Încă șase țări recunosc Statul Palestina. Anunțurile făcute la Adunarea ONU

Încă șase țări recunosc oficial independența și suveranitatea Statului Palestina. Este vorba despre Franța, Belgia, Malta, Luxemburg, Andorra, San Marino și Monaco.
Liderii celor șase state au anunțat această decizie luni seara, în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York, ca parte a unui efort comun de a sprijini soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu prin promovarea soluției a două state: Israel și Palestina.
În discursul său de la tribuna ONU, președintele francez Emmanuel Macron a cerut eliberarea celor 48 de ostatici din Fâșia Gaza, încetarea violențelor și a subliniat că a sosit timpul pentru pace.
Președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, prezent la Adunarea Generală a ONU, a declarat că recunoașterea independenței Statului Palestina reprezintă un pas esențial și necesar pentru realizarea unei păci juste și durabile.
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat într-o reacție că recunoașterea ar oferi o recompensă „majoră” terorismului și că „statul palestinian nu se va întâmpla”.
Recunoașterea independenței Statului Palestina de către liderii celor șase țări survine la doar o zi după ce Marea Britanie, Canada, Australia și Portugalia au anunțat, la rândul lor, recunoașterea noului stat din Orientul Mijlociu.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, a transmis că liderul american Donald Trump crede că recunoașterea Statului Palestina echivalează cu o recompensă pentru gruparea Hamas, care a declanșat atacul asupra Israelului la 7 octombrie 2023. Casa Albă mai menționează că recunoașterea statalității palestinienilor nu va contribui la eliberarea ostaticilor și nici la încheierea războiului. În contextul situației din Orientul Mijlociu, Donald Trump se va adresa marți cu un discurs în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.
Statul Palestina cuprinde Fâșia Gaza, Ierusalimul de Est și Cisiordania. Independența și suveranitatea țării este recunoscută de către peste 140 de țări. Republica Moldova nu recunoaște independența Statului Palestina. În anul 1994, Chișinăul și Autoritatea Palestiniană au semnat un acord, însă procesul de recunoaștere a Palestinei nu a fost finalizat.