Cine poate numi un autor găgăuz? Sau cine poate spune „bună ziua” în găgăuză? Au fost doar două întrebări care au convins cei prezenți la dezbatere că nu cunoaștem mai nimic despre cele circa 161,8 mii de persoane care locuiesc în sudul Moldovei. Așadar, cu prima ocazie, am mers în cercetare în Comrat, inima UTAG.

Evenimentul care m-a adus în capitala găgăuză a fost o întâlnire cu cetățenii, organizată de către Programul ONU „Femeile în Politică”, la care au fost prezenți Lilia Palihovici, Valentina Buliga, Elena Hrenova, Nicolai Dudoglo și bașcanul UTAG Irina Vlah. Scopul primordial era de a spori comunicarea dintre deputaţi și cetăţeni, astfel crescând nivelul de încredere a cetăţenilor în politică. De altfel, luând în considerare specificul Programului ONU sus-menționat, s-a vorbit despre prezența și activitatea femeilor atât la nivel social-politic, cât și în afacerile locale.
„În Găgăuzia probleme nu sunt de niciun fel. Situația este una destul de bună, stabilă”, a început bașcanul Irina Vlah, stârnind zâmbete sub mustață și multe semne de întrebare. „Oamenii au impresia că Găgăuzia este o regiune patriarhală, însă trebuie să știți că, în fiecare familie găgăuză, mama se bucură de cea mai mare autoritate. Mama este cea care spune ultimul cuvânt, așa funcționează lucrurile în Găgăuzia”, a continuat Irina Vlah.

„Nu mă vor vota pentru că sunt femeie”

Oare în Găgăuzia, care este totuși parte a Republicii Moldova, totul este chiar atât de bine? Iar pentru că pasărea pe limba ei piere, după alte cuvântări introductive și relatări despre cum conducerea depune toate eforturile pentru ca în țară totul să fie bine, a luat cuvântul vicepreședinta Adunării Populare a Unității teritoriale autonome Găgăuzia, Natalia Șoșeva. Femeia a recunoscut că, în timpul campaniei electorale, a fost contactată de aproximativ 50 de persoane care i-au spus că nu pot vota pentru candidatura ei, asigurând-o, în același timp, că o respectă. „Au zis că nu pot să mă voteze doar pentru faptul că sunt femeie și că trebuie să rămân la profesia de medic”, a adăugat Natalia Șoșeva.

Totuși, ea asigură că femeia care a reușit să-și deschidă o afacere și să creeze 40-50 de locuri de muncă, va fi capabilă să activeze și în cadrul Adunării Naționale, reprezentând și apărând interesele atât ale bărbaților, cât și ale femeilor mame, femeilor de afaceri și ale copiilor noștri.

Faptul că în UTAG există probleme a fost contestat și de Valentina Nedova, primarul satului Ferapontievca. „Noi avem probleme la nivel cultural, social, economic. Tot vorbim de locuri de muncă, însă de unde să le luăm? Noi nu avem economie! Noi trebuie să deschidem aceste locuri de muncă, să oprim exodul populației și, în special, să susținem tineretul. Eu înțeleg, noi încă mai trăim pe un fundament sovietic, însă pe tineri trebuie să-i ajutăm”, a declarat primarul.

Mai mult, pe parcursul discuțiilor s-a mai discutat și despre lipsa farmaciilor în mediul rural, problema terenurilor neînregistrate aflate în subordinea primăriilor, despre problemele asociate cu consecințele migrației, cele cu privire la achitarea indemnizațiilor sociale și altele.

„Am mers la cursuri de română și ce folos?”

Nici problema învățământului în limba rusă și română nu a rămas în umbră. Valentina Nedova, primarul satului Ferapontievca, s-a arătat revoltată de faptul că numărul locurilor bugetare rezervate studenților de origine găgăuză sunt foarte puține. „Fiicele mele, deși au absolvit liceul cu note excelente, au fost nevoite să achite contractul la Facultatea de Medicină. Atunci erau doar 10% din locurile fără taxă de studii. Mai mult, după al treilea an de studii, fetele au fost anunțate că trebuie să învețe în grupă cu predare în limba de stat. Nu se poate așa! Eu le înțeleg pe toate, dar trebuie de asigurat locuri și pentru grupele ruse!”, insistă femeia.

„Părinții mei cunoșteau limba română. Generația mea și cele care mi-au urmat au crescut în URSS. Acum copiii noștri nu prea au de unde ști limba română. Nu se găsesc profesori care să le predea. Poate cei de la grădiniță mai învață ceva, dar la școală – puțini. Oricum, 70% nu reușesc să învețe româna, mai ales că în familie nu se vorbește… Au trecut deja 20 de ani și nimic. Au fost cursurile alea de două-trei luni. Și ce folos? Iată eu le-am urmat, dar ce poți învăța în 45 de ore? Dacă s-ar dori soluționarea acestei probleme, ea nu ar mai exista”, asigură cetățeanul Pavel, în vârstă de 67 de ani, pe care l-am întâlnit după încheierea evenimentului.

Comrat, orașul contrastelor

Întrunirea a avut loc în incinta Comitetului Executiv (CE) al Autonomiei, o clădire situată simbolic pe strada Lenin, strada principală a orașului. În fața acesteia, se înalță o statuie a aceluiași Vladimir Ilici Lenin. Sovietică pe dinafară, cu „euro-reparație” pe dinăuntru, cu portretele pictate ale tuturor bașcanilor și președinților CE, pe fundaluri de culori halucinogene, clădirea care ne-a găzduit timp de jumătate de zi este reprezentativă pentru întreaga imagine creată despre Comrat.

Pe partea cealaltă a străzii Lenin, se întinde un parc de toată frumusețea, cu gazon, cu tufăriș tuns, cu spații de odihnă și altele de joacă pentru copii, aparate pentru antrenamente. Trecerile pietonale nu sunt doar niște benzi albe pe carosabil, aici șoferii respectă regulile de circulație. Mașini parcate alandala nu prea vezi, cel puțin nu în centrul orașului. Nici băncile și tomberoanele nu lipsesc, iar gheretele care împânzesc Chișinăul nu le prea întâlnești în Comrat. În schimb, transportul public este unul destul de vechi.

După ce am plecat din oraș, am aflat că, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, pe stadionul municipal din Comrat s-au aprins proiectoarele. Sistemul de iluminare a fost conectat în urma unei cooperări între primărie și Executivul UTA Gagauz-Yeri, iar acum, pe același stadion sunt în desfăşurare lucrări de reconstrucţie care prevăd renovarea tribunelor.

În rest, vorba bașcanului, în Găgăuzia, probleme nu-s.