La 2 august 1940, prin voința Kremlinului, fără a fi consultată opinia poporului, în șase județe de pe teritoriul ocupat al României de Est și șase raioane ale Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). Nici atunci, nici mai târziu, Moscova nu a considerat necesar să semneze Tratatul Unional cu Chișinăul, folosind acest teritoriu ca pe o simplă colonie sovietică. În consecință, după dezintegrarea URSS, din cauza lipsei elitelor naționale, s-a constatat că R. Moldova, succesoarea RSSM, este un stat falimentar.

Deși, după ocupația bolșevică, era cât se poate de clar că Basarabia, teritoriul României de Est, va fi transformată într-o nouă entitate sovietică, URSS a încercat să respecte toate formalitățile, pentru a demonstra comunității internaționale că respectă legislația și pentru a mima democrația în interiorul imperiului. Iată de ce, la 10 iulie 1940, la Moscova a fost convocată şedinţa comună a biroului politic al CC al PC(b) şi al Consiliului Comisarilor Poporului (CCP) din URSS cu participarea lui Stalin, Molotov, Voroşilov, Kalinin, Malenkov, Andreev, Beria, Svernik ş.a., la care s-a votat hotărârea „Cu privire la reunirea populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească din RASSM (actuala regiune transnistreană şi unele regiuni ucrainene – n.a.)”.

În aceeaşi zi, hotărârea a fost publicată în presa unională. În baza acesteia, CCP din RASSM şi Comitetul Regional moldovenesc a PC(b) din Ucraina au înaintat CCP şi PC(b) din URSS un document, prin care propuneau, chipurile, reunirea populaţiei moldoveneşti din Basarabia cu cea din RASSM şi crearea RSSM. Deși este cert că iniţiativa creării acestei noi republici unionale venea direct de la Kremlin și nu aparţinea populaţiei din RASSM, cu atât mai puţin basarabenilor, în presa timpului şi în istoriografia sovietică a fost promovată anume această idee. Chiar a doua zi, pe 11 iulie, ziarul „Pravda” (Adevărul – rus.) scria despre unificarea integrală a Basarabiei cu RASSM, precizând că suprafaţa noii republici este de 50000 km pătraţi, iar populaţia – de 3 700 000 de locuitori. Accentuăm că, la acea dată, nici CCP al RASSM, nici comitetul regional moldovenesc al PC(b) din Ucraina, nu erau organe de stat şi de partid ale Basarabiei.

Alături de Stalin, pe prima pagină în „Moldova Soţialistă”

Pe 2 august 1940, la Moscova, a fost convocată sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS. Prezentă la fața locului, delegaţia Basarabiei şi a nordului Bucovinei nu a fost primită în sala de şedinţe în timp ce se discutau propunerile cu privire la hotarele dintre RSSU şi RSSM și hotarele cu România. Spre deosebire de delegaţiile seimelor Lituaniei şi Letoniei, şi cea a Dumei de Stat a Estoniei, delegaţia Basarabiei şi a nordului Bucovinei a venit la sesiune doar în calitate de invitat. Chiar dacă și Țările Baltice erau ocupate de sovietici, pe teritoriul lor au fost organizate măcar formal referendumuri și alegeri în organele executive și legislative, fapt care le-a permis din punct de vedere juridic să-și reprezinte republicile la Moscova. Cât privește Basarabia și nordul Bucovinei, sovieticii le-au tratat din start ca pe proprietatea lor și nici nu i-au permis RSSM să semneze Tratatul Unional, alături de celelalte republici.

Conform ordinii de zi, în după-amiaza zilei de 2 august 1940, după ce membrii delegaţilor Basarabiei şi nordului Bucovinei au fost chemați în sfârșit în sală, de la tribuna centrală a Kremlinului a fost citită „Legea cu privire la crearea RSSM”. Această lege stipula că noua entitate unională – a treisprezecea la acel moment – se crea în baza a șase județe ale României și șase raioane ale RSS Ucrainene. Erau teritorii cu istorie diferită și, respectiv, limbă, tradiții și cultură total diferite. După aceasta, membra delegaţiei din Basarabia, Zinaida Crăciunescu, a fost chemată la tribuna centrală şi a lăudat conducerea de la Kremlin. Discursuri similare au prezentat și transnistrenii T. Konstantinov, deputat din partea sectorului electoral Slobozia din RSSU, şi L. Kornieţ, deputat din partea sectorului electoral Kameni-Kalira al RSSU. Presa sovietică a acordat o importanţă majoră evenimentului. Fotografia Zinaidei Crăciunescu, flancată de Stalin și Molotov, a fost publicată pe prima pagină a ziarului „Moldova Soțialistă”.

„Mă întrebam: n-au pribluit ei o femeie mai acatării?”

Dacă analizăm componența etnică a celor 31 de reprezentanţi ai delegaţiei, observăm că doar şapte dintre ei erau moldoveni, patru erau evrei, unul – ungur şi 19 – ucraineni şi ruşi. Printre aceştia se numărau: A. Andruşenko, mașinist la calea ferată Chişinău, P. Brâceac, muncitor la staţia de cale ferată Tighina, I. Melnicenko, muncitor la fabrica de zahăr din Bălţi, F. Homodja, preşedintele Comitetului Executiv din s. Gura Galbenă, N. Golub, ţăran din Ciocâlteni, E. Cuzina, ţărancă din Cricova, I. Kiriliuk, ziler, N. Gumaliuc, pictor, I. Ciumac, ţăran din Slobozia, Bălţi, iar „eroina” Crăciunescu era învăţătoare la Orhei. Membrii delegaţiei au fost însoţiţi de trei angajați ai NKVD-ului: I. Lisenko, secretar de propagandă al CC al PC(b) din Ucraina, N. Şlîkari, membru al PC(b) din URSS şi şef al secţiei administrative a Prezidiumului Sovietului Suprem al RASSM, B. Motsr, membru al PC(b) din URSS, secretar doi al comitetului judeţean Akkerman al PC(b) din Ucraina.

Peste ani, E. Cuzina din Cricova, descriind vizita sa la Moscova, se arăta nedumerită: „Mă întrebam: n-au pribluit ei o femeie mai acatării, că atâtea sunt şi harnice şi aşezate la minte? Ş-apoi cine putea să ştie, cum şi unde lucrasem, pe la câte curţi cu gardurile înalte şi dulăi de pază am făcut slujbă? Cine, mă gândeam, ne-ar fi putut cunoaşte toate nevoile care ne împresuraseră? Căci se chema că avem noi cu Alexei, bărbatul meu, o gloabă de cal şi o darabană cam deocheată de felul ei, dar ce folos. Câte o pereche de mâini aveam mai de nădejde, acestea, că acuma s-au coşcăit, sireacele… Într-un cuvânt, la fel de pripăşiţi ca şi grosul cricovenilor eram, nici mai bine, nici mai rău. Cum, dar, tocmai pe mine să mă aleagă? Oamenii mă propusese. Ce dichiseam eu atunci? Că, precum ziceam, numai 25 de ani e, totuşi puţin”.

Cine este Zinaida Crăciunescu

Totuşi, cine este Zinaida Crăciunescu și de ce tocmai ei i s-a încredințat să aducă osanale conducerii sovietice din partea Basarabiei? În istoriografia sovietică, ea era descrisă cu mult fast, atribuindu-i-se cele mai nobile calităţi. Iar studiile istorice, apărute după restructurarea gorbaciovistă, o califică pe Crăciunescu ca pe o exponentă a etniei ruse (vezi: Anton Moraru, O „operaţie militară” necunoscută în Basarabia, 1940, Cartea moldovenească, 1991).

Şi Arhiva Naţională a R. Moldova depozitează un document care ne prezintă activitatea partinică a acestei femei. Este notată următoarea informaţie:

„La 24 iulie 1940, am fost repatriaţi din Cernăuţi, agentul teatral Iancu Economu, concubina sa Zina Crăciunescu, zisă Economu, sora ei Gherta Ştefănescu şi jidanca Roza Feldman (dintr-un regiment de grăniceri din Constanţa).

Iancu Economu locuia la Cernăuţi pe strada Regina Maria (…) şi tolera ca în casă la el să se ţină adunări comuniste, să se facă spionaj şi găzduia, fără a anunţa poliţia, pe toţi curierii şi agenţii de spionaj care veneau la concubina sa Zina Crăciunescu şi care-l plăteau numai să nu se amestece în acţiunile lor.

Zina Crăciunescu, zisă Economu, originară din Mohiliov (Rusia), fostă chelneriţă la un restaurant din Chişinău, căsătorită şi divorţată de plutonierul Crăciunescu, dat afară din armată pentru comunism, trăia în concubinaj de 18 ani cu Iancu Economu şi în Cernăuţi o făcea pe actriţa, dar nu juca teatru, ci avea venituri din serviciul de spionaj bolşevic.

Individa Zina Crăciunescu avea relaţii în Cernăuţi cu toţi jidanii pe care poliţia îi bănuia că fac spionaj bolşevic şi anume jidanul Math de la cinematograful central, Wolf agent la bursa neagră din Cernăuţi şi alţii.

La Cernăuţi, de peste 7 ani, avea amant pe jidanul Max Brusdorf, conducătorul acţiunii de spionaj bolşevic şi comunist din Bucureşti. Individa avea un limbaj telefonic şi în fiecare seară vorbea la telefon cu Brusdorf din Bucureşti. Lunar se mai ducea la Bucureşti sau venea jidanul la Cernăuţi şi-i dădea bani, instrucţiuni sau material de propagandă comunistă. Totdeauna când venea individa Z. Crăciunescu din Bucureşti, veneau la ea jidanii Math şi Wolf, de unde ieşeau cu pachete, iar a doua zi se găseau manifeste comuniste prin oraş.

Prin lunile ianuarie şi februarie 1940, a venit la individa Z. Crăciunescu femeia de moravuri uşoare Anca Balaban, fata codoaşei Miţa Ţiganca din Crucea de Piatră, iar actualmente joacă Teatru la Liga Culturală. Aceasta a venit la Cernăuţi cu jidanul Max Brusdorf şi încă cu un jidan sau grec, care avea foarte mulţi bani şi toţi au locuit la Z. Crăciunescu unde făceau adunări comuniste şi lua contact cu spionii bolşevici din Soviete.

Gherta Ştefănescu, sora Z. Crăciunescu, femeie de moravuri uşoare şi curieră comunistă la organizaţia comunistă din Galaţi, avea aceeaşi activitate ca şi sora ei.

În luna iunie (1940 – n.a.) au venit la Zina Crăciunescu trei ofiţeri bolşevici şi ea s-a dus cu aceştia pe la diferite cazărmi din Cernăuţi, arătându-le interiorul şi pe la alte autorităţi.

Până la plecarea ei din Cernăuţi, ea cu sora ei şi cu alte jidance au fost numai în societatea bolşevicilor, fiindu-le călăuze în oraş şi denunţând pe legionari, militari şi poliţişti ca aceştia să fie arestaţi de bolşevici. Individa a venit în ţară cu 2 mln şi locuieşte la jidanul Max Brusdolf unde de asemenea se ţin adunări comuniste şi se face spionaj în domeniul marinei şi aviaţiei.

5 februarie 1941 (ANRM, F. 691, Inv. 1, dos. 54).

Sora lui Kotovski – „trimisa poporului”

La 18 august 1940, cu ocazia revenirii delegației de la Moscova, la Chişinău a fost organizat un miting de amploare. „Pravda” scria: „Oraşul s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, pregătit să întâlnească pe trimişii poporului Basarabiei care se întorc de la Sesiunea a VII a Sovietului Suprem al URSS. În piaţă este organizat un miting la care participă 50 000 de oameni. Din numele organizaţiei de partid şi sovietice îi salută pe delegaţi secretarul comitetului orăşenesc tov. Selivanov. După care cuvânt i se oferă învăţătoarei tov. Sârbu, care salută delegaţii din numele intelectualilor. Ca răspuns ia cuvânt membrul delegaţiei învăţătorul tov. Şinder, după care a vorbit un alt membru al delegaţiei tov. Gorskaia – sora lui Kotovski”.

Noua conducere a RSSM a încercat să se mențină la putere. Istoria a demonstrat că acest lucru a fost posibil doar prin teroare.