Economie

Practici europene în R. Moldova: O afacere cu porci îi aduce unui fermier încasări de sute de mii de lei

Mai mult, proprietarul afacerii spune că ferma aduce venituri frumoase, dar necesită și o muncă enormă.

Satul Echimăuți din raionul Rezina se află la circa 70 km de Chișinău. În localitate locuiesc puțin peste două mii de oameni. În timp ce mulți localnici nu-și găsesc un loc de muncă prin zonă și pleacă peste hotare în căutarea unei vieți mai bune, unii însă reușesc să se descurce acasă. La doar 43 de ani, Ion Negru are deja o experiență bogată de muncă în domeniul agriculturii. Pe lângă cele circa 400 de hectare de pământ pe care le deține, gospodarul mai administrează și ferma de porci care se întinde pe o suprafață de circa 500 de metri pătrați. Acum numărul de capete este mai mic decât în cei mai buni ani, dar și așa ferma se numără printre cele mai mari din zonă. Pentru construcția și îngrijirea acesteia, agricultorul a cheltuit sute de mii de lei.

Câți bani poate aduce o fermă de porci

După cum povestește proprietarul fermei, atunci când a început să crească porci nici nu se gândea că va câștiga bani de pe urma lor. „Când începi o afacere de acest gen trebuie să ai grijă ca animalele să se simtă bine. Mai târziu poți să te gândești și la profitul pe care l-ai putea obține. După 12 ani de activitate pot să spun că la început mai mult am pierdut decât am câștigat, de aceea trebuie să ai multă răbdare”, spune Ion Negură.

În anul 2002 bărbatul deținea în localitate circa 60-70 de hectare de pământ. Pe această suprafață agricultorul cultiva cereale și s-a gândit să înființeze ferma de porci pentru că avea multă hrană. În câțiva ani, gospodarul a ajuns să dețină circa 400 de ha de pământ și prin urmare mult mai mulți porci. „Să fi fost nevoit să cumpăr hrana nu cred că era să construiesc această fermă. Însă dacă producția este a mea, atunci am impresia că nu cheltuiesc bani pentru mâncare și se pare că afacerea este profitabilă. Când calculăm raportul dintre investiții și profit, atunci ar ieși că anual câștig curat în jur de 150 de mii de lei. Sunt ani când obțin și venituri mai mari, dar în alții câștig mai prost, însă nu m-am gândit să renunț la această activitate”, a mai declarat proprietarul fermei.

O fermă de porci aduce bani atunci când proprietarul are unde comercializa producția. Potrivit lui Negru, în fiecare an el vinde atât purceluși mici care au în jur de șase săptămâni, cât și porci maturi care cântăresc peste o sută de kg. „Un godac are între 12 și 14 kg, iar în acest an vindem unul cu puțin peste o mie de lei. Porcii mari se cumpără cel mai des când este hram în localitate sau în satele din apropiere, dar și înainte de sărbătorile religioase. Un porc matur care cântărește în jur de 150 de kg costă aproximativ cinci mii de lei, aceasta în funcție de sezon”, subliniază agricultorul din Echimăuți.

Utilaj modern și practici europene într-o fermă moldovenească

Chiar dacă nu a fost prin țări europene să vadă cum sunt amenajate acolo fermele de porci, Ion Negru a reușit să construiască în R. Moldova o încăpere europeană. Proiectul clădirii îi aparține tot lui, dar recunoaște că s-a inspirat de pe Internet, îndeosebi a analizat cum sunt construite fermele de porci din Olanda și a încercat să corespundă standardelor lor. „La varianta fermei pe care o vedem acum am ajuns în ultimii ani de activitate. Am înțeles multe lucruri pe care la început le-am făcut greșit. Acum avem canalizare unde se depozitează toate deșeurile. Porcii mănâncă la timp datorită sistemului automatizat de distribuire a hranei și a apei. Alimentația ajunge în buncărele animalelor rapid și nu este nevoie ca oamenii să treacă la fiecare porc în parte”, menționează Negură.

Pe lângă cele enumerate mai sus, ferma de porci din satul Echimăuți este asigurată și cu o încăpere specială unde sunt sacrificați porcii.
Întrebat dacă mirosul de băligar nu-i deranjează pe localnici, Ion Negru ne-a asigurat că acesta nu ajunge în localitate pentru că este tratat cu bacterii speciale.

Tot din Europa vine și o altă practică. Atunci când mai multe scroafe trebuie însămânțate se folosește atât metoda tradițională – gerul, cât și însămânțatul artificial. „Pentru o singură însămânțare trebuie să achităm câte 300 de lei, în timp ce însămânțarea tradițională ne costă mult mai ieftin. Ambele sunt la fel de eficiente și sigure” se arată încrezut fermierul.

Lipsa specialiștilor îi dă mari bătăi de cap

La ferma lui Ion Negru lucrează doi oameni care sunt din satul Echimăuți. O problemă majoră cu care se confruntă agricultorul este lipsa veterinarilor în zonă. „Porcii trebuie vaccinați, castrați, să li se taie colții și cozile, dar noi aici nu putem găsi un veterinar bun. De aceea am început eu să fac toate aceste lucruri”, recunoaște gospodarul.

O altă problemă este comercializarea producției. Antreprenorul spune că sunt perioade când carnea se vinde foarte repede, însă uneori sunt nevoiți să păstreze producția mai multe zile și aici ar fi bine să mai intervină și statul să-i ajute să comercializeze marfa pentru că deseori riscă să o piardă.

Celor care abia urmează să-și deschidă o afacere de acest gen, agricultorul din Rezina le recomandă să pună accent pe întreținerea animalelor și doar mai apoi să se gândească la profit.

Anul acesta un kg de carne de porc este vândut angro la un preț de 30-35 de lei, iar la piață prețul ajunge chiar și până la 90 de lei pentru un kg.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *