În special, trebuie să fim cu ochii în patru şi să urmărim cu mare atenţie cum va evolua situaţia după Summitul NATO de la Varşovia, dar şi după recentul Summit NATO-Rusia. În context, voi aminti că, în ajunul Summitului NATO-Rusia, s-au făcut multiple speculaţii precum că, pentru a „închide ochii” la întărirea prezenţei militare a NATO în unele state din estul Europei, Rusia va cere ca Occidentul să-şi diminueze prezenţa în regiunile pe care ea le consideră sferele sale tradiţionale de influenţă, care cuprind şi ţara noastră. Summitul NATO-Rusia însă a decurs destul de „rece”, supărarea Moscovei, după Summitul NATO de la Varşovia, fiind evidentă. Dar asta nu înseamnă că părţile vor lăsa așa lucrurile mult timp şi că nu vor întreprinde eforturi pentru a stabili un bun dialog. Cu atât mai mult că, în lumina ultimelor evenimente la nivel mondial (în special, ca urmare a creşterii riscurilor pe care le prezintă Statul Islamic), NATO şi Rusia nu au altă alternativă decât să colaboreze. Iar acest fapt determină ţările mici ca Moldova să-şi pună anumite întrebări referitor la unde şi în ce postură se vor regăsi în jocul marilor puteri, situaţie care iarăşi dă naştere la diverse presupuneri.
Și aici cred că se impun câteva precizări notabile. Astfel, este esenţial să nu admitem în niciun caz gândul că Republica Moldova, dar şi alte state din estul Europei, vor fi „trădate” de NATO în schimbul altor interese. NATO, din câte se vede, într-adevăr este preocupată de evitarea unui nou „război rece” şi face tot posibilul pentru a nu permite revigorarea conceptului cunoscut de „lume bipolară”. Or, în ultima perioadă, relaţiile dintre Turcia şi Rusia s-au îmbunătăţit simţitor, cele două ţări conjugându-şi eforturile în combaterea terorismului. Însă apropierea dintre Turcia şi Rusia este importantă nu doar din punctul de vedere al luptei cu Statul Islamic, ci şi din punct de vedere economic, geopolitic etc. Unii analişti merg şi mai departe şi consideră că, dacă celor două puteri li se va alătura şi China, o asemenea alianţă ar putea înclina decisiv balanţa geopolitică.
Este absolut evident că SUA, NATO, UE şi chiar OSCE nu vor sta pasiv şi vor privi dintr-o parte reaşezarea puterilor la nivel mondial, mai ales că unele interese majore coincid. Dacă e să credem unor informaţii, un pas serios în acest sens a fost făcut deja. Mă refer la afirmaţiile analiştilor Stratfor, precum că, pe data de 27 iunie, ar fi fost încheiat un Acord între SUA şi Rusia privind situaţia din Siria. Aceasta după ce (spun analiştii) americanii ar fi jucat un rol decisiv în normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Rusia. Deci, e clar că SUA se implică activ în noile repoziţionări şi reaşezări de forţe la nivel mondial, chiar dacă va fi nevoită să-şi asume anumite riscuri. Acordul cu Rusia, după cum avertizează aceiaşi analişti, ar putea stârni nemulțumire printre aliaţii americanilor din Golf, în primul rând fiind vorba de Arabia Saudită şi Qatar.
Iată de ce, în mod firesc, apare întrebarea: dacă SUA a fost de acord să plătească acest preţ (posibila pierdere a unor aliaţi tradiţionali în Golf), îşi va asuma NATO alt preţ – cedarea estului Europei Rusiei? Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg spunea că, „Consiliul NATO-Rusia poate juca un rol important în calitate de forum de dialog şi pentru a spori previzibilitatea în domeniul militar”. El a adăugat că NATO îşi doreşte transparenţă pentru a evita incidente militare, precum şi în materie de exerciţii militare. Așadar, este limpede mesajul şi poziţia NATO – această organizaţie e gata să colaboreze cu Rusia în combaterea terorismului, în excluderea riscurilor unor tensiuni pe bază de „incidente şi exerciţii militare”, dar asta nu înseamnă că NATO e dispusă, după cum se presupune, să lase pe mâna Rusiei estul Europei.
Aceste mesaje vin parcă să fie confirmate indirect şi de cele transmise pe linia OSCE. Mă refer la două acţiuni/mesaje recepţionate pe filiera OSCE şi care au atribuţie directă la Republica Moldova. E vorba de reluarea negocierilor în formatul „5+2” privind reglementarea problemei transnistrene, în mare parte graţie efortului depus de Preşedinţia germană a OSCE (deşi, eu nu o dată m-am pronunțat asupra eficienţei acestui format, pledând pentru schimbarea lui, cu scopul de a avea o eficienţă reală pe dimensiunea respectivă), dar şi de recenta rezoluţie a Adunării Parlamentare a OSCE (de la Tbilisi), prin care prestigioasa organizaţie internaţională reafirmă suportul său „pentru o soluție cuprinzătoare, justă și viabilă a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu un statut special, acordat regiunii transnistrene”, și încurajează pașii următori „pentru asigurarea stabilității și transparenței, și reducerea prezenței militare în regiunea conflictului, inclusiv prin finalizarea retragerii forțelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele existente”. Acestea sunt semnale ale Occidentului pentru Republica Moldova, că nu vom avea de suferit de pe urma reaşezărilor şi repoziţionărilor la nivel mondial.
Sigur, noi luăm act de asemenea mesaje, declaraţii și intenţii, care ne inspiră încredere. De aceea, urmează să promovăm şi în continuare acea politică înțeleaptă, care reiese din interesul nostru naţional, să intervenim, ori de câte ori avem ocazia şi să alegem opțiunea cea mai favorabilă în beneficiul ţării.
