Cel mai uşor e să mimezi lucrul atunci când faci şedinţe. Cele mai multe şedinţe nu rezolvă nimic, sunt menite doar să tragă mâţa de coadă. Asta în general. Şi, în particular: de ceva timp atât şedinţele parlamentului nostru, cât şi şedinţele gen „strelkă” între partide – sunt nimicul întruchipat. Iar atunci când vine vreo hotărâre, toată lumea spune: Doamne fereşte, mai bine nu faceţi nimic!
Atât şedinţele AIE, cât şi „strelcile” au acelaşi „rezultat”: conferinţa de presă de după. Conferinţa de presă după „strelkă” e ca şi ţigara de după sex pentru politicienii „noştri”. Mai cuminţei sau mai nervoşi, ei trec pe rând la tribuna cu microfoane şi se bâlbâie. Îşi dau raportul despre ce „au hotărât” în timpul şedinţei la care au fost închiriind spaţii pe banii „boborului”. Unii nu ştiu să se exprime, alţii folosesc termeni mai sofisticaţi, alţii spun poante şi bancuri, dar concluzia lor e una: la şedinţa asta n-am făcut nimic. Dar „tăt o sî şie ghini, găsâm soluţâia”.
Ieşirea lor la tribuna cu microfoane mi-a amintit de careurile şcolare de pe vremuri. La care directorul la un moment dat îi scotea în faţă pe proştii şcolii, ca să-i facă să se ruşineze şi să-i pună la învăţat. Ei bine, proştii şcolii se mai scărpinau, se mai scobeau în nas mimând ruşinea – dar la următorul careu directorul îi scotea iarăşi în faţă. Nimic nu se întâmplase. Exact aşa mi se par politicienii noştri – ei stau în faţă, dar ca prostălăii şcolii. Când îi văd, am impresia că pedeapsa cea mai bună pentru ei ar fi să-i pui să citească tare orice text. Sunt sigur că majoritatea nu s-ar descurca, ar pica la lecţia de lectură. Cum pică la tot ce ar trebui să facă: locuri de muncă pentru moldovenii plecaţi în străinătate la robit, rezolvarea problemei transnistrene, ca să nu mai amintesc de alegerea preşedintelui… În schimb, banii le curg în buzunare, ceea ce ne arată că e convenabil să nu faci nimic, că nimicul e strâns legat de moralitate, de imoralitate, mai bine zis.
Partea proastă e că nimicul lor ne afectează. Moldovenii îşi iau lumea în cap sau rămân acasă în sărăcie. În loc de artificii, „pacificatorii” ruşi ne împuşcă la Nistru. Ambasadorul rus îşi bate joc de noi şi de memoria lui Vadim Pisari făcându-l tâlhar alcoolic şi nu e alungat cu pietre din Moldova. Ce să mai zic de reglări de conturi cu pistoale ziua în amiaza mare, sau de miniştri beţi la volan, un fleac! Totul e posibil într-o ţară fără preşedinte în care nu se întâmplă nimic. În care se întâmplă doar răul.
Şi la următoarele „strelci” nu se va întâmpla nimic. Şi, aş zice şi eu, ca toată lumea, atunci când se uită la ei: Doamne fereşte să găsească „soluţâia”! Ne ia mama dracului pe toţi, sau măcar Zina Carabina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
