Putin a autorizat Serviciul Federal de Securitate să consolideze măsurile de protecție a podului din Crimeea
Vladimir Putin a ordonat sâmbătă întărirea măsurilor de securitate pentru podul care leagă Rusia de Crimeea, precum și pentru infrastructura care aprovizionează cu electricitate și gaz peninsula ucraineană anexată, a informat agenția rusă Interfax, preluată de Reuters.
Într-un decret emis la câteva ore după ce podul Kerci a fost avariat de o explozie puternică, Putin precizează că serviciul federal de securitate FSB va fi responsabil pentru întărirea măsurilor de protecție.
FSB, însărcinat să consolideze măsurile de protecţie a podului Kerci
Concret, decretul semnat de Putin conferă FSB „autoritatea de a organiza şi coordona măsurile de protecţie a transportului prin strâmtoarea Kerci, a reţelei electrice a Federaţiei Ruse către peninsula Crimeea şi a principalului gazoduct dintre Krasnodar şi Crimeea”, potrivit Agerpres.
Menționăm că un camion a explodat sâmbătă dimineaţa pe podul din Crimeea provocând un incendiu la şapte rezervoare de combustibil dintr-un tren-cisternă şi avariind parţial infrastructura şi provocând moartea a cel puţin trei persoane. Traficul auto şi feroviar a fost restabilit parţial.
Este prima măsură a Kremlinului după explozie, care pare să fi fost provocată de un atac asupra acestei structuri construite de Moscova în urma anexării Crimeei.
Înainte de emiterea acestui decret de către Kremlin, Ramzan Kadârov a invitat unităţile sale să păzească podul în viitor.
Responsabilitatea pentru securitatea podului a fost împărţită până acum între trei părţi, potrivit deputatului rus Alexandr Hinştein. Ministerul Apărării a monitorizat spaţiul aerian, Garda Naţională Rosgvardia s-a ocupat de supravegherea maritimă, iar traficul rutier şi rutele feroviare erau controlate de Ministerul Transporturilor, potrivit sursei citate.
Explozia este cercetată de Comitetul de Investigaţii al Rusiei, care a deschis o anchetă şi cu privire la proprietarul camionului.
Camionul a fost inspectat vizual înainte de a urca pe pod, dar ofiţerul care a efectuat inspecţia nu a găsit nimic suspect, potrivit site-ului rus de ştiri Mash, care a publicat un videoclip în care susţine că vehiculul greu a fost cel care a provocat pagubele când a explodat. Cu toate acestea, monitorizarea nu a inclus raze X.
La intrarea pe pod a fost instalat un echipament special care ar trebui să detecteze explozibilii din vehicule, potrivit site-ului independent Meduza, cu sediul la Riga.