ActualitateSocial

Posibile fragmente de dronă, găsite la Colonița după explozia din timpul nopții

Poliția anunță că, în urma verificărilor efectuate după explozia auzită în noaptea de 18 septembrie în apropiere de Chișinău, pe un teren din preajma satului Colonița au fost descoperite mai multe fragmente care ar putea proveni de la o dronă.

Zona în care au fost găsite fragmentele a fost securizată, iar la fața locului au intervenit experții Secției tehnico-explozive a Poliției. Aceștia examinează obiectele pentru a stabili proveniența lor.

Descoperirea are loc după ce, în jurul orei 04:20, mai mulți locuitori din zona municipiului Chișinău au alertat Serviciul 112 în legătură cu o bubuitură puternică.

Primele apeluri la 112 au fost recepționate în jurul orei 04:20. Polițiștii au efectuat verificări în Colonița și Humulești, iar ulterior căutările au fost extinse în localitățile Dolinnoe și Maximovca.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că imaginile video analizate de oamenii legii indică producerea unei explozii în zona Colonița–Tohatin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *