Chişinăul stă bine la capitolul ăsta. Toţi pe care îi cunosc, când vin pentru prima dată aici, sunt plăcut impresionaţi. Ne laudă pomii capitalei şi orice lucru care nouă ne pare de nesuportat sau învechit, lor li se pare de poveste. Majoritatea celor cu care am stat de vorbă sunt încântaţi că în Chişinău încă există taxatoare angajate în transportul public.
Cei care ne vizitează pentru prima dată fug în magazinele „Bucuria” să îşi facă poze, se înghesuie la statuia lui Ştefan cel Mare, ne laudă bucatele, dar mai ales oamenii. Moldovenii par deschişi şi prietenoşi. Românii, când vin la Chişinău, devin nostalgici. Foarte mulţi mi-au mărturisit că ar vrea să trăiască în Chişinău, că ar vrea să se mute aici. Bineînţeles că nu o fac. Şi nu neapărat fiindcă ar fi atât de legaţi de oraşele din care vin, ci şi pentru că – deşi susţinem importanţa primei impresii – se trezesc brusc cu o a doua, cu o a noua impresie.
Treci prin Botanica sau Ciocana la şapte seara, şi te trezeşti abordat de un grup de tineri beţi. Ajungi la hotel, ţi se spune că rezervarea nu a fost făcută cum trebuie. Iar apoi problemele continuă să apară. Şi impresia ta începe să se distorsioneze treptat.
Asta s-a întâmplat cu nişte prieteni din Bucureşti. Au venit încântaţi şi sper că au plecat mulţumiţi. Însă au fost câteva momente în care au dorit să îşi schimbe programul, să îşi scurteze vizita şi să plece cu primul autobuz. Când în Botanica tinerii beţivi s-au năpustit înspre noi, grupul nostru n-a avut nicio reacţie. Şi asta pentru că nimeni nu a apucat să se dezmeticească şi să înţeleagă ce se întâmplă.
Apoi mi-am amintit când, în urmă cu aproape doi ani, m-am dus la Gara Centrală să le întâmpin pe nişte prietene din Timişoara. Pe Ismail, auzindu-ne vorbind cu accent, am fost înconjurate în mai puţin de cinci minute de nişte tipi dubioşi. Am luat telefonul şi m-am prefăcut că vorbesc la televiziune, cerând să vină rapid soţul cu maşina. Acest telefon i-a îndepărtat. Am urcat în microbuz, unde alţi doi băieţi s-au luat de noi, până ce, ruşinat, un pasager le-a făcut morală.
Şi mi-am dat seama că nu ajunge o primă impresie ca vizitatorii noştri să se întoarcă. Dacă nu învăţăm să menţinem acea impresie, atunci ar trebui să nu recomandăm nimănui o vizită mai lungă de trei ore.
