Râzi, ţuvilule, că de aia ţi-a dat statul gură!

În ultima vreme, mai multe voci sunt „îngrijorate” că presa nu mai vorbeşte despre Moldova „ţară de succes”, că nu observă şi „succesurile”, vorba unei pitoreşti moderatoare TV de la Chişinău sau, cum ar zice premierul Filat, nu observăm floricica din câmpul cu spini.

Cei care cer presei să fie optimistă se pun în situaţia celebrului Moş Teacă a lui Anton Bacalbaşa care-i ura de moarte pe „ţuvili”. „De ce eşti trist, ţuvilule?”, se răsteşte la jurnalişti Guvernul, „bucură-te de succesele guvernării, râzi cu gura până la urechi, că de aia ţi-a dat muma gură, ca să te bucuri, nu să mănânci cu ea când în ţară e secetă!”. „Ce stai cu mutra acră, domnule pensionar, nu vezi cum creşte PIB-ul, de ce nu te bucuri, că ai Alianţă beton”? „Sunt mici salariile? Foaie verde! Ce importanţă are mărimea salariului când în ţară s-a instalat stabilitatea şi a dispărut pericolul anticipatelor? Bucură-te că ai premier energic, râzi, leatule, scuipă în ceea ce scriu ziarele, că de aia ţi-a dat statul salivă în gură”!

… Optimismul e o dovadă a sănătăţii naţiunii. Dar nu întotdeauna. Uneori, optimismul, poate fi dovada unei uşoare dereglări psihice sau chiar a unei boli serioase. Vă dau următorul exemplu. Săptămâna trecută am avut ocazia să vizitez Lituania, fostă şi ea republică sovietică socialistă, ca şi R. Moldova. Azi Lituania – după ce a rupt-o cu fostul imperiu! – e membră a NATO şi UE. RM e ţară neutră, se ţine de poala Rusiei şi nu vrea să-şi „păteze mâinile de sânge” cu NATO. Lituania e o ţară de basm, cu drumuri europene, cu salarii şi pensii mari, cu mult optimism istoric în ochii cetăţenilor. Mergeam pe străzile Vilniusului şi mă simţeam în centrul Berlinului. La ora 12 de noapte terasele sunt pline cu oameni de diferite vârste care discută paşnic, nu auzi răcnete pigmentate cu sudălmi în limba „fratelui mai mare”. Oraşul e curat, nu zăreşti niciun panou publicitar în altă limbă decât lituaniana. În drum spre casă am făcut o escală la Kiev. Am „inspectat” aeroportul şi m-am convins că şi aici, ca şi la Vilnius – nicio inscripţie în limba rusă…

… Când am păşit în aeroportul din Chişinău din „ţara mea de succes”, m-a izbit în nas un miros înecăcios de fum de ţigară şi m-am ciocnit de privirile grele, triste, iscoditoare şi răutăcioase ale angajaţilor… Voiam să mă bucur că-s moldovean, că am revenit în „ţara mea de succes”, dar nu puteam, încercam să fiu optimist şi să râd, dar nu reuşeam, chiar dacă statul mi-a dat gură pentru aşa ceva…