La 16/28 mai 1812, în urma Păcii de la București, ce încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812, Imperiul Rus anexează teritoriul dintre Prut și Nistru, alcătuit în cea mai mare parte din ținuturi ale Principatului Moldovei, aflat sub suzeranitate otomană. Teritoriul e botezat Basarabia.
Pentru a înțelege schimbările intervenite în urma politicii de rusificare și deznaționalizare promovate de autoritățile imperiale în teritoriul nou-anexat, să constatăm, la început, starea românității basarabene până în 1812. Astfel, în ajunul anexării la Rusia, regiunea dintre Prut și Nistru era parte integrantă a Principatului Moldovei și prezenta: un sistem economic și social constituit în decursul secolelor pe baza bogățiilor naturale ale țării, raionării economice, comerțului sau schimbului de valori materiale stabilite în cadrul aceluiași teritoriu sau între statele românești; un sistem de relații spirituale și de rudenie statornicite în acest spațiu de mii de ani; un sistem de relații legate de tradiție, cultură, învățământ și educație specifice acestui neam; un sistem de raporturi juridice, axate pe sfera administrației de stat și pe relațiile dintre diferite stări sociale, încetățenite în temeiul legilor nescrise (obiceiul pământului) sau scrise; un sistem religios format pe fundalul ideologiei ortodoxismului, bazat pe o organizare unitară a Bisericii românești; un sistem de securitate format în de cursul secolelor și bazat atât pe organizarea apărării integrității teritoriale, cât și pe sistemul de fortificații ridicat pe frontiera naturală a Nistrului. Toate acestea au fost distruse, parțial sau cu desăvârșire, odată cu anexarea, în 1812, la Imperiul Rus.
Practicile deznaționalizării
Pentru a-și consolida dominația în Basarabia, țarismul a folosit metodele și practicile deja cunoscute, de dislocare a națiunii titulare și de purificare etnică, folosite pe larg la periferiile naționale ale Imperiului Rus.
Enumerăm astfel: schimbarea structurii demografice prin colonizarea pământurilor cu neamuri străine și transferarea populației românești în guberniile ruse, politică desfășurată cu pași rapizi în special în prima jumătate a secolului al XIX-lea; asimilarea – urmărind contopirea unor comunități, diferite prin origine etnică, limbă, religie, în masa populației majoritare, prin măsuri de impunere în structurile instituționale ale societății; deznaționalizarea – rusificare prin învățământ, administrație de stat, politica dispersării populației autohtone; înstrăinarea valorilor spirituale ale neamului și pregătirea unei elite cosmopolite, bazate pe alt sistem de valori decât cel românesc; anularea autonomiei, limitate și provizorii, a Basarabiei (1828), a legilor și a obiceiului pământului; transformarea Basarabiei într-o gubernie rusească (1873), introducerea legislației și limbii ruse în administrație, școală și biserică; anularea drepturilor și libertăților naționale și interzicerea utilizării limbii române și a limbilor altor grupuri etnice în toate domeniile vieții sociale, politice și spirituale; schimbarea numelor de familie, de localități, de străzi, prin lipsirea românilor basarabeni de propriile valori spirituale și impunerea valorilor spirituale ruse.
În politica imperială a țarismului promovată în Basarabia putem evidenția, convențional, trei perioade ce corespund, de fapt, etapelor de includere a regiunii în sistemul economic, administrativ și politic al Imperiului Rus: prima perioadă cuprinde anii 1812-1828/1830, cea de-a doua – anii 1831-1868/1873 și cea de-a treia – anii ’60-’70 ai secolului al XIX-lea până la unirea din 1918.
Primii ani: autonomie limitată și provizorie pentru provincia anexată
Prima perioadă începe cu anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus, în mai 1812, și se încheie cu lichidarea, în 1828, a autonomiei Basarabiei, cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru și cu unificarea vamală a provinciei cu guberniile interne ruse, prin Regulamentul din 26 septembrie 1830.
În acest interval de timp, spațiul proaspăt anexat este separat de guberniile ucrainene și ruse prin cordonul sanitarovamal de la Nistru, iar de țările europene, prin cel de la Prut și Dunăre. Pentru o anumită perioadă, Basarabia deține statutul de autonomie limitată și provizorie în componența Imperiului Rus – însă organele administrative instituite purtau un caracter eterogen și provizoriu, „care nu puteau alcătui un sistem administrativ uniform, bine închegat, bazat pe aceleași principii de organizare, care ar fi asigurat o bună funcționare și activitate eficientă.
