Actualitate

Putin schimbă regulile jocului! Liderul de la Kremlin: „Țările occidentale și-au făcut alegerea. Trebuie să le răspundem”

„Țările occidentale și-au făcut alegerea, desigur, trebuie să le răspundem. Propun să pornim de la faptul că în viitorul apropiat nu va exista nicio interacțiune cu foștii parteneri. Nu vom restricționa accesul nimănui. Nu vom fi o țară închisă, dar trebuie să acționăm în baza realităților care se ivesc”, a declarat Putin.

„În urmă cu o lună, companiile europene și americane au refuzat unilateral să-și îndeplinească obligațiile contractuale cu companiile de servicii de aviație din Rusia. De fapt, aceștia au înșelat partenerii ruși prin stoparea furnizării, închirierii, întreținerii și asigurării aeronavelor”, a mai precizat liderul rus.

Putin a promis că statul va sprijini companiile aeriene naționale și va asigura disponibilitatea transportului aerian.

„Avem toate șansele ca industria aviației ruse nu numai să depășească dificultățile actuale, dar să primească un nou impuls pentru dezvoltare. În primul rând, trebuie să sprijinim companiile noastre aeriene pentru a-și menține o activitate stabilă și ritmică. Acestea sunt măsuri prompte și urgente”, a mai Putin.

„În următorul deceniu, ponderea aeronavelor interne în flota companiilor aeriene ruse ar trebui să crească dramatic. Și aceasta, desigur, este o șansă pentru producătorii de avioane. Desigur, cu asigurarea unui nivel ridicat de calitate, fiabilitate și eficiența economică a echipamentelor noastre”, a conchis Putin.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *