A fost o vreme, când localitatea, de mică ce era și este, nici măcar nu se regăsea pe harta Republicii Moldova. La aproape 170 km de Capitală, în zona de frontieră cu Ucraina, trifăuțenii trăiesc în ritmul și după legile râului Nistru. Când simt că nu fac față, iau calea străinătății. Într-un cuvânt, un sat tipic moldovenesc din nordul Moldovei. Cu o singură, mică și… dulce excepție – aroma de căpșuni.

Moșia de la frontieră, stăpânită de Miron Costin

Pe timpurile ocupației rusești din secolul XIX, Basarabia trebuia să fie transformată într-un cap de pod, pentru viitoarele războaie din Balcani. Cercetând ținuturile de Est, specialiștii statului major al Rusiei, constatau la 1837 că „un loc de importanță deosebită, pentru manevre, îl reprezintă satul Trifăuți”. Moșia Trifăuților, o parte din care, pe vremea lui Gheorghe Duca, a fost dăruită cronicarului Miron Costin, a ajuns să fie stăpânită de neamul rusăteștilor. Moșia estimată la prețul de 300 de lei e dată, la 1716, pentru a fi stăpânită de Iordache Rusăt, prin „cartea” voievodului Mihai Racoviță. Ceea ce a mai rămas de atunci sunt, probabil, șesurile bogate de pe malul Nistrului. Albia pe care a săpat-o râul între dealurile stâncoase ce despart Moldova de Ucraina învelește domol câmpiile din jurul satului, le apără de grindină și înghețuri și ține căldura și umezeala aproape de ceea ce sădește trifăuțanul în grădina lui.

Primele căpșuni autohtone s-au copt aici

Gheorghe Guzun a zis că, dacă vrem să-i vizităm grădina, să venim pe la 9 dimineața. La ora aceasta trebuia să înceapă culesul. Pentru că lucrul trebuie făcut destul de operativ, a mai luat și oameni la muncă. E o sursă de venit și pentru ei. Căci satul nu are unități de producere sau centre comerciale care ar putea să creeze locuri de muncă. Așa că, din lipsă de alternativă, căpșunile din Trifăuți au ajuns să fie atât de iubite și îngrijite încât, mai mulți ani la rând, apar primele din toată țara pe tarabele vânzătorilor din Chișinău.

Gospodarii nu sunt la prima roadă. „Primele lădițe au plecat spre Capitală de ziua lui Lenin, pe 22 aprilie”, își amintește Anișoara, soția sa. Gheorghe speră că, dacă primăvara va fi bună, și se pare că anume așa va fi, va reuși să producă și anul acesta 3 sau poate chiar 4 tone de pomușoare. Primele căpșuni din sat au fost realizate la începutul lunii aprilie, la preț angro de 85-90 de lei pentru un kg. Dar matematica nu e chiar atât de simplă: anul acesta sunt și mai mulți căpșunari, iar aceasta înseamnă că prețul scade pe zi ce trece, spre marea bucurie a consumatorului și, mai ales, a vânzătorilor intermediari.

Biserica mare și cea de sub hârjoc

Gospodăriile trifăuțenilor sunt ridicate la distanță destul de mare una de alta. Tot mai multă lume pleacă să-și câștige bucata de pâine peste hotare, iar casele rămân să aștepte vechii stăpâni sau tânjesc după alții noi. Mândria sătenilor rămâne a fi biserica cea nouă sau „biserica mare”. Așa îi spun trifăuțenii lăcașului sfânt, construit încă în primul deceniu al secolului trecut. Și pe bună dreptate, pentru că, sub hârjoc (denumirea specifică a colinei înalte dinspre sud-vest), se înalță, mai mică, fosta bisericuță din lemn, atestată și ea încă de pe la 1800. Este adevărat că astăzi nu mai arată la fel. A fost și ea reparată cu forțele sătenilor, zidită și acoperită, ca să poată fi folosită la slujbele de pomenire. Căci mai la vale, se găsesc cimitirul vechi și cel nou. Printre arbuștii de liliac încă mai pot fi descifrate inscripțiile cu grafie chirilică de pe crucile din piatră, cioplite cu aproape două secole în urmă.

Alba și Honey pentru gusturi diferite

La 30 de ani, Ion Mazur are mâinile muncite și fața coaptă, arsă de soare a unui bărbat în toată firea. A învățat secretele cultivării căpșunilor de la vecinul său, care s-a stabilit cu traiul alături, după ce a cumpărat o căsuță cu un lot de pământ chiar peste gardul lui Ion. „De la el am cumpărat puieții și am sădit primele cinci sote (ari – n.red.) cu căpșuni”, spune acesta. Le crește în aer liber. Deocamdată, pentru că nu vrea să intre în datorii, nu și-a construit o seră. Primăvara devreme când „se trezește” căpșuna, o învelește cu stofă acrilică specială, ca s-o protejeze de înghețuri. Adevărul e că, la cât de subțire e, acest înveliș poate proteja planta până la temperatura de minus 5 grade. În schimb, le asigură un soi de microclimă naturală și le permite să respire și să se dezvolte nestingherit. Folosește același înveliș și acum, în toiul primăverii, pe timp de noapte. Așa protejează pomușoarele coapte de vrăbiile și graurii hrăpăreți. Tot de la Ion aflăm că „Alba e mai roșie decât mierea”. Nu e un calambur, e specificul soiurilor de căpșuni pe care le are în grădină. Soiul „Alba” este, de fapt, de un roșu întunecat, aproape de bordeau. Fructele sunt pline, mustoase și foarte dulci. „Astea de Honey (din engleză „miere” – n. red.) îs mai aprinse la culoare, aproape portocalii” – ne mai spune Mazur -, cresc mășcate și parcă-s mai pufoase”.

Dacă nu vrei probleme, stai mai departe de televizor

Cultivarea căpșunilor le ocupă tot timpul. Sunt doar câteva luni de iarnă, în care căpșunarii trifăuțeni le lasă „să se odihnească”. De îndată ce se va termina culesul, plantele bătrâne, vor fi cosite. Terenurile vor fi arate și, în luna august, se vor sădi puii tineri, care, la fel ca niște copii, vor cere multă muncă și atenție.

Nu mai zăbovim mult. Mergem să-l vizităm pe vecinul lui Ion, un fel de „Prometeu de Trifăuți”, cel care a adus noua pasiune și sursă de existență noilor săi consăteni. Nu-l găsim acasă, dar pentru că pompa de apă a încetat dintr-o dată să mai facă zgomot, pornim spre râu. Îl găsim urcând agale, ducând pompa acasă cu roaba, după ce s-a asigurat că tufele de pomușoare și-au potolit setea. Ne vede și își dă seama cine suntem și ce vrem de la el – să ne spună povestea căpșunilor sale. Dar suntem avertizați de la bun început: „Fără supărare, dar eu interviuri nu mai dau…”. Acesta (motivele pentru care nu dăm numele bărbatului vor fi înțelese din rândurile următoare) s-a stabilit în Trifăuți tot de dragul căpșunilor. A fost primul care a dus soiul „Honey” în Moldova, pentru a-l cultiva profesionist pe suprafețe mai mari. La început a cultivat 20 de ari. Dar, în satul natal, întâmpina greutăți din cauza apei, care era insuficientă. Atunci a hotărât să se stabilească pe malul Nistrului, la Trifăuți. Alături de soție, a construit pe loturile împărăginite primele sere pentru căpșuni. Cheltuielile erau foarte mari, dar a decis să investească, pentru că a crezut că în Moldova se poate și trebuie să se facă agricultură de calitate. Despre căpșunile sale a auzit până și ministrul de atunci, care a venit să-i viziteze serele. Entuziasmul i-a pierit însă imediat după ce au apărut primele reportaje la televizor, despre gospodăria lui înfloritoare. L-au „vizitat” toți: de la inspectoratul fiscal până la serviciul piscicol. A plătit penalități și amenzi în baza tuturor articolelor posibile și imposibile. Iar la un moment dat, i s-a spus foarte clar: „Dacă nu vrei probleme, stai mai departe de televizor”.

Pomușoare gustoase și sănătoase

Veaceslav Bruma e și el căpșunar. Ne spune că vestea despre satul Trifăuți care e „raiul căpșunilor din Moldova”, s-a dus departe. Primăvara aceasta producătorii de căpșuni din sat au fost invitați la o adunare cu un potențial investitor, venit tocmai de la Chișinău. Li s-a propus să investească în procurarea unui frigider, achitând doar 40% din costul acestuia. În baza contractelor încheiate, investitorul ar fi acoperit restul sumei, cu condiția ca producătorii să-i vândă o cantitate destul de mare de căpșuni, practic tot ce puteau produce. Prețul cel mai bun pe care îl ofereau pentru prima roadă era de 22 de lei pentru un kg. Veaceslav mai spune că aceste condiții i-ar fi lipsit pe toți de acel venit mic pe care reușesc să-l obțină acum, încercând să realizeze cu forțele proprii roada. Mulți trifăuțeni mai trebuie să întoarcă creditele luate pentru procurarea materialului săditor, peliculei, pentru sisteme de irigare și îngrășăminte minerale. „Apropo, eu nu folosesc decât îngrășăminte bio, să poată mânca și copiii mei căpșuni din grădina mea și să pot să merg să le vând cu sufletul împăcat”, ni se destăinuie Veaceslav.

Se face ora patru după-amiază și e timpul să ieșim din Trifăuți. Chiar la intrarea principală, peste drum de răstignirea care întâlnește și petrece cuvioasă oaspeții și locuitorii satului, spunem „Doamne-ajută” unei alte familii care a venit la cules. Sunt părinți, copii, rude și vecini, veniți să dea o mână de ajutor la strânsul roadei. „Mai adă încă vreo 25 măcar”, strigă capul familiei către vecinul, care deja încarcă în mașină primele lădițe cu căpșuni coapte, să nu uite că, la întoarcere, după ce le duce acasă pe cele pline, să mai aducă lăzi. Căci vine ploaia și căpșunile nu mai pot să aștepte.