(REȚETA ZILEI) Compotul de fructe – dezvăluiri noi despre o reţetă veche de mii de ani
Foarte uşor de preparat, compotul poate avea gusturi nebănuite în funcţie de combinaţiile pe care le alegi. Originile compotului de fructe sunt învăluite în negura timpului de vreme ce numeroase culturi obişnuiesc să consume acest fel. Se crede totuşi că la originiea compotului stă o sărbătoare evreiască ,,Rosh Hashanah”, noul an iudeu, când fructe fierte într-un suc dulce sunt servite invitaţilor pentru a îndulci anul şi pentru a le aduce mult noroc.
Baza compotului este desigur fructul. Unele reţete recomandă folosirea fructelor uscate deşi cel mai des preparat rămâne compotul făcut din fructe proaspete şi păstrat la cămară. Pentru a face compot începe prin a face un sirop din trei părţi de apă, un sfert de zahăr (dacă fructele sunt dulci adaugă chiar mai puţin zahăr) şi două linguriţe de suc de lămâie. Dacă vrei că preparatul tău să aibă un gust mai îndrăzneţ, adaugă vanilie sau lichior. Adaugă fructele în funcţie de cantitatea pe care o doreşti (mai mult suc sau mai multe fructe) şi fierbe compoziţia la foc încet până când bucăţile devin puţin moi.
Compotul este nu doar gustos dar şi foarte sănătos. Compotul poate adaugă dietei vitaminele ce lipsesc în timpul sezonului rece şi pot avea şi alte propietăţi curative. Compotul de corcoduşe este purgativ, răcoritor şi tonifiant în timp ce compotul de gutui este ideal pentru diete având cele mai puţine calorii. Încearcă compotul de coacăze roşii pentru multitudinea de vitamine pe care acesta le conţine şi compotul de piersici pentru a-ţi îmbunătăţi digestia şi întări sistemul imunitar.
În încheiere, Gustos.ro recomandă două reţete pentru cele mai populare compoturi, cel de cireşe şi cel de mere.
Compot de cireşe:
Ingrediente (cantităţi pentru un borcan de 800gr):
cireşe cât să umple borcanul 3/4,
3 linguri de zahăr,
lămâie,
apă.
Mod de preparare:
Cireşele spălate se pun în borcan se adaugă zahărul, puţină zeamă de lămâie, se completează cu apă, se capsează, se învelesc în hârtie şi se pune la fiert la bain marine 30 min din momentul în care apă în vas începe să fiarbă. Se lasă să se răcească în vasul în care au fost fierte.
Compot de mere:
Ingrediente:
1 kg mere,
zahăr,
lămâie,
scorţişoară.
Mod de preparare:
Se spală şi se taie merele. Se adaugă în siropul făcut din apă, zahăr, lămâie şi scorţişoară. Se fierbe în funcţie de gust repede pentru că fructele să rămână ţări şi crocante sau la foc mic pentru un compot cu bucăţi moi de fruct.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!