Externe

REVOLUȚIE economico-socială în China

Principala schimbare se referă la politica copilului unic, o politică restrictivă aplicată în cea mai populată ţară din lume din 1979 încoace.

Astăzi, legea spune că un al doilea copil nu au voie să aibă decât cuplurile în care ambii membrii sunt copii unici la părinţii lor. Se mai făceau excepţii pentru minorităţile etnice şi cuplurile de la ţară care aveau un prim copil fată.

Această dogmă va fi îndulcită, excepţia, adică permisiunea de a avea o a doua progenitură, va extinsă la cuplurile în care doar unul dintre membrii cuplului este copil unic.

Potrivit documentului publicat de agenţia China nouă, această reformă decisă de demnitarii statului comunist a fost descrisă drept "majoră" şi urmăreşte promovarea "dezvoltării echilibrate a populatiei pe termen lung". Cei care criticau politica copilului unic estimau că această politică demografică dezechilibra populatia din China.

Astfel, din cauza numeroaselor avorturi practicate de femeile însărcinate cu fete, anul trecut s-au născut în China 118 băieti pentru 100 de fete.

A doua mare schimbare în societatea chinezească anunţată acum priveşte pedepsele, sentinţele judecătoreşti. Beijingul promite astfel că va reduce numărul de execuţii capitale. În fapt, autorităţile vor reduce treptat numărul de crime pasibile de pedeapsa cu moartea.

De asemenea, China anuntă că-şi aboleşte sistemul zis de "reeducare prin muncă". În aceste "liajiao" cum se numesc în chinezeşte, putea fi trimis oricine în urma unui simplu ordin poliţienesc. Evident că fortele de ordine îi trimiteau la "reeducare prin muncă" mai ales pe delincvenţi dar şi pe toţi contestatarii de care vroiau să scape. Pedepsele puteau fi de maximum patru ani de zile dar încă o dată, în urma unei simple decizii poliţieneşti, lucru care evident făcea ca aceste "liajiao" să fie extrem de nepopulare în China.

Sistemul era denunţat vehement din cauza numeroaselor abuzuri la care a dat naştere: internauţi, semnatarii de petiţii împotriva unor prejudicii, opozanţi locali – multă lumea risca să ajungă în aceste lagăre inventate de Mao în 1957 şi iniţial destinate să pedepsească delicte minore.

Potrivit unui raport ONU din 2009, în acel an existau însă în diversele lagăre de reeducare din China circa 190 de mii de persoane.

În sfârşit, în urma plenarei Partidului Comunist Chinez s-a anunţat şi o salvă de măsuri şi reforme destinate să reducă implicarea statului în economie, a doua din lume, dar care mai este dominată încă de nişte adevăraţi mastodonţi, grupuri de stat care monopolizează sectoare întregi de activitate. Astfel, guvernul central a decis să pună mâna pe o treime din beneficiile realizate de firmele de stat, bani ce vor fi apoi utilizaţi pentru a finanţa sistemul de protecţie socială.

Astăzi, grupurile publice nu varsă guvernului decât între 5 şi 20 la sută din beneficiile lor nete. Reducând astfel lichidităţile de care dispun firmele de stat, măsura va contribui la diminuarea supracapacităţilor de prooducţie endemică.

Totodată, se va deschide piaţa mai mult concurenţei venite din sectorul privat, estimează analiştii citaţi de agenţia France Presse. De asemenea, autorităţile vor permite instaurarea unor bănci şi instituţii financiare, de talie modestă cert, dar cu capital privat. La ora actuală doar o mână de astfel de institutii există în toată China. Nu în ultimul rând – dar asta este pentru moment la stadiul de proiect – Partidul Comunist Chinez promite că va accelera libera convertibilitate a monedei nationale, yuanul. Acest obiectiv, dorit nu numai de chinezi dar si de partenerii externi ai Chinei, este însă demultă vreme repetat de guvern fără să fii fost însă vreodată atins cu adevărat.

Sursa: rfi.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *