Cei care au pornit această revoluție, spun că-i de catifea. Ceilalți, care au văzut aceste cete răzlețe a câte 50 de indivizi, spun că-i de cafenea sau de troleibuz. Pentru că revoluționarii noștri încap cu toții, împreună cu drapelele anticonstituționale, într-o cafenea, sau într-un troleibuz. Eu spun că revoluția noastră este una de stomac. Pentru că revoluționarii noștri nu vor libertate, egalitate și fraternitate. Ei vor doar să revină la treuca puterii. Văzând că guvernarea se îngrașă, opoziția a prins la poftă și a decis să-și mai pună un strat de grăsime pe burtică, printr-o revoluție.
Revoluția asta de stomac ne deschide mai multe adevăruri. Spre exemplu, înțelegem că opoziția noastră revoluționară are stomacuri diferite. În orice caz nu toți revoluționarii par să sufere de foame. Pentru că nu vin toți la revoluțiile de stomac. Vin în cete, așa cât să încapă într-o cafenea sau într-un troleibuz. Uneori vin cu șeful. Alteori șeful are ce mânca, așa că vin fără el. Recent, șeful revoluționarilor de stomac în general și-a pierdut discursul undeva pe drum și a fost în stare să scoată doar câteva râgâituri lingvistice, demne de dicționarul moldo-românesc. Ortacii revoluționari se pare că l-au înțeles.
În lupta pentru slănină însă, opoziția s-ar putea să-și piardă și alegătorii. Foștii simpatizanți ai opoziției nu mai sunt atrași de aceste găști somnambule de revoluționari. În schimb, revoluționarii noștri de stomac amuză trecătorii. Este amuzant să vezi cum o ceată de politicieni „serioși” urlă isteric că vor să revină la putere și să-și egaleze stratul de grăsime cu cel al actualilor guvernanți. Ce-i drept, nu urlă prea elocvent, chiar dacă urlă de foame.
Jocul de-a îngrășatu’ continuă de ani buni în Moldova. Straturile de grăsime cresc stabil pe burțile politicienilor, iar numărul de locuitori scade stabil din an în an. Și unicele revoluții care se petrec sunt cele ale stomacului. Scriam într-un articol mai vechi că orice revoluție începe din capul fiecărui cetățean. Uite că revoluțiile la noi încep din stomac. Și atunci când râtul nu mai are posibilitatea să se înfrupte din lăturile puterii, bineînțeles că stomacul va dori revoluție. Și în loc să vină cu soluții concrete, opoziția vine cu eructații, vuvuzele și butoaie. Continuați, tovarăși. Este interesant să urmărești o grupare politică care se autodistruge, mai ales când o face din cauza foamei.
