Actualitate

Președintele azer: De la sfârșitul celui de-al Doilea Război din Karabakh, au fost cheltuite 7 miliarde de dolari pentru restaurarea teritoriilor eliberate

De la sfârșitul celui de-al Doilea Război din Karabakh și până în prezent, 7 miliarde de dolari au fost cheltuite din bugetul azer pentru restaurarea teritoriilor eliberate. Bugetul minim pe care îl planificăm pentru anul viitor, care va fi discutat în curând în parlamentul nostru, este de 2,4 miliarde de dolari, a declarat președintele azer Ilham Aliyev în timpul unui discurs la cel de-al doilea Forum național de dezvoltare urbană din Azerbaidjan, desfășurat la Zangilan.

Șeful statului a remarcat că Azerbaidjanul implementează toate aceste proiecte din cont propriu.

“Nu am primit niciun fel de asistență financiară, niciun fel de sprijin, cu excepția din partea a două țări frățești – Uzbekistan și Kazahstan”, a declarat președintele Ilham Aliyev, amintind că Uzbekistanul a construit o școală secundară în teritoriile eliberate, iar Kazahstanul construiește Centrul pentru dezvoltarea creativă a copiilor “Kurmangazy”.

Punerea în aplicare a Programului “Marea Întoarcere” este sarcina numărul unu pentru noi, a declarat președintele azer Ilham Aliyev.

Remarcând că oamenii care au suferit de pe urma agresiunii armene au trăit în condiții dificile, au suferit de stres moral și au fost privați de dreptul legal de a se întoarce pe pământurile lor natale, șeful statului a menționat că aceștia au așteptat timp de 30 de ani posibilitatea de a se întoarce. “Iar această oportunitate le-a fost oferită de cel de-al Doilea Război din Karabakh, care s-a încheiat cu victoria glorioasă a Azerbaidjanului. Iar acum ei așteaptă ca noi să îi întoarcem (pe pământurile eliberate – red.) cât mai curând posibil. Punerea în aplicare a programului “Marea Întoarcere” a făcut deja posibilă începerea reîntoarcerii foștilor refugiați în orașele Lachin și Fizuli, în satele Agaly, Talish și Zabuh”, a adăugat președintele Ilham Aliyev.

Peste 4.000 de familii se vor întoarce anul viitor în peste 70 de sate eliberate de sub ocupație, a declarat Anar Guliyev, președintele Comitetului de Stat pentru Planificare Urbană și Arhitectură, în cadrul celui de-al doilea Forum Național de Planificare Urbană din Zangilan.

Potrivit acestuia, 28 de așezări vor fi construite în Karabakh și în estul Zangezurului: “În aceste teritorii se creează moderne de transport și alte capacități infrastructurale”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *