Actualitate

Republica Moldova aspiră la un loc în Consiliul Executiv al UNESCO pentru prima dată

Republica Moldova candidează, pentru prima dată, la statutul de membru al Consiliului Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Alegerile pentru noii membri au loc în perioada 3–4 noiembrie, în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, desfășurată la Samarkand, Uzbekistan.

Țara noastră își propune obținerea unui mandat de patru ani, pentru perioada 2025–2029. Republica Moldova este reprezentată la eveniment de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care va susține un discurs în plen și va evidenția prioritățile naționale în domeniile educației, culturii și științei.

Pe parcursul reuniunii, oficialul moldovean va avea întrevederi bilaterale cu reprezentanți ai conducerii UNESCO și cu omologi din alte state, în vederea consolidării cooperării și promovării profilului internațional al Republicii Moldova.

În prezent, țara are mai multe elemente înscrise pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, printre care „Colindatul de ceată bărbătească” (2013), „Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor” (2016), „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie – Mărțișorul” (2017) și „Arta cămășii cu altiță” (2022). De asemenea, este în pregătire dosarul pentru includerea sitului arheologic Orheiul Vechi pe Lista Patrimoniului Mondial.

Recent, Republica Moldova, România și Ucraina au lansat un demers comun pentru înscrierea complexului cultural Precucuteni – Ariușd – Cucuteni – Tripolia în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *