Textele scrise au depăşit aşteptările noastre. Tinerii s-au luat în serios, au muncit mult şi cu folos. Ne-am cunoscut, ne-am înţeles şi cred că s-au întărit prietenii care vor ţine mulţi ani de acum înainte.
Invitaţii din România au fost extraordinari. Radu Vancu, care a mai fost la Republica în octombrie anul trecut, era deja cunoscut. Nu mai era chiar o mare surpriză cultura lui, bunătatea, modestia. Radu Vancu, alături de Cosmin Perţa, ni se asociază de multă vreme în minte cu cele mai pozitive şi culte persoane din tânăra generaţie.
Pe Simona Popescu am cunoscut-o în primăvara lui 2009 la Arad. Acolo, împreună cu sculptoriţa Ana-Maria Şerban, ne-am plimbat pe Mureş cu barca poetului V. Leac. Am avut discuţii minunate. Văzându-i concentrarea şi energia, mi-a fost uşor să o asociez cu munca enormă depusă în crearea şi editarea Rubik-ului, un roman colectiv, ambiţios şi reuşit, mi-a fost la îndemână să înţeleg de unde a izvorât puterea care străbate Exuviile ori Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie.
Cu toate astea pot spune că abia în această tabără am avut şansa să mă conving că energia ei e nesecată, că frumuseţea ei îi reflectă toate calităţile, că Simona Popescu e profesoara pe care orice tânăr scriitor îşi doreşte să o vadă la catedră. Ne-a cucerit pe toţi fără să facă eforturi în această direcţie. S-a străduit să le trezească tuturor nevoia de lectură şi dragostea de poezie şi frumos. Pe mine şi pe Ion Buzu ne-a silit – măcar pentru o poezie – să ne abandonăm furiile şi să căutăm ceea ce e frumos în jur. Cum ar fi o grădină de cârciumărese.
Şi am înţeles o dată în plus că marele câştig al acestor tabere, pe lângă metodele noi şi aprofundate de lucru, sunt prieteniile care se leagă. Prietenii literare în sensul cel mai frumos al cuvântului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
