Internațional

(RAPORT) Lumea ar putea să nu mai fie capabilă să-și hrănească populația în anul 2050

Potrivit acestui raport, cu o populație a lumii de cel puțin nouă miliarde de persoane în 2050, cererea pentru alimente va depăși producția dacă ritmul actual de producție rămâne același.

‘Țările trebuie să dea prioritate agriculturii și creșterii hranei în manieră sustenabilă. Dacă nu facem acest lucru am putea avea probleme mai repede, chiar din 2030’, a declarat directorul GHI, Margaret Zeigler. Potrivit acesteia, pe măsură ce populația va crește din ce în ce mai multe persoane vor ajunge în clasa de mijloc ceea ce înseamnă că vor consuma mai multă carne și produse lactate, ceea ce va pune noi presiuni asupra resurselor alimentare.

Directorul GHI a precizat că acesta este al cincilea an în care GHI realizează rapoarte privind productivitatea agricolă mondială însă acum este pentru prima dată când analiza a descoperit că producția de hrană este o sursă de îngrijorare. Lipsa de acțiune ar îngreuna situația micilor fermieri și a celor săraci care ar suferi de pe urma creșterii costurilor. În plus, ar avea de suferit și mediul prin reducerea nivelului apelor în condițiile în care această resursă se va diminua din cauza suprapopulației și a utilizării crescute în agricultură. ‘De asemenea, vom vedea o creștere a emisiilor de metan provenite de la vite dacă nu vom învăța să producem mai mult utilizând același sau mai puține resurse’, a spus Zeigler.

Printre modalitățile prin care ar putea fi crescută productivitatea agricolă, Zeigler a enumerat organismele modificate genetic precum și includerea mai multor femei în producția agricolă, nu doar pentru a crește producția dar și veniturile lor, care în unele țări precum India sunt foarte mici. De asemenea, este nevoie de investiții mai mari în cercetarea și dezvoltarea agricolă precum și tehnologii care sunt adecvate fermierilor dintr-o anumită zonă.

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *