Astfel militarii moldoveni se pot perfecționa și obține cunoștințe prețioase, mai ales în contextul conflictului transnistrean și a misiunii de pacificare detașate în regiune de mai bine de 20 de ani. 

„Experiența dobândită peste hotare este de mare ajutor aici, la nivel naţional, poţi vedea diferenţele şi neajunsurile şi poți trasa obiectivele reale ale misiunii”, consideră locotenent-colonelul Mihai Panic, întors recent dintr-o misiune de pacificare din Coasta de Fildeș.

Irak, Côte d’Ivoire…

Mihai Panic și-a început cariera militară mai bine de un deceniu în urmă și își amintește că prima sa misiune de pacificare la care a participat a fost în regiunea transnistreană, în anii 1998-1999. Ulterior, în anul 2003, a făcut parte din primul contingent de militari moldoveni care a plecat în Irak. Iar două luni în urmă a revenit din vestul Africii, după o misiune de pacificare de un an de zile.

„Am plecat în Irak, apoi în Côte d’Ivoire (ONUCI) pentru că o asemenea experienţă nu o poţi căpăta nicăieri. Poţi să citeşti o mulţime de cărţi, dar practica ne demonstrează cu totul altceva. Deși au fost misiuni care implicau și riscuri, am avut ocazia să obțin cunoștințe și abilități care acum îmi sunt foarte utile”, remarcă Mihai Panic, care pe parcursul misiunii în Africa a fost și șef de echipă a observatorilor ONU, având în gestiune un contingent multinațional. El povestește că acolo a învățat nu doar cum să îndeplinească o misiune, să planifice o operațiune, dar și cum să coordoneze activitatea unei echipe.

Despre misiune, bucătărie și stereotipuri

„M-am străduit să creez o atmosferă prietenească în echipă. Zilnic noi trebuiam să patrulăm zona, mergeam pe drum să vedem dacă nu sunt blocate ori dacă nu au apărut conflicte locale. Mergeam şi în sate ca să documentăm situaţia, care sunt problemele, dacă este şcoală, apă și centru medical. O dată pe săptămână mergeam în unităţile militare şi verificam armamentul din dotare. Ei au embargo la armament, muniţii şi echipament militar, precum și la exportul de diamante. Mai mult, în Africa pe toate drumurile importante stau puncte de control unde sunt verificate actele, și pentru fiecare neregulă se percep bani. Armata nu este plătită şi banii care se dau la punctele de control la sfârşitul zilei îi împart între ei. E un fel de răchet oficial. Spre exemplu, pe drumul de la Daloa la Seguela sunt 16 puncte de control. Dacă eşti pe jos sau cu microbuzul plătești un dolar, dacă mergi cu maşina – 3 dolari, cu camionul – 20 de dolari la fiecare punct de control”, povestește militarul.

El spune că localnicii aveau o atitudine binevoitoare și un respect deosebit pentru pacificatori. „Băștinașii au un mare respect pentru albi, ne numesc tobabu, iar negrii sunt parafini. Când ne văd pe noi, ei speră că va veni ajutor. Pe de altă parte, în marile orașe albii sunt numiți – patron, și consideră că ei au permanent bani. La piață prețurile pentru albi erau de câteva ori mai mari decât pentru băștinași. Și deși a gustat și din bucatele naționale ale ivorienilor, despre care zice că-s extrem de picante, a rămas fidel specialităților moldovenești, și a preferat s-o învețe pe bucătăreasă cum să pregătească mâncare moldovenească.

Situația din Transnistria, văzută cu alți ochi

Rugat să facă o paralelă între misiunile de pacificare internaționale și cea care se desfășoară în regiunea transnistreană, locotenent-colonelul Mihai Panic a remarcat, în primul rând faptul că, de regulă, fiecare misiune are un mandat care este revizuit în fiecare an, în timp ce „în Transnistria avem o misiune unde Federația Rusă declară că forțele de pacificare vor fi extrase la soluționarea conflictului, dar când se va întâmpla asta, nimeni nu știe”.

„După o experiență internațională, plecând în forțele de menținere a păcii în Transnistria, deja vezi lucrurile cu alți ochi și poți reproșa unele chestii partenerilor din Federația Rusă și regiunea transnistreană. Asta și este o mare problemă în regiune că au fost impuse angajamentele acordului de încetare a focului din iulie 1992 și suntem puși în condiții foarte dificile de activitate, în comparație cu misiunile internaționale”, subliniază locotenent-colonelul.

Misiunile de pacificare pot stopa migrația

„Pentru R. Moldova, participarea militarilor în misiuni ONU sunt foarte importante. E vorba și de imaginea noastră la nivel internațional. De ce tinerii, după armată, să plece la muncă în Rusia? Mai bine rămân în armată și au ocazia să muncească și să acumuleze o experiență pe care s-o aplice în țară. Potențialul de dezvoltare al armatei în acest sens este foarte mare. În plus, armata contribuie la consolidarea societății, ești mândru de țara ta nu de faptul că ești dintr-un partid ori din altul. Nu contează că ești rus, bulgar ori moldovean, nu mai umbli cu panglici de tot felul, ci te mândrești cu drapelul R. Moldova. Participarea la misiunile de pacificare va stopa și migrația tinerilor peste hotare, pentru că ei, dacă vor ști că au posibilitatea să progreseze, să meargă în diverse misiuni și să facă și bani, vor rămâne în Moldova”, conchide Mihai Panic.

În prezent, Moldova nu are niciun contingent de militari trimis în misiuni internaționale, ci doar 10 observatori militari: patru experți în Coasta de Fildeș, trei în Sudan, doi în Liberia și unul în Kosovo.