie. De dragul celor care provoacă dezbinarea noastră, nu merită să facem asemenea sacrificii și să le intrăm în voie. Căci, odată ce vom ceda, ei ar putea să ne mai creeze vreo cinci-șase mitropolii și stiluri noi, fiecare cu Crăciunul său. Vor avea de câștigat doar ei. Dar nici nu știi cum se întâmplă și Hristos într-adevăr ne va aștepta după moarte. Cu ce-o să apărem atunci în fața Lui? Cu porcii noștri și bancurile despre Maica Domnului?

Un polițist exemplu

Cât despre oamenii care se mint între ei, vă dau un exemplu destul de drăguț, chiar dacă inițial m-a supărat tare. Polițistul Valentin Pantaz din Orhei, care a declarat public că a fost amenințat de procurorul-șef al raionului, Sergiu Bodorin, m-a sunat deunăzi și a recunoscut că a mințit. Îmi lămurea că auzise de undeva, de departe, despre această amenințare, de care nu era sigur, însă apoi, dându-și seama că cineva l-a folosit în alte interese, își regretă fapta. Bravo, Pantaz! De la acest polițist ar trebui să luăm exemplu cu toții. Numai încetând să ne mințim unii pe alții, vom înțelege în ce hal ne au de proști conducătorii acestei lumi.

ARHIVA TIMPUL
29.12.2012