Dimpotrivă, originea diferită a acestor organe conducea inevitabil la apariția contradicțiilor, ceea ce împiedica funcționarea normală a întregului sistem administrativ”. În acești primi ani de după anexare sunt luate măsuri concrete în vederea evaluării resurselor economice și umane ale Basarabiei, sunt trimiși funcționari și date dispoziții administrației militare și civile pentru a studia frontiera de apus – la Prut și Dunăre.
Aceasta, în vederea instituirii unui cordon sanitaro-vamal ce ar apăra teritoriul nou-anexat nu numai de pătrunderea molimei, dar care l-ar pregăti pentru o administrare economică eficace și o includere cât mai grabnică a regiunii în sistemul pieței interne ruse; cordonul ar fi avut însă drept scop și stoparea exodului populației în Moldova de peste Prut. Tot acum, teritoriul este subordonat integral unui sistem birocratic și legislativ complet străin – cel rusesc. Intervin treptat schimbări în sistemul de proprietate.
Stările sociale tradiționale autohtone sunt dispersate prin infiltrarea în rândurile lor a elementului alogen cosmopolit: a rușilor, ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor, evreilor, armenilor, grecilor, germanilor, elvețienilor etc. Autohtonii sunt supuși unui sistem de dublă exploatare: de către administrația imperială și de către persoane fizice, de multe ori provenite nu din rândul boierilor moldoveni autohtoni, ci din rândul străinilor care primiseră, cumpăraseră sau obținuseră, în urma căsătoriilor, proprietăți funciare.
Regimul de dominație țarist a afectat și boierimea, care, pentru a-și păstra drepturile și privilegiile, a fost nevoită să se strâmtoreze, să învețe limba rusă, să-și facă studiile în instituțiile de învățământ din Rusia, să accepte funcții în instituțiile ținutale și regionale și, prin aceasta, să participe la promovarea politicii coloniale a imperiului în teritoriul anexat. În acești ani, țarismul nu a efectuat însă schimbări esențiale în structurile administrative ale Basarabiei. Provincia a beneficiat de un statut special, fiind menținute, pentru o anumită perioadă, trăsăturile specifice în sistemul administrativ moștenite de până la 1812: statutul juridic de persoane libere a țăranilor; desfășurarea procedurilor judiciare civile în limba română; eliberarea de recrutare în armata țaristă pentru o perioadă de 50 de ani; anumite facilități în sistemul de impozitare a populației etc.
Dar, după numai 15 ani, acest statut a fost lichidat, Basarabia fiind aliniată structurilor administrative imperiale, excepție făcând doar județele Ismail, Cahul și Bolgrad, care, între anii 1856-1878, au făcut parte din Principatul Moldovei, respectiv România. Intervin totuși anumite schimbări sub aspect ecleziastic. La 21 august 1813, uzurpând drepturile canonice ale Mitropoliei Moldovei, oficialitățile de la Sankt Petersburg înființează pe teritoriul nou-anexat Eparhia Chișinăului și Hotinului, divizând astfel Principatul Moldova nu doar din punct de vedere politic, dar și sub raport religios. Chiar și în localitățile rurale, predicile în biserică se țineau în limba rusă și slavonă, în ciuda faptului că populația nu știa limba rusă. Prin intermediul bisericii și școlii, autoritățile imperiale promovează, desigur, politica de rusificare.
Atragerea coloniștilor
La rândul său, perioada anilor 1812- 1830 poate fi divizată, convențional, în două etape. Prima dintre ele cuprinde anii 1812-1825, când se întreprind măsuri concrete în vederea atragerii în Basarabia a coloniștilor, negustorilor bogați din străinătate și din guberniile ruse. Măsurile conduc la o creștere rapidă a numărului de coloniști transdanubieni, de coloniști germani, elvețieni și de imigranți din guberniile interne ruse, a numărului de negustori străini, îndeosebi greci, armeni și evrei.
Ca rezultat, se consolidează puternic pozițiile elementului alogen, în special ale negustorilor, care dețineau monopolul asupra exportului de cereale și produse animaliere din Basarabia prin porturile dunărene – Ismail, Reni, Chilia și prin portul-franc Odessa. Rezultatul acestei politici este consolidarea dominației economice și politice a țarismului în teritoriul dintre Prut și Nistru. În această perioadă, la 29 aprilie 1818, este adoptat Regulamentul privind organizarea regiunii Basarabia, care prevedea acordarea unei autonomii limitate și provizorii a regiunii anexate.
Regulamentul a stabilit statutul de regiune al Basarabiei în componența Imperiului Rus, a determinat drept centru regional administrativ orașul Chișinău, a confirmat noua împărțire administrativ-teritorială a regiunii (Basarabia a fost divizată în șase ținuturi: Hotin, Iași, Orhei, Bender, Akkerman și Ismail), a instituit organele regionale supreme – Consiliul Suprem, Guvernul Regional, Tribunalul Regional Penal și Tribunalul Regional Civil și instituțiile ținutale etc.
