Presa austriacă sare în apărarea emigranților români: “Fără ei am fi în colaps”
În urmă cu o săptămână, cotidianul austriac Die Presse lua apărarea românilor expuşi la un atac virulent din partea autorităţilor locale olandeze din Haga şi Rotterdam (Jurnalul Naţional a informat aici). Acum, cotidianul Der Standard contestă cu cifre campania antiromânească a Marii Britanii. “Populiştii fac atmosferă în Marea Britanie împotriva imigranţilor UE”, notează sursa citată.
Exemplul pozitiv: Crewe
Austriecii prezintă cazul concret al oraşului Crewe, luat cu asalt de tinerii polonezi după aderarea ţării lor în 2004. “La început au venit doar ca să lucreze. Apoi şi-au adus şi familiile şi au mărit populaţia de 48.000 de locuitori ai oraşului cu încă 3.000. Cazul Crewe dă muniţie naţionaliştilor precum Nigel Farage care vorbesc despre o invazie de 21 milioane de oameni. Când vremurile devin dificile, prima ţintă sunt străinii. Li se inspiră teamă oamenilor. Evident că premierul britanic David Cameron scoate în evidenţă doar urmările negative ale imigraţiei. După un an de la extinderea UE din 2004, numărul imigranţilor crescuse cu 5.000-13.000 de persoane. Motivul: Marea Britanie nu este o destinaţie prea atractivă. Crewe a rezolvat problema cu pragmatism: i-a integrat. A creat grupuri de dialog între imigranţi şi populaţia băştinaşă, un club local al polonezilor şi a angajat voluntari pentru ca tinerii polonezi să înveţe cât mai repede limba engleză. Toate acestea fără un sprijin prea mare din partea Guvernului”, scrie Der Standard.
Românii de 24 de ore
În paralel, publicaţia austriacă scoate în evidenţă câştigurile Austriei de pe urma imigranţilor români. “Sistemul de îngrijire din Austria apasă pe umerii femeilor românce şi slovace. Două săptămâni la muncă în Austria, apoi două săptămâni acasă în România. Timp de două săptămâni îşi îmbracă clientul, îi dau medicamente şi îi fac cumpărăturile, apoi petrec două săptămâni acasă cu familia. Acesta este programul unei îngrijitoare angajată pentru 24 de ore din 24. În Austria, această meserie se află în mâinile femeilor românce şi slovace. Din totalul de 58.000 de posturi, 20.200 sunt ocupate de români şi doar 1300 de austrieci”.
Românii, oameni-cheie în Austria
Acest aspect nu va mai conta de la 1 ianuarie 2014 când românii şi bulgarii vor avea libertate totală pe piaţa muncii. “Meseria de îngrijitoare a fost deja valabilă pe piaţă din 2007, astfel că acei români şi bulgari de care se tot vorbeşte sunt deja aici. Fără români, îngrijirea oamenilor bătrâni şi bolnavi, 80% din totalul cazurilor, nu ar putea să funcţioneze. De aceea, ei sunt catalogaţi forţa de muncă-cheie în Austria”.
Nu renunţă la ţara lor
Mulţi speră că lucrurile se vor schimba în ceea ce priveşte recunoaşterea diplomelor. “Un studiu a arătat că aproape 99% dintre îngrijitorii 24 din 24 sunt pe cont propriu. Angajarea lor de către familiile care au nevoie de sprijin ar fi o cheltuială mult prea mare. Migrarea lor către centre specializate este puţin probabilă. În cazul acestor oameni, ţara de origine rămâne în centrul atenţiei. Ei nu investesc nimic în viaţa din Austria, fiindcă două săptămâni sunt aici şi două acasă”, spune Walter Marschitz, de la oficiul pentru muncă din Austria.
Pericolul iminent
Austriecii atrag atenţia asupra pericolelor care ar putea urma dacă Austria ar continua limitarea drepturilor pe piaţa muncii pentru cetăţenii români. “Dacă Austria ar continua să îşi baricadeze graniţele mai mult decât alte ţări, ar exista pericolul ca această forţă de muncă calificată să migreze către o altă ţară. Branşa îngrijitorilor este o piaţă globală. Cine vine de la o distanţă mai mare, are un alt ritm de lucru şi de cele mai multe ori rămâne trei săptămâni în Austria şi doar una acasă”, susţine expertul Kurt Schalek.
Teama muncitorilor necalificaţi
Cât priveşte o creştere a şomajului în Austria, studiile arată că această grijă este nefondată. “Faptul că îngrijitorii din România şi Bulgaria sunt deja aici, nu înseamnă că imigraţia nu va creşte în 2004. Economiştii de institutele de cercetare WIIW şi IHS au realizat o prognoză a modului în care se va modifica imigraţia începând cu 2014. În acest moment sunt 61.000 de imigranţi din aceste două ţări pe teritoriul Austriei. Numărul lor va creşte în 2015 la 106.000. Din cauza deschiderii totale a pieţei muncii, rata şomajului în Austria va avea în următorii doi ani o creştere minimală de 0,03%. Principalii afectaţi vor fi muncitorii necalificaţi”, reiese din studiu.
Un plus pentru Austria
Statul austriac va dobândi câştiguri financiare importante. “Printr-o creştere a încasărilor din taxe şi impozite, statul va încasa în 2023 cu aproape 311 milioane de euro mai mult. Chiar şi prin achitarea asigurărilor sociale, statul va avea o creştere de buget de 106 milioane de euro pe an. Printr-o creştere a numărului de imigranţi din Bulgaria şi România, în 2023 Austria va resimţi o creştere economică de 0,23%”, este concluzia jurnaliştilor austrieci.
jurnalul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!