Reclamantul este Iurie Cazanbaev, cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1956, în privința căruia, la o dată nespecificată, autorităţile au pornit urmărirea penală pentru acţiuni de ameninţare.
Potrivit materialelor cauzei, traduse de „Juriștii pentru Drepturile Omului” la 18 august 2005, poliţia a efectuat o percheziţie la domiciliul reclamantului, care a declarat că poliţiştii l-au lovit cu pumnii, picioarele şi cu armele lor. Loviturile au fost aplicate în zona capului şi au corpului, ceea ce i-a provocat vomă şi sângerări la cap.
Ulterior, poliţiştii au sechestrat mai multe bunuri din apartamentul reclamantului, după care a fost dus la Comisariatul de poliţie al sectorului Centru din Chişinău. Potrivit reclamantului, poliţiştii au continuat să-l maltrateze în incinta comisariatului cu scopul de a-l forţa să semneze o declaraţie de recunoaştere a datoriei către un terţ în sumă de 40 000 dolari americani. Reclamantul a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa.
La 19 august 2005, la ora 02.45, o echipă a serviciului medical de urgenţă s-a deplasat la sediul comisariatului pentru a-i acorda ajutor medical, iar după numai câteva ore judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Centru din Chişinău a declarat percheziţia ca fiind ilegală şi a dispus restituirea bunurilor. Chiar și așa, bărbatul a fost lăsat în arest, unde, la 22 august 2005 a încercat să se sinucidă.
La 30 august 2005, o comisie de experţi medico-legali psihiatri l-au examinat pe reclamant. Experţii au constatat echimoze în regiunea suborbitală, hemoragia globului ocular stâng, urme ale contuziei ţesuturilor moi ale feţei şi excoriaţii pe mâna dreaptă. Comisia a concluzionat că leziunile au fost cauzate cu un obiect. Comisia a indicat efectuarea unei expertize psihiatrice în condiţii de spitalizare.
Potrivit concluziilor medicului neurolog din 16 septembrie 2005, reclamantul suferea de consecinţele unui traumatism cranian. Neurologul a depistat şi alte disfuncţii cerebrale. De asemenea, el a notat în cursul spitalizării că reclamantul s-a plâns de mai multe ori de tulburări cerebro-astenice.
La 22 decembrie 2005, Judecătoria Centru din Chişinău l-a găsit pe reclamant vinovat de ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Instanţa de judecată l-a amendat cu 6 000 de lei moldoveneşti, adică aproximativ 400 de euro.
Potrivit unui raport medical din 28 iulie 2010, reclamantul a suferit de insuficienţă circulatorie, hipertensiune și alte afecțiuni grave. Chiar dacă în august 2006 reclamantul a depus la procuratură o plângere penală denunţând relele tratamente suferite, plângerea a clasat de două ori cauza. Chiar dacă instanța a dispus redeschiderea anchetei pe motiv că aceasta nu a fost aprofundată, dosarul a fost clasat din nou.
Astfel, cauza a fost clasată de șase ori la rând, chiar dacă în repetate rânduri judecători diferiți au reținut că anchetarea era superficială. Deja mult mai târziu, la 15 ianuarie 2009, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Râşcani din Chişinău a confirmat clasarea cauzei penale. Judecătorul a constatat că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, menţionând între altele că reclamantul s-a plâns de rele tratamente după pronunţarea sentinţei penale împotriva sa, ceea ce ar fi trebuit să facă în cursul procesului penal. Judecătorul de instrucţie nu s-a referit la rezultatele expertizelor medicale efectuate în perioada august-septembrie 2005.
La CEDO reclamantul s-a plâns de maltratare de către poliţişti și de neefectuarea unei investigaţii efective şi rapide în privinţa acuzaţiilor sale de maltratare. Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenție, sub aspect material și sub aspect procedural.
Ea a notat că după arestarea reclamantului, pe corpul acestuia au fost depistate mai multe leziuni, în special pe față și în partea stângă a pieptului. Reclamantul și Guvernul au susținut poziții diferite privind sursa acestor leziuni. Reclamantul a afirmat că aceste leziuni i-au fost cauzate în timpul arestării sale și în timpul detenției, pe când Guvernul a susținut poziția autorităților naționale, și-anume că aceste leziuni au fost cauzate exclusiv în timpul arestării persoanei reclamante. Reieșind din acestea Curtea a notat că, în orice caz, este cert că poliția a folosit forța. În acest sens, a reamintit că articolul 3 din Convenție nu interzice folosirea forței în anumite situații bine definite, cum ar fi în cazul arestului. În același timp, această forță poate fi utilizată numai în condițiile când este absolut necesară și ea nu trebuie să fie excesivă.
Or, în acest caz, autoritățile interne au concluzionat că necesitatea utilizării forței pentru arestare este necesară pe motiv că reclamantul era în stare de ebrietate și deținea arme. Cu toate acestea, Curtea a observat că autoritățile nu au stabilit că reclamantul ar fi fost agresiv în momentul arestării sale sau că a opus rezistență poliției. Nu este clar în speță dacă reclamantul era înarmat în momentul arestării. În acest sens, s-a observat că arestarea reclamantului s-a efectuat aparent în holul apartamentului acestuia și că acele două arme ale reclamantului nu au fost depistate decât după efectuarea percheziției, respectiv în camera și în subsolul acelui apartament. În cele din urmă, Curtea a observat că reclamantul a fost singur la momentul arestării și s-a confruntat cu mai mulți agenți a forțelor speciale.
Curtea a notat că ținându-se cont de circumstanțele cauzei, forța utilizată nu a fost proporțională. Ca efect, reclamantul a fost lovit la organele vitale, în cap și pieptul, iar medicul neurolog a determinat aceste leziuni ca fiind leziuni cerebrale acute. În opinia Curții aceste leziuni urmează a apreciate ca fiind consecințe a forței excesive din partea poliției.
La fel, magistrații europeni au notat că urmărirea penală a fost clasată de 5 ori de către procurorul ierarhic superior și de către judecătorul de instrucție pe motivul unei anchete ineficiente. Aceste anulări succesive au durat aproape 2 ani și cinci luni. Această perioadă pare excesivă și nu poate fi imputată reclamantului.
Curtea a observat că urmărirea penală nu a furnizat un răspuns la întrebarea dacă leziunile aduse reclamantului au avut ca scop stăpânirea comportamentului acestuia. De asemenea, se relevă faptul că procurorii nu au reușit să identifice ofițerii de poliție responsabili pentru maltratarea reclamantului . Prin urmare, Curtea a constatat că autoritățile competente nu au luat măsuri decisive pentru elucidarea circumstanțelor cauzei și că au acceptat versiunea evenimentelor prezentată de poliție.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că ancheta efectuată de către autoritățile de stat nu au îndeplinit criteriile de „rapiditate” și eficiență, în sensul articolului 3 din Convenție.
Reclamantul a pretins suma de 25 000 euro cu titlu de prejudiciu material, 50,000 euro cu titlu de prejudiciul moral și 2 100 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli. Chiar și așa, Curtea a acordat reclamantului cu titlul de prejudiciu moral suma de 12 000 de euro moștenitorului reclamantului și suma de 1 500 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către A. Briceac, avocat din Chișinău.
sursa: politik.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