Potrivit stratificării sociale, în Basarabia se stabileau următoarele categorii sociale: clerul, nobilimea, boiernașii, mazilii, ruptașii, negustorii și mica burghezie, țăranii sau coloniștii agricoli, țiganii (care aparțineau statului și moșierilor) și evreii. În așa fel, rangurile privilegiate ale boierilor au fost lichidate, iar această stare socială a fost egalată în drepturi cu nobilimea din guberniile interne ruse și integrată în ea. Ţarismul întreprinde și măsuri concrete de a scoate din circulație de pe piața din Basarabia diversitatea de monede străine, în special turcești, folosind pentru aceasta diferite pretexte, punând în aplicare asignatul rusesc.
Prin această măsură, administrația imperială urmărea să protejeze vistieria imperială și piața internă rusă, să apere interesele burgheziei comercial- industriale ruse și să creeze condiții mai favorabile de includere a Basarabiei în sistemul pieței interne ruse. Intervin anumite schimbări și în cadrul diferitelor instituții administrative și juridice.
Fiind concentrată în capitală, în orașele-porturi și în orașele județene, burghezia comercială a căutat să-și apere, din start, interesele, cerând de la administrația regională și cea imperială instituirea unui Tribunal Comercial, asemenea celui ce funcționa în portul Odessa încă din 1808. Deși ideea instituirii acestei instituții a fost promovată de negustorii mari angrosiști din Odessa, transferați cu traiul în porturile basarabene și cunoscuți deja cu activitatea acestei instituții, în instituirea Tribunalului Comercial era cointeresată și administrația imperială, care căuta să țină sub control activitatea acestei stări sociale.
Concomitent, țarismul întreprinde măsuri concrete în vederea creării cât mai rapide a unor structuri tipice societății moderne, dar care să excludă posibilitatea încadrării în categoria burgheziei comerciale a elementului național. Din șirul acestor măsuri va face parte și adoptarea structurii de ghildă în Basarabia, care se va discuta destul de mult în cadrul cercurilor administrative regionale și imperiale în acești ani, dar care va fi aplicată în a doua perioadă.
Cordoanele sanitare – o lungă și spinoasă chestiune
În această etapă, administrația imperială a depus eforturi substanțiale în vederea instituirii la hotarele de apus ale Basarabiei, la Prut și Dunăre, a unui cordon sanitaro-vamal. Realizarea cordonului a fost însă un proces de durată: organizând instituții vamale și carantinale provizorii, ce urmau să apere imperiul de pătrunderea molimei și să asigure stabilirea, atât pentru Basarabia, cât și pentru guberniile ruse, a legăturilor economice cu țările străine prin intermediul noii frontiere, țarismul a instituit, pe parcursul a cinci ani, numeroase comitete și comisii și a trimis în provincie împuterniciți speciali.
Stabilind locurile de amplasare a carantinelor, vămilor și posturilor vamale la noua frontieră, administrația imperială urma să țină cont și de diverși factori interni – de faptul că în apropiere cu Basarabia este amplasat portulfranc Odessa; și de cei externi – că la hotarele ei de apus sunt amplasate porturile dunărene Galați și Brăila.
Instituind în 1817 acest cordon de la Prut și Dunăre, țarismul, care se străduia să evite concurența mărfurilor străine ce puteau pătrunde în guberniile interne ruse prin Basarabia, și având deja „exemplul” unificării vamale cu Regatul Polonez, care contribuise nemijlocit la subminarea industriei ruse, nu mai voia să lichideze însă cordonul sanitaro-vamal de la Nistru. Deși discuțiile privind suprimarea acestuia și unificarea vamală a Basarabiei cu guberniile ruse începuseră îndată după anexarea provinciei la Rusia, soluționarea chestiunii s-a dovedit foarte dificilă – asigurarea securității vamale trebuia conjugată cu protejarea intereselor economice și politice ale Imperiului în această regiune.
Întinse pe parcursul a aproximativ 18 ani, dezbaterile asupra problemei au demonstrat că în cercurile guvernante imperiale și regionale pur și simplu nu exista o unitate de opinii. Cei care se pronunțau pentru păstrarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru (în special reprezentanții diferitelor instituții de stat imperiale) argumentau că, în absența lui, era posibil ca mărfurile străine să pătrundă în guberniile ruse fără achitarea taxelor vamale, sub pretextul că sunt mărfuri basarabene; iar creșterea exportului de mărfuri de peste Nistru putea spori concurența, provocând astfel nemulțumirea cercurilor comercial-industriale locale.
