Îmi este dat să merg în multe ţări şi fiecare e frumoasă în felul ei – cu peisaje superbe, cu lume bună şi muncitoare. Spunem asta pentru că, de fapt, nu reuşim să înţelegem prea multe pe parcursul doar a unei vizite. O incursiune turistică, chiar dacă durează câteva săptămâni, rămâne o vizită şi nu e suficientă pentru a înţelege nici problemele ţării, nici valorile naţiunii. Faci doar să admiri natura, infrastructura, să guşti din bucătăria locală şi să cauţi contacte pentru a înţelege mai bine unde te găseşti. Eu aş compara turismul cu nişte musafiri invitaţi la cină. Casa e aranjată pentru ei, la bucătărie fierb bucate alese, iar stăpânii casei fac totul ca să impresioneze invitaţii cu vinuri deosebite şi discuţii interesante. La plecare, musafirii nu pot decât să fie încântaţi. Realitatea cotidiană însă e alta.
Un exemplu perfect e oraşul Chişinău, care e încântător pentru orice străin care stă trei zile la un hotel din centru, se plimbă prin frumoasele parcuri, admirând mult prea elegantele domnişoare, după care se pierde în alegerea restaurantului, ori a cafenelei pentru prânz. El se mai pierde şi atunci când vede zecile puncte de schimb valutar din centrul capitalei, şi mai pierdut fiind la vederea numărului impresionant de maşini scumpe. Care poate fi concluzia lui la plecare?.. Atunci, însă, când eşti stabilit într-o ţară prosperă, începi să te întrebi cum s-a ajuns la prosperitate şi de ce ţara mea a ajuns acolo unde a ajuns.
Să luăm exemplul Confederaţiei Elveţiene care, după unele criterii, poate fi comparată lesne cu Republica Moldova. Da, aceste două ţări pot fi comparate! Prima numără ceva mai mult de şapte milioane de locuitori pentru un teritoriu de 41.000 km pătraţi. Noi suntem vreo patru milioane pentru 33.000 km pătraţi. Ambele sunt lipsite de acces la mare. În Elveţia trei mari comunităţi – francofonă, germanofonă şi italofonă – supravieţuiesc în pace, precum o fac şi diversele minorităţi culturale şi lingvistice de pe teritoriul ţării noastre. Agricultura e una dintre ramurile importante ale economiilor respective. Elveţia şi Moldova sunt ţări neutre care nu fac parte din NATO. În ambele cazuri ne găsim pe teritoriul european şi limba franceză ne e comună în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Nici una, nici alta nu sunt membre ale UE. Dacă Elveţia e invitată să devină membră şi respinge acest îndemn de fiecare dată, Moldova vrea să devină membră şi, deocamdată, i se refuză drăguţ… De ce Elveţia – care, din punct de vedere geografic, este în inima Uniunii Europene – refuză acest „privilegiu”? Răspunsul e foarte simplu şi nu ţine doar de prosperitatea ţării – este vorba de un alt sistem politic, economic, cultural şi chiar o altă mentalitate, peste care se suprapune şi o cunoaştere bună a ceea ce se numeşte UE. Deci, răspunsul ar fi incompatibilitatea lor. De altfel, acesta este încă un punct comun între elveţieni şi moldoveni. Incompatibilitatea noastră cu orice altă ţară din UE.
Elveţia nu întotdeauna a fost prosperă. Acum două secole, elveţienii plecau în lumea neagră pentru a-şi găsi un loc de lucru ori erau angajaţi ca mercenari în numeroasele conflicte din lume. Diferenţa, însă, dintre ei atunci şi noi acum este mentalitatea săracului. Moldoveanul merge departe, lucrează în condiţii dificile şi umilitoare pentru a reveni să facă nunţi şi botezuri fără măsură ori/şi să-şi ridice o casă mai mare decât a vecinului, pe când elveţianul revenea pentru a investi în ceva durabil care să-i asigure un viitor lui şi generaţiilor următoare. Viitor deseori modest, dar viitor… Sfârşitul secolului 19 a fost pentru elveţieni cel al construcţiilor importante de drumuri şi căi ferate. Se ajunsese la concluzia că doar o infrastructură solidă poate asigura unei ţări o dezvoltare economică durabilă. S-au săpat tuneluri prin Alpi, s-au construit căi ferate ce ajung la 4000 de metri altitudine. Un exemplu superb de investiţii bine chibzuite este Calea ferată din Jungfrau, care a fost construită între 1896 şi 1912. Electrificată de la bun început, ea a fost gândită în aşa fel, încât două trenuri care coboară să producă electricitate pentru un tren care urcă cel mai dificil segment. N-a fost nici uşor, nici ieftin, dar, de un secol încoace, jumătate de milion de oameni continuă să folosească anual acest tren pentru a ajunge la 3400 metri altitudine, unde se admiră panorama excepţională a Alpilor elveţieni. În lipsa resurselor naturale, elveţienii au devenit inventivi, au dezvoltat capitalul uman pentru a crea şi inova în domenii neexploatate încă. Cu puţinul teren cultivabil de care dispune ţara – în jur de 20% din întreg teritoriul – agricultura este un domeniu înfloritor, fiecare palmă de pământ este lucrată cu grijă şi produsele agricole locale se bucură de mare succes. De altfel, majoritatea populaţiei caută să cumpere doar produse locale, excepţie făcând pentru cele care nu cresc în condiţiile de aici, pe când vinul elveţian e vândut esenţial pe teritoriul naţional.
În comparaţie cu Elveţia, Moldova este o ţară foarte bogată în teren agricol de o calitate excepţională, la care se adaugă condiţii ideale pentru viticultură. Ce suntem capabili ori incapabili să facem cu această bogăţie este altă întrebare… În plus, ne grăbim să cumpărăm roşii dintr-o ţară vecină şi suc de fructe din alta. Vara aceasta, la o piaţă din Chişinău, întrebam o doamnă de unde-s roşiile pe care le vinde. Nu i-a plăcut întrebarea şi mi-a răspuns cu o altă întrebare: „Da ce, matale eşti anti-… ori anti-…?”. I-am răspuns că vreau să mănânc roşii de la ţăranul din Moldova. Ea însă nu era ţărancă, deci n-a înţeles despre ce e vorba.
Elveţia şi Moldova într-adevăr pot fi comparate la unele capitole. Marea diferenţă însă este că ei îşi iubesc ţara, pe când noi nu ştim ce înseamnă aceasta.
Margareta Donos-Stroot,
Geneva, Elveţia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
