Actualitate

Prima eclipsă de Soare vizibilă din spațiul locuit de români, după șapte ani

După șapte ani și jumătate, Luna se pune din nou în fața Soarelui. Pe 25 octombrie, din România și R. Moldova se poate observa timp de mai bine de două ore o eclipsă parțială de Soare, discul astrului din centrul Sistemului Solar urmând să fie acoperit în proporție de până la 44%.

Amurgul vine în timpul zilei, ca și cum un nor mare și negricios ar bloca lumina venită de la astrul aflat la aproximativ 150 de milioane de kilometri distanță de Pământ. O eclipsă parțială este un eveniment în care Luna ascunde o parte din Soare, lăsând să strălucească însă anumite procente din steaua care ne încălzește și ne luminează.

Eclipsa parțială de Soare din 25 octombrie va fi vizibilă (folosiți ochelari speciali de protecție!) pe tot teritoriul României, gradul de acoperire variind între 32% în zona de sud-vest a țării – județele Timiș, Caraș-Severin, Dolj – și 44% în nord-est, județele Botoșani și Iași; la București, discul va fi acoperit în proporție de 39%. Fenomenul debutează undeva între ora 12.20 (est) și 12.28 (vest), în funcție de zona în care vă aflați, și se termină între 14.36 și 14.54 (la fel, în funcție de locul din care se privește), maximul având loc la aproximativ o oră distanță de la debutul eclipsei, eclipsă care va dura în totalitate, în zona de nord-est, aproape 2 ore și 30 de minute.

Când Luna poartă inel

O eclipsă de Soare are loc când satelitul nostru ajunge între Soare și Pământ, alinierea celor trei obiecte cerești fiind aproape perfectă când se află în faza de Lună Nouă, fază ce are loc frecvent, aproximativ o dată la patru săptămâni. Văzută din spațiu, în momentul când Luna se bagă în fața Soarelui, umbra acesteia se deplasează la suprafața Terrei cu mai mult de 1.500 km/oră, zona pe care o acoperă în timpul eclipselor totale purtând numele de bandă de totalitate.

Vă întrebați, poate, de ce nu există o eclipsă de Soare la fiecare Lună nouă? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să luăm în considerare planurile orbitale ale acestor corpuri. Luna se învârte în jurul Pământului într-un plan care este diferit de planul în care Terra orbitează în jurul Soarelui. Planul Pământ-Lună este înclinat față de planul ecliptic cu circa 5 grade, astfel că eclipsele apar doar atunci când Luna traversează ecliptica în locul în care se află Soarele, aproape de nodul ascendent sau descendent. Dacă nu e acolo, atunci au loc eclipse parțiale sau nu au loc eclipse deloc.

Există și un tip special de eclipsă de Soare: anulară sau inelară. Luna este aliniată cum trebuie, se poziționează peste Soare, dar există o zonă externă din Soare care rămâne vizibilă, care arată ca un inel. Motivul formării acestui tip particular de eclipsă este faptul că distanța Pământ-Lună nu este constantă. Când satelitul se află la cea mai îndepărtată distanță de Pământ (la apogeu), el pare puțin mai mic pe cer. Prin urmare, eclipsa nu poate fi totală – un inel de lumină fiind vizibil în jurul Lunii, de unde și numele, eclipsă inelară. Atenție, chiar și în cazul acestui tip de eclipsă, pentru că Soarele nu este complet mascat, observarea necesită utilizarea ochelarilor speciali (vă puteți uita la Soare direct doar când e perfect acoperit, în cele câteva minute din timpul unei eclipse totale de Soare).

