Primul volum al „Enciclopediei Moldovei”, lansat la Chişinău
După trista experienţă de manipulare a opiniei publice cu ideologizata Enciclopedie Sovietică Moldovenească, savanţii spun că noua ediţie aduce informaţii veridice din toate domeniile.
„Este o zi deosebită pentru Academia de Ştiinţe şi pentru cultura țării noastre. O lucrare care va rămâne în istoria ţării noastre şi va fi un document despre care va reflecta nivelul contemporan al ştiinţei, culturii și a dezvoltării ţării”, a declarat vicepreședintele AȘM, Teodor Furdui.
Primul volum include peste cinci mii de termini, de la litera „A” până la cuvântul „Basarabia”. La sistematizarea informaţiilor a lucrat o echipă foarte competentă.
„O echipă de 270 de autori, recenzenţi. Sunt cei mai consacraţi autori din domeniile de specialitate. Printre cei mai tineri autori sunt tineri formaţi după 1989, iar cel mai în vârstă este profesorul profesorilor Vladimir Potlog”, a declarat doctorul în istorie, Ion Xenofontov.
„Noi, matematicienii, ne-am adus contribuţia, a fost un lucru dificil în fraze foarte laconice să expunem noţiuni matematice, sper că am reuşit şi cei care o să ia cunoştinţă de acest volum o să găsească ceea ce caută”, a declarat directoarea Institutului de Matematică AȘM, Svetlana Cojocaru.
Proiectul enciclopedic a debutat câţiva ani în urmă.
„Acest proiect a fost iniţiat, organizat de către preşedintele Academiei Gheorghe Duca, care este şi preşedintele comitetului ştiinţific redacţional. Tirajul minim va fi de 2500 şi noi vom asigura toate bibliotecile din republică cu această carte”, a declarat directorul Bibliotecii Centrale a Academiei de Ştiinţe „Andrei Lupan”, Constantin Manolachi.
Enciclopedia este o realizare remarcabilă a Academiei de Ştiinţe a Moldovei spune unul dintre primii şi foarte exigenţii cititori, Vlad Pohilă.
„Lucrarea este la standardele europene, una bazată pe adevăr, pe spiritul de deschidere spre valorile europene fără a neglija, dimpotrivă cu accentul pe cele naţionale”, a declarat scriitorul Vlad Pohilă.
Până la sfârşitul anului 2017 vor apărea volumele doi şi trei. Deoarece baza de date informaţionale este deja acumulată, în anii următori vor apărea câte două Enciclopedii ale Moldovei.
Sursă: trm.md