„Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917” este titlul unui material prezentat la 26 noiembrie 1917, în gazeta „Ardealul (Transilvania)” de la Chișinău, care descrie starea de spirit adevărată a celor care, în 1918, au decis să ne unim cu România. Republicăm acest articol foarte voluminos, dar și interesant, pe care l-am împărțit în mai multe bucăți, care vor apărea și în numerele următoare ale TIMPULUI.
Marea zi de îndoită sărbătoare s-a început cu slujba dumnezeiască în frumoasa biserică catedrală (Sobor). Niciodată nu s-a mai săvârșit până acum în această biserică slujba curat moldovenească. Iată că ziua se începe cu o minune: slujește însuși episcopul Gavril al Achermanului, înconjurat de douăzeci de preoți și diaconi moldoveni, care fac întreaga slujbă numai în moldovenește. Tot în această limbă cântă și corul părintelui Berezovschi, și cei doi diaconi din strana dreaptă: părintele Hodorogea (basarabean) și părintele Popescu (din România). Când am intrat în biserică, arhiereul spunea tocmai: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție aducem de toate și pentru toate”, iar corul începuse răspunsul: „Pre Tine te lăudăm, Pre Tine bine te cuvântăm”. O clipă am rămas uimit, mi se părea că am intrat în Catedrala din Sibiu… Mă uit la cor. Între cântăreți văd aievea pe domnul Nicolae Oancea de la Brașov, care cântă, dimpreună cu ceilalți coriști, răspunsurile liturgice întocmai ca la Sibiu și ca la Biserica „Sfântul Nicolae” din Brașov. Nu-mi mai pot stăpâni emoția… De luni de zile n-am mai fost la biserică, căci nu puteam înțelege slujba în limbă străină, și iată-mă acum, în Soborul de la Chișinău, pătruns de aceeași credință sfântă pe care mi-o cobora în suflet slujba românească la Sibiu, la Brașov, la București, la Iași, și prin toate locurile pe unde am umblat… Voiesc să-mi ascund lacrimi, dar nu pot. Când după o vreme de reculegere, mă uit împrejur, văd aceeași emoție la toți credincioșii. Plâng bejenari transilvăneni, bucovineni, munteni și macedoneni, pe care această slujbă îi transportă departe, în țara lor… Și plâng de bucurie și moldovenii, care văd, în sfârșit, cum visul lor vechiu prinde trup…
Câtă fericire a adus această slujbă în toate sufletele! Ce putere mare este cuvântul Domnului spus în limba norodului!
La sfârșitul slujbei iese din altar părintele protoiereu Andronic și mângâie norodul printr-un cuvânt, care a pătruns la inima fiecărui ascultător. Cu înfățișarea lui arhaică, părintele părea un om din veacurile trecute, când graiul era mai curat, credința mai puternică și smerenia în fața lucrurilor sfinte mai deplină.
Iată cuvântarea părintelui Andronic:
„Astăzi înainte însemnarea bunei voinți a lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor.”
(Troparul praznicului)
În toate zilele de sărbători mari, este obiceiul de a aduce credincioșilor hiritisire cu ziua de serbare. În toate zilele cu lucruri deosebite și însemnătoare, oamenii se hiritisesc unul pe altul. În ziua de astăzi, cum după serbarea bisericească, așa și după lucrul așezării ocârmuirii în țara noastră care așezare se înființează în chipul „Sfatului țării”, se cuvine a aduce vouă, fraților, îndoită hiritisire și zicem: să ne fie de bine cu ziua de astăzi; să fie ziua aceasta însemnată și pentru neamul viitor, cum noi înșine, așa și acei de pe urma noastră să zică, că în ziua aceasta a pus Dumnezeu cuget bun în inima norodului său. Și așa, cum se vede, ne stă nouă datorie să vorbim două lucruri: de intrarea Fecioarei în biserică și de începerea alcătuirii vieții noastre după așezământul nou, cu cârmuirea de sine și pe limba norodului moldovenesc. Deci socotesc, că nu va fi cu greșeală să cuprindem aceste două lucruri într-un cuvânt, că legătura acestor lucruri este nu numai pe deasupra, adică prin sosirea serbării unuia și a altuia la o zi, dar și mai adâncă prin asemănări din lăuntru. Că de vom voi a serba numai sărbătoarea bisericii, se cuvine să zicem:
„Astăzi este înainte însemnarea bunei voinți a lui Dumnezeu”. Iară de vom voi a serba ziua de astăzi numai sărbătoarea țării, ca o zi adânc însemănătoare pentru moldoveni, oare cuvânt l-am găsi mai potrivit pentru ziua aceasta decât cu care și biserica mărește și laudă ziua de astăzi.