Eclipsele totale vor dispărea

În cazul eclipselor totale, următoarea în România urmând a avea loc abia în 2081, pe 3 septembrie, Luna maschează perfect Soarele. Satelitul nostru este de aproape 400 de ori mai mic decât Soarele, dar, în același timp, este și de aproximativ 400 de ori mai aproape, astfel că cele două astre au, întâmplător, același diametru aparent. Cu toate astea, în viitor – ce-i drept, într-un viitor foarte îndepărtat –, acestea nu vor mai exista, față de cele parțiale și inelare care vor continua să existe. Vom mai putea asista la eclipse totale de Soare doar în următorii 600 de milioane de ani, pentru că Luna se îndepărtează de Pământ cu aproape 4 centimetri pe an, iar în același timp, Soarele crește în mărime.

Eclipsele solare sunt evenimente rare, de obicei apar de două-cinci ori pe an pe tot Globul, aproximativ 240 de eclipse pe secol. De când a fost impus calendarul gregorian, în 1582, au fost șapte ani în care au fost câte cinci eclipse: 1693, 1758, 1805, 1823, 1870 și 1935 (patru parțiale și una anulară). Următorul an în care vor fi cinci eclipse este 2206. O eclipsă totală, perioada când Soarele nu se vede deloc, durează doar câteva minute, maximul fiind de 7 minute și 32 de secunde. Pe teritoriul României, în secolul XXI, sunt vizibile 40 de eclipse, 37 parțiale, 2 inelare și una totală.

Ultima eclipsă parțială de Soare în România a avut loc pe 20 martie 2015, Luna acoperind Soarele 52% din suprafață în vestul României și 39% în est. În Atlantic, în Insulele Faroe sau Svalbard, eclipsa a fost totală. Următoarele două eclipse parțiale vor avea loc în 2026, pe 12 august, (34% acoperire în vest, până la 2% la Brașov, în București sau în Dobrogea nefiind vizibilă) și în 2027, pe 2 august (51% acoperire în vest, până la sub 40%, în est). Ambele eclipse vor avea banda de totalitate care trece prin Europa, în 2026 prin nordul Spaniei sau în Islanda, iar în 2027 prin sudul extrem al statului iberic.

Următoarea eclipsă care va fi doar parțială, precum cea din 2022, va avea loc în 2029, pe 12 iunie, acoperirea Soarelui fiind foarte redusă, sub 2% în vestul României. În 2030, în Europa, Grecia, Turcia sau sudul Bulgariei, va putea fi urmărită o eclipsă anulară, în România, eclipsa urmând a fi parțială, cu acoperire care scade de la 87% la Constanța, la 73% la Satu Mare. Nu am dat importanță eclipsei din 25 martie 2025, gradul de acoperire, în vestul extrem al României, la vest de Sânnicolau Mare, județul Timiș, fiind de doar 0,5%.

Unde poate fi urmărită eclipsa parțială

Eclipsa parțială de Soare poate fi văzută din orice zonă din România, bineînțeles dacă cerul nu e acoperit de nori. Puteți fi singuri, alături de prieteni sau de familie, folosind ochelari de eclipsă sau un binoclu dotat cu filtru solar special, sau puteți participa la evenimentele organizate de planetariile și observatoarele din toată țara. De exemplu, la Brașov, specialiștii de la Planetariul „Cosmonaut Dumitru Prunariu“ vor duce în parcul din centrul localității, pe lângă ochelari speciali pe care îi vor oferi gratuit celor care vor să se uite la eclipsă, și mai multe telescoape, fiecare făcând posibilă urmărirea mișcării Lunii prin fața Soarelui într-un mod diferit: telescopul dotat cu filtru solar special sau cu prismă Herschel, în lumină vizibilă, telescopul solar special cu „filtru“ H-Alpha, în lungimea de undă de 656,28 nm (se poate vedea partea medie-superioară a cromosferei și proeminențele), telescopul special cu „filtru“ Ca-H line, în lungimea de undă de 396.9 nm (se poate vedea partea inferioară a cromosferei). „Vom da posibilitatea tuturor să vadă Soarele așa cum nu l-au mai văzut până acum, cu pete solare, cu proeminențe, cu facule sau plaje. Și toate aceste detalii, în timp ce Luna trece prin fața Soarelui“, au anunțat specialiștii planetariului brașovean.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *