De ani buni de zile vorbim întruna despre periculozitatea microbuzelor de rută din Chișinău, dar și de a transportului de persoane moldovenesc, în general. Ultima zvâcnire a conștiinței publice am avut-o cu exact doi ani în urmă, la începutul unei veri care începuse și ea, cu accidente și tragedii rutiere din cauza microbuzelor chișinăuiene. Veți spune că toată lumea face accidente, nu doar microbuzele. Iar eu voi fi de acord, dar cu mențiunea că microbuzele o fac cel mai des.
În plus, microbuzele nu comportă ceea ce în statele civilizate se numește responsabilitate colectivă. Aceste mijloace de transport sunt niște relicve sovietice, caracteristice țărilor subdezvoltate. Iar cum R. Moldova are pretenții de stat european, ar cam fi cazul să punem cu toții mâna și să trecem de la vorbe la fapte. Poliția, subordonată Ministerului Afacerilor Interne, să nu învoiască nici un șofer de microbuz, așa cum nu-i cruță nici pe șoferii obișnuiți. Dar înainte de toate, șefii polițiștilor din stradă să nu accepte mita șefilor șoferilor de microbuze. Pe urmă, primăria, prin Direcția transport public și căi de comunicații, să monitorizeze strict activitatea companiilor, dar mai ales a mașinilor lor de făcut bani. Camera de Licențiere să fie atentă la sesizările care-i parvin, avertizând sau chiar retrăgând licențele companiilor care ignoră legea și Codul rutier.
Și în fine, noi, chișinăuienii, să boicotăm circulația cu microbuzele. Este demult timpul să spargem acest tipar al leneșului care ar vrea să intre cu microbuzul și în magazin, dacă s-ar putea. Trebuie să renunțăm și la mândria noastră stupidă că am avea un transport public unic în lume, ieftin, rapid și bun. Nu este așa. Sigur, comparativ cu satele din India sau Rusia, stăm bine. Dar oare acestea sunt reperele noastre? Să ne gândim bine. În momentul în care va exista un val de nemulțumiți care vor conștientiza forța solidarității publice, se vor mișca și autoritățile, căutând soluții noi de a facilita deplasarea rutinară a orășenilor. Să nu ne mai purtăm de parcă introducerea microbuzelor a revoluționat transportul public. Din contra, ne aflăm astăzi în etapa în care renunțarea la acesta ar reprezenta o revoluție, pe care orășenii europeni au depășit-o demult.
Puține sunt domeniile în care toată lumea știe ce are de făcut, poate să o facă, dar n-are curajul. Or, una este să-ți asumi atitudinile și acțiunile enumerate mai sus și alta este să construiești o economie națională funcțională, de exemplu, care să genereze dezvoltare și bunăstare. Sau să stârpești corupția. Dar toate cele trei nevoi fac parte din drumul lung pe care vrem majoritatea dintre noi să pășim. Muncim la Roma, ne plimbăm prin Londra, facem shopping la Paris, dar când vine vorba de propria noastră gospodărie, o lăsăm în paragină. De ce ne duce capul să îngrijim de curțile și casele unor europeni, câștigăm bani pe care îi învestim în construcția propriilor case, dar când e vorba să facem un pic de curat în fața caselor, dăm vina pe vecin?
Raidurile demarate de polițiști, chiar dacă au rolul de a crea impresia că aceștia muncesc, sunt un lucru bun și ar trebui continuat. Singura noastră responsabilitate este de a menține presiunea publică, astfel încât autoritățile să se obișnuiască să muncească și să renunțe la dulcea mită a patronilor microbuzelor. Ele trebuie să știe că noi suntem cu ochii pe ei. Și nu numai noi. Altfel, microbuzele se vor răzbuna în continuare, făcând victime și pedepsindu-ne pentru propria noastră ignoranță, iresponsabilitate și înapoiere.
