Prima cruciadă: Cruciații încep asediul cetății Antiohia

Ceea ce a început ca un apel făcut cavalerilor francezi, s-a transformat repede într-o migrație pe scară largă, și o cucerire de teritorii aflate în afara Europei. Atât cavaleri, cât și țărani, din diferite națiuni ale Europei Occidentale, fără o conducere centralizată efectivă, au plecat pe uscat și pe mare spre Ierusalim și au ocupat orașul în iulie 1099, înființând Regatul Ierusalimului și celelalte state cruciate. 

Creștinii au ajuns la cetatea Antiohia în octombrie 1097 și au asediat orașul aproape opt luni. În timpul asediului, cruciații au reușit să respingă două încercări de despresurare a musulmanilor conduși de Duqaq al Damascului și Ridwan al Alepului. Antiohia avea un sistem de fortificații atât de întins, încât efectivele cruciaților s-au dovedit insuficiente pentru încercuirea completă a orașului. De aceea, Antiohia putea fi aprovizionată cu o oarecare greutate. În mai 1098, Kerbogha al Mosulului s-a îndreptat spre Antiohia în fruntea unei mari armate musulmane pentru a despresura orașul. Bohemund a mituit un comandant armean din armata orașului pentru ca acesta din urmă să predea fără luptă turnul pe care îl apăra. În iunie, cruciații au intrat în oraș prin sectorul apărat de oamenii armeanului și au cucerit majoritatea locuitorilor.

22 octombrie 1906
Moare pictorul Paul Cézanne

Paul Cézanne (Paul Cesana) se naște la 19 ianuarie 1839 în Aix-en-Provence, oraș în apropierea Marsiliei, la 20 de kilometri de Marea Mediterană. A fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor și directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, „faza cézanniană”. Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanță evoluția artei moderne, al cărei limbaj o revoluționează în direcția unor experiențe neașteptate.

Pictura lui Cézanne a avut un uriaș impact asupra artei secolului al XX-lea, incluzând și arta abstractă. Chiar din timpul vieții sale, contemporanii încearcă să-i fructifice experiența. Mult îi datorează Van Gogh și Gauguin. Acesta din urmă îi cumpără de altfel numeroase lucrări. Picasso, știe cât îi datorează înaintașului său, al cărui moștenitor credincios este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul „Domnișoarele din Avignon”, care este în același timp un omagiu față de pictura „Les grandes baigneuses” a predecesorului său.

23 octombrie 502
Sinodul de la Palmaris pune capăt schismei dintre papa Simachus și antipapa Laurentius

Papa Simachus s-a născut la o dată incertă în Sardinia. A fost ales papă pe 22 noiembrie 498, dar și Laurențiu, arhipreot la Basilica Sf. Prexedes, a fost ales papă de o minoritate creștină simpatizantă a ritului răsăritean. Laurențiu era susținut de împăratul Anastasie al Bizanțului, însă regele Italiei, Theodoric cel Mare avea să-l susțină până la urmă pe Papa Simachus împotriva adversarului său.

În anul 501, senatorul Festus, susținător al antipapei Laurențiu, l-a acuzat pe Papa Simachus de diferite delicte. Sinodul Pamaris a fost convocat de regele Theodoric pe 23 Octombrie 502, și a confirmat că puterea seculară nu are jurisdicție asupra suveranului pontif. Cu toate acestea, regele Theodoric l-a instalat pe Laurențiu în Palatul Lateran ca papă. Timp de patru ani schisma a continuat, Simachus și Laurențiu au domnit simultan, până când Theodoric a observat că toți adepții antipapei Laurențiu erau susținători bizantini și în 506 l-a îndepărtat de la Roma, iar opoziția față de Papa Simachus a dispărut.

24 octombrie 1648
Este semnată Pacea de la Westphalia

Pacea Westfalică este un tratat de pace încheiat în anul 1648 prin care a fost pus capăt Războiului de Treizeci de Ani.
Tratatul de pace este alcătuit din două documente: „Tratatul din Münster” (încheiat între Sfântul Imperiu Roman și Franța) și „Tratatul din Osnabrück” (încheiat între Sfântul Imperiu Roman și Suedia).

În Pacea Westfalică au fost reafirmate prevederile Păcii Religioase de la Augsburg (1555), prin care religia catolică și cea protestantă erau privite ca religii egal îndreptățite, și, totodată, aceste prevederi au fost extinse, cuprinzând și confesiunea calvină din imperiu.
Părți mari din Sfântul Imperiu Roman sunt pustiite de război, pierderea de vieți omenești fiind estimată între 3 și 4 milioane, la aceasta au contribuit, în principal, foametea și epidemiile.

Statele germane nu aveau ieșire la mare, fiind excluse din comerțul maritim, ceea ce a cauzat, în viitor, lipsa coloniilor germane, și constituia un dezavantaj dezastruos pentru o perioadă de 150 de ani în piața de desfacere, sursă de materie primă, frânând dezvoltarea economică a acestor state, în comparație cu puterile maritime ale acelei epoci (Olanda, Anglia și Franța).

25 octombrie 1921
S-a născut Regele Mihai I al României

Mihai I, rege al României, principe al României, fost principe de Hohenzollern s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. În perioada domniei tatălui său, regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Din 1941, regele Mihai este mareșal al României.

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Regența nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, a primit titlul creat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba Iulia”. Ulterior a revenit pe tron la 6 septembrie 1940, după ce Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nicio putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. El a aflat de la radio că România intrase în război alături de Germania nazistă.

Ulterior, pe 30 decembrie 1947, regele a fost constrâns sub amenințarea armei să semneze decretul de abdicare, a doua zi fiind proclamată republica populară. S-a căsătorit cu prințesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția sărbătorii de Paști din 1992. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți.

26 octombrie 1497
Bătălia din Codrii Cosminului

Noul rege al Poloniei Jan Albert Jagellon, la începutul anului 1497, îl înştiinţează pe Ştefan despre organizarea unei campanii împotriva Porţii solicitându-i sprijin militar. Ştefan acceptă propunerea, dar intuieşte şiretlicul şi se pregăteşte militar întărind totodată şi cetăţile Moldovei.
Marea armată polonă de 120 mii ostaşi urmă să traverseze Moldova până la Dunăre pe un itinerar stabilit în prealabil cu Ştefan, dar la un moment dat s-a abătut de la traseu asediind Cetatea de scaun Suceava. Ştefan a prevăzut o asemenea mişcare din partea lui Albert, solicitând în prealabil ajutor militar de la prieteni şi amplasând greul trupelor sale – 40 mii ostaşi, nu departe de Roman în afara cetăţilor, păstrând astfel posibilităţi largi de manevră.

Portarul Sucevei, Luca Arbore, face faţă eroic asediului polon din 26 septembrie până în 18 octombrie 1497, după care Ştefan cel Mare încercuieşte trupele polone ce asediau Cetatea Suceava demoralizând prin atacul său marea armată polonă. Folosind pretextul abaterii polonilor în retragere de la itinerarul prestabilit, Ştefan cel Mare ajunge armata polonă în Codrii Cosminului. Ştefan surprinde armata polonă divizată, traversând Codrii Cosminului, şi organizează o mare ambuscadă în noaptea de 25 pe 26 octombrie 1497 cauzând conform Letopiseţului de la Novgorod pierderi militare enorme de 4 000 de morţi pentru armata polonă. Ajutoarele militare polone sunt distruse de oastea Vornicului Boldur. Ştefan cel Mare i-a urmărit pe poloni până la Cernăuţi aplicând lovituri forţelor militare polone în retragere până ce acestea au părăsit integral teritoriul Ţării Moldovei în noiembrie 1497.

27 octombrie 1938
Este inaugurată, la Târgu Jiu, „Coloana fără sfârșit”

Coloana Infinită, cunoscută în mod greșit și cu denumirea de „Coloana Infinitului” este o lucrare a sculptorului român Constantin Brâncuși, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii concepute și executate de acesta. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuși, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele” de către autorul lor, Brâncuși.

Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.