InternaționalUE / Nato

Presa austriacă: UE va tăia 70 % din fondurile europene ale Ungariei, plus PNRR

Ungaria va rămâne fără fondurile de peste 5 miliarde de euro din PNRR, dar și fără circa 70% din principalele programe finanțate cu fonduri UE în exercițiul bugetar 2021-2027, transmite ziarul austriac Die Presse.

Decizia ar urma să fie anunțată de comisarul european pentru buget, austriacul Johannes Hahn, în zilele următoare.

Motivul tăierii fondurilor, fără precedent în Uniunea Europeană, este încălcarea repetată de către guvernul Viktor Orban a regulilor statului de drept, precum și încălcarea independenței justiției.

De asemenea, guvernul Orban este acuzat că direcționează sume uriașe din fondurile europene către rețeaua de oligarhi din jurul său.

Potrivit unei scrisori interne a comisarului pentru buget Johannes Hahn, citate de Die Presse, 70 la sută din fondurile cuvenite Ungariei în trei programe operaționale ale UE ar urma să fie reținute. În plus, fluxul de bani către fundații de interes public controlate de apropiați ai lui Viktor Orbán, va fi oprit, scrie G4media.

Ungaria ar avea dreptul la un total de 21,7 miliarde de euro în actuala perioadă bugetară, din 2021 până în 2027.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *