Internațional

Premiul Nobel pentru PACE a fost acordat activistelor pentru drepturile femeilor

Ellen Johnson Sirleaf este prima femeie şef de stat din Africa. Ea a fost aleasă preşedinte în Liberia în 2006, după 14 ani de război civil. Ea a contribuit la pacea din ţară, promovând dezvoltarea economică şi socială şi susţinând drepturile femeilor.

Leymah Gbowee a mobilizat şi a organizat femeile din diverse etnii şi religii, pentru a sfârşi războiul îndelungat din Liberia şi pentru a asigura participarea femeilor la alegeri. De atunci, a lucrat pentru creşterea influenţei femeilor în Africa de Vest.

Tawakkul Karman a luptat pentru drepturile femeilor, democraţie şi pace în Yemen, atât înainte, cât şi după "primăvara arabă".

Anul trecut, Nobelul pentru pace a fost acordat lui Liu Xiaobo, "pentru lunga şi paşnica sa luptă pentru drepturi fundamentale în China".

Printre personalităţile cu şanse foarte mari la Premiul Nobel pentru Pace se numărau şi Sima Samar, prima femeie care a devenit ministru în Afganistan. Medic de profesie, Sima este şi preşedintele Comisiei Independente pentru Drepturile Omului din Afganistan.

Evenimentele din nordul Africii recomandau pentru Premiul Nobel două femei pentru activitatea dinaintea şi din timpul protestelor din Tunisia şi Egipt.

Lina Ben Mihenni este un blogger din Tunisia, care a criticat guvernul înainte de revolta poporului, modalitatea paşnică în care a decis să protesteze o făceau un candidat solid pentru Premiul Nobel.

Israa Abdul-Fattah este un activist pentru democraţie din Egipt, iar premiul pentru ea ar fi însemnat o recunoaştere internaţională care ar fi adus un sprijin mişcărilor populare din lumea arabă.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *