Copilăria și-a petrecut-o la Paris, într-un cartier apropiat de Palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porțelanuri, mai târziu pictează evantaie și jaluzele, reușind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în școala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. Aici Renoir se împrietenește cu Claude Monet, Frederik Brazille și Alfred Sisley. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de „Salonul Oficial”, celebra expoziție anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă.
După sfârșitul războiului franco-prusac, Renoir îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci în apropiere de Paris. Aici vin și Sisley, Pissarro și Manet, pentru a picta împreună. Cei patru fondează Asociația Société d’artists, care organizează în 1874 prima expoziție a impresioniștilor. La sfârșitul anului 1879, pleacă în Italia, unde îi descoperă pe marii maeștri ai Renașterii. Renoir începe să-și formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidență cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porțelanul trimit la arta lui Ingres.
În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu Aline Charigot. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin.
Artistul este chinuit de o paralizie parțială și de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919.
Printre operele pe care le-a lăsat posterității se numără și „Le Dejeuner des canotiers” („Dejunul vâslașilor”, 1881), lucrare ce reprezintă imaginea unor vâslași din Chatou, luând micul dejun în Restaurantul Fournaise. Printre personaje se regăsesc și unii dintre apropiații artistului, chiar și viitoarea soție, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu un câine. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actrița Ellen Andrée. Identitatea femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă e incertă, unii considerând că recunosc trăsăturile lui Jeanne Samary, alții că o văd pe fiica proprietarului restaurantului – Alphonsine. Pictorul însuși e un personaj al propriei lucrări.
Tabloul „Dejunul vâslașilor” este cumpărat în 1881 de Durand-Ruel care, contrar voinței pictorului, îl expune la cea de-a VII-a ediție a expoziției impresioniștilor.
