De fiecare dată când servesc aud şi eu, ca orice român din Basarabia, „hai noroc” după „hai noroc”. Nu vei auzi niciodată în Moldova toasturi de genul „hai Minte” sau „hai Omenie”, aici se cere doar norocul. Pentru că ce altceva, dacă nu norocul, ar ajuta un român basarabean să reziste în toată nebunia – norocul de a uita. Ţara are noroc de memorie scurtă şi vin bun şi uită totul de la mână până la gură. La mână era român, la gură e deja „maldavan”; la mână era intelectual când s-a trezit la gură duşman ideologic; la mână era Veronica Micle, la gură este deja Roza Luxemburg ş.a.m.d.
Probabil, observând această tendinţă a basarabeanului de a bea şi a uita, unele forţe malefice au decis să toarne în el până acesta va uita absolut totul, devenind o simplă maşinărie a clasei muncitoare. Duşmanul a acţionat viclean şi mişeleşte, şi, în loc să arunce cu bombe, a început a arunca în noi cu baruri, terase, cafenele, pub-uri, cluburi de noapte, saune şi cazinouri. S-au înmulţit distracţiile precum morţii după foametea forţată şi, odată cu acestea, s-au înmulţit şi uitările românilor basarabeni. Astfel, în fiecare dimineaţă românul basarabean se trezeşte şi încearcă să-şi reamintească cine este, de unde vine, ce limbă vorbeşte şi ce iubeşte.
Cu acest gând iese afară, se poticneşte de primul bar care oricum îi apare în perspectivă imediată şi uită totul de la capăt. Treptat, Republica Independentă Moldova s-a transformat în Republica Independentă Restaurant, cu toate derivările de clasă ale acestuia. Spune lumea că suntem alcoolici – şi o spune prin sondaje internaţionale, nu aşa, la un pahar de vin. E şi normal să fim alcoolici în condiţiile în care alcoolul în Moldova poate fi cumpărat la orice oră, colţ şi vârstă…
La o adică, fiecare cartier din Chişinău şi fiecare sat din Moldova, fie el şi cel mai părăsit, are cel puţin un bar, o terasă, sau, dacă satu-i bogat, un restaurant. Moldova este plină de baruri, cluburi de noapte, cazinouri, săli de banchete, saune ş.a.m.d. Orice colţ de Chişinău are cel puţin un local în care poţi servi alcool 24 de ore din 24. Străinii ajunşi la noi cred că moldovenii sunt într-un chef total care ţine anul împrejur… Am impresia că la fiecare bibliotecă din Chişinău revin 100 de baruri, iar la fiecare librărie – vreo 200 de terase. Mai groaznic e că moldoveanul a pierdut cultura băutului. Când aţi fost, ultima dată, la vreun banchet moldovenesc cu câteva pahare de vin şi cântece strămoşeşti? Eu nu prea! Dar am văzut numeroase petreceri cu votcă amestecată cu bere şi cântece ruseşti de închisoare. Chiar în cartierul meu, pe parcursul întregii veri, poţi observa câte o ceată de tineri adunaţi în jurul unei sticle de votcă cu „Rojdionnîi v SSSR” pe buze. Dacă vor continua să bea aşa, moldovenii vor uita în curând şi de URSS, şi de comunism, şi de deportări.
Şi chiar, la ce bun îţi mai foloseşte memoria istorică, dacă ai acces la atâta băutură? Moldova iese dintr-o sărbătoare şi intră în alta, cheful continuă anul împrejur, iar basarabeanul continuă să bea peste tot. Se bea la cumătrie, la înmormântare, la nuntă, la zi de naştere, la sărbători naţionale şi internaţionale, se bea cu şi fără prilej. Şi, în momentul în care basarabeanul bea şi doarme, cineva îi creează o nouă limbă, o nouă credinţă şi o nouă istorie… Şi uite aşa moldoveanul se trezeşte moldovean iubitor de „eliberatori sovietici”, iar românul îi pare tot mai fascist prin aburii mahmurelii. Hai noroc, naţiune, sau, mai bine zis: „Dobroe utro, strana!”.