Era și temerea că tot mai mulți fugari din guberniile ruse vor trece vechea frontieră de la Nistru, deoarece în Basarabia șerbia fusese lichidată până la anexarea ei la Rusia. Nu era exclus nici pericolul răspândirii epidemiilor necontrolate – a ciumei și a holerei, care pătrundeau adesea din posesiunile Porții Otomane și din guberniile de sud ale Ucrainei. În schimb, cei care promovau ideea suprimării cordonului sanitaro-vamal de la Nistru (reprezentanții administrației regionale, în special funcționarii ruși) invocau necesitatea integrării teritoriului de curând anexat, aducând drept argumente: avantajele extinderii relațiilor comerciale cu guberniile ruse; iraționalitatea vămuirii duble a mărfurilor străine – toate acestea frânau dezvoltarea comerțului exterior, respectiv se reduceau veniturile în vistieria statului.
Suprimarea cordonului va lărgi piața de desfacere a mărfurilor industriale și va extinde sfera de activitate economică a burgheziei comerciale ruse în Basarabia – susțineau promotorii suprimării cordonului sanitaro-vamal. Colectând toate tipurile de argumente, administrația imperială acționa cu precauție, fără grabă, amânând soluționarea problemei pentru momentul când ar fi fost create condițiile prielnice pentru aceasta. Prezența însă a două cordoane sanitaro-vamale: unul – la Prut și Dunăre, iar altul – la Nistru, deși a grăbit procesul constituirii pieței interne basarabene, a cauzat prejudicii serioase nu numai dezvoltării comerțului cu țările străine, guberniile interne ruse și dezvoltării economice, în general, dar a influențat direct și asupra procesului de geneză și evoluție a burgheziei comerciale basarabene.
Basarabia: piață de desfacere a mărfurilor ruse
Cea de-a doua etapă importantă cuprinde anii 1825-1830, când în provincia anexată este pus în aplicare Regulamentul cu privire la comerțul cu Basarabia, din 17 februarie 1825, care limita exportul peste Nistru a unor mărfuri basarabene ce constituiau ponderea de bază a comerțului cu guberniile ruse și care asigura importul, fără plata taxei vamale, a mărfurilor de manufactură și de fabrică rusești. În comerțul Basarabiei cu guberniile ruse se stabilește astfel o preponderență dublă a importului mărfurilor ruse în Basarabia asupra exportului mărfurilor basarabene în Rusia.
Regulamentul din 1825 era protecționist pentru piața rusă și nefavorabil pentru Basarabia, nu doar prin faptul că limita exportul celor mai solicitate mărfuri basarabene pe piața internă rusă și acorda negustorilor din guberniile ruse drepturi nelimitate în comerțul Basarabiei, dar și prin faptul că limita activitatea comercială a negustorilor basarabeni pe piața internă rusă și frâna, în așa fel, procesul de acumulare inițială a capitalului.
Ca rezultat, pe piața basarabeană slăbesc treptat pozițiile negustorilor din alte țări – în special din Sublima Poartă și Imperiul Austriac, în schimb se întăresc pozițiile negustorilor din guberniile ruse. Politica comercial-vamală promovată de țarism în Basarabia poartă un caracter vădit colonial, provincia fiind transformată într-o piață sigură și avantajoasă de desfacere a mărfurilor ruse. Regulamentul a provocat nemulțumirea cercurilor comercial- industriale din Basarabia și nu era nici pe placul autorităților regionale, care îl considerau o barieră în calea integrării Basarabiei în sistemul pieței interne ruse.
Sub presiunea acestora, administrația țaristă a fost silită să facă unele concesii în exportul anumitor mărfuri basarabene în Rusia, dar în ce privește problemele-cheie – suprimarea cordonului vamal de la Nistru și abrogarea Regulamentului din 17 februarie 1825 – nu a cedat. Situația va fi soluționată abia în 1830, când, în urma decretului Senatului Guvernant din 26 septembrie, concomitent cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru și aplicarea pe teritoriul Basarabiei a structurii de ghildă, este lichidat și regulamentul din 1825.
În această perioadă intervin și schimbări în sistemul de impozitare: începând cu 1 ianuarie 1825, în Basarabia este pusă în aplicare decizia Comitetului de Miniștri din 11 noiembrie 1824 cu privire la reforma fiscală; scopul acesteia era de a pune capăt haosului în încasarea impozitelor de la populație și de a-i impune la plata impozitelor pe țăranii de stat și coloniști, care până acum beneficiau de unele privilegii.
Autor: Valentin Tomuleţ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