Că mi se pare, cum odată neamul omenesc de sub jugul păcatului așteaptă mila de la Dumnezeu, așa și neamul nostru moldovenesc de mult aștepta după voința lui Dumnezeu, pentru sine, pentru soarta sa mai bună. Și cum atunci prin arătarea Sfintei Fecioare, n-a sosit îndată și darul, ci a mai trecut vreme până la nașterea lui Hristos, așa și acum prin așezarea „Sfatului țării” nu zicem că s-a mântuit norodul moldovenesc de robia sufletească și trupească, ci nu mai s-a însemnat o cale, un drum de izbăvire; S-au arătat întru întunericul vieții noastre o zare de lumină, care în viitor ne solește o zi mândră și luminoasă. Și se cuvine nu numai cu nădejde a cugeta de ziua aceea, ci și toată silința a pune ca numaidecât să dobândim drepturile noastre. Că cugetând la judecata lui Dumnezeu, cu care s-a strămutat așezământul stăpânirii celei vechi, socotim că s-a arătat semnul bunei voinți a lui Dumnezeu pentru noi și a sosit vremea să se șteargă rușinea părinților noștri cum s-a șters a sfinților părinți dumnezeiești Ioachim și Ana. Din partea sărbătorii bisericești, vedem pe acești părinți care și-au adus fiica lor la sfânta biserică, iară mai înainte mult s-au chinuit și au plâns pentru sterpiciunea sa și lipsa de fiu, căci nerodirea de fiu era nu numai lipsa de mângâiere și sprijinire la bătrânețe, ci era înaintea oamenilor lucru de rușine și de defăimare. Din altă parte, din partea sărbătorii țării noastre, vedem rânduri și șiraguri de buni și străbuni moldoveni, cari mult au plâns pentru sterpiciunea și nerodirea sa. Și aceasta se cuvine a înțelege duhovnicește, că, cu trupul ei au născut fii și fiice, iară fiind ei mai jos decât robii și roabele, când numele moldoveanului era nume de rușine și de ocară, se ducea din lumea aceasta cu lacrimi pe fețele lor, de defăimare și de nenorocirea sa. Și acum zicem, că lacrimile bunilor și părinților noștri ne-au adus la starea de astăzi, când norodul moldovenesc stă înaintea lui Dumnezeu ca un prunc mic și fără de răutate. Că cum după dezvelirea minții așa și după însușirile sufletului celui cu blândețe, smerenie, îndurare și cu simțiri de adâncă omenie norodul moldovenesc este ca un prunc întru înțelegerea cea mai bună, care de Hristos este însemnată cu cuvintele: „de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor” (Mateiu, 18,3).
Și cum vedeți pe Sfânta Fecioară intrând în sfânta Biserică, oare nu așa și țara noastră ca o pruncă mică este gata să intre ca întru-un cort iluminat și împodobit la viață cu slobozenie și cu dreptate? Și nu un arhiereu ca Zaharia ne întâmpină pe noi, ci însuși Hristos, care viind în Nazaret și deschizând cartea proorocului Isaia, au citit: Duhul Domnului peste mine pentru care m-au uns, bine a vesti săracilor, m-au trimis a tămădui pe cei zdrobiți cu inima, a propovădui robilor slobozirea…, a slobozi pe cei sfărâmați întru ușurare (Luca, 4,17-18). Că de va zice cineva, că acest cuvânt înseamnă numai slobozirea din robia păcatului, noi tot cu îndrăznire vom zice că Hristos n-au blagoslovit nici au propovăduit tirania și robia, ci au însemnat încă, că acestea se află între neamuri păgânești, iară nu așa se cuvine între următorii lui Hristos (Luca 22,25). Pentru aceea noroadele cele luminate cu sfânta Evanghelie, datoare sunt să arate duh de frăție și iubire.
Acesta este cuvântul neputinței noastre pentru ziua de astăzi și îndrăznim după aceasta a deschide gura și către cei cari au luat în mâna lor brazda cârmuirii norodului moldovean. Voi știți, iubiților frați, cât sunt de mari dorințele și așteptările norodului pentru viață mai bună, deci luați în seamă toate semnele mișcării norodului, că el cu toată silința lui la îmbunătățirea traiului său vremelnic rămâne nărod cu cunoștință creștinească. Se cuvine dar a hrăni sufletul norodului și a îmbogăți a lui cunoștință, care lucru poate să dea viață bună și statornică. Zicem vouă cu cuvinte bisericești: „Plecați auzul vostru și ascultați ce zice Domnul prin proorocul său; de mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca, iară de nu mă veți asculta, sabia lui Dumnezeu vă va mânca pe voi” (Prooroc Isaia). Prin Hristos, ca prin adevărata ușă, duceți norodul la pășunea Domnului, pentru rugăciunea preacuratei Maicii lui și Acoperământul ceriului peste țara noastră și să fie numele celor ce se vor osteni pentru norodul său fără vicleșug și cu dreptate, scrisă în istoria neamului nostru și la Dumnezeu însemnătate. Scoală-te, norod moldovenesc, și înviază și te va lumina Hristos! Amin”.
(Va urma)
