D-rei Elena Vacarescu*
Unde-i bardul sa repete, punand dreapta lui pe cruce,
Ca esti dulce si ca cine te-a baut nu se mai duce?…
Un poet spune cam multe. Pentr-o rima, pentr-un fleac,
El, senin, jertfeste-o roza de hatar’ unui dovleac,
Si-o sonora nerozie cu solemnitate-azvarla!
Adevaru-i ca-ntre garle tu esti cea mai proasta garla,
Dambovita! Si Destinul a fost mare imbecil
Cand in Bucuresti te puse si nu te-a pus la Mizil! […]
Apa indeobste este prost lichid, nu mai e vorba:
Scuza-i ca din ea poti face baie ori o acra ciorba…
Insa niciodata apa nu s-a-nfatisat mai prost,
Ca in Dambovita!… Lunga tocmai ca o zi de post,
Cenusie si murdara ca manseta unui june
Pe care talentu-l-nalta si mizeria-l rapune;
Dambovita parca este un depozit secular
Unde s-a strans toata braga Principatului Bulgar!
Sunt pe lume garle care poarta-n undele lor peste,
Altele p-a caror prunduri praf de aur straluceste.
Mai sunt garle ce au tarmuri adumbrite de rachiti
Sau de salcii pe sub care plutesc barci cu-ndragostiti…
Dar pe malul Dambovitei cresc scaieti si palamida
Si n-a produs pan-acuma decat… febra tifoida!
Toate garlele din lume bune-s la cate ceva:
Spre a se scalda poporul, morile spre a misca…
Insa-n Dambovita noastra (dar-ar Dumnezeu sa sece!)
Nu pot nici macar nebunii din amor ca sa se-nece!
* Elena Vacarescu este autoarea volumului de versuri Le rapsode de Dambovitza (1892), premiat de Academia Franceza.
