RM. Roşia Montană şi Republica Moldova. 7 aprilie – 7 noiembrie şi ochiul dracului

Aş greşi dacă aş spune că nu e întâmplător – ce legături ar putea avea o comună pe cale de dispariţie cu o ţară? Aş greşi şi dacă aş spune că întâmplător – destinul are mai multă ironie decât fiinţele umane… De câteva mandate, RMGC (Roşia Montană Gold Corporation), o firmă canadiană, ocupă spaţiul românesc în cârdăşie cu oameni politici de culori foarte diferite. Se pare însă că îi convinge pe toţi cei care ajung la putere. Ce are RMGC şi nu au politicienii români? Răspunsul pe cât de simplu e, pe atât de previzibil: bani. Nu că politicienii români nu ar avea bani, dar banii niciodată nu sunt prea mulţi pentru cei ce speră să fie realeşi, pentru cei care-şi preconizează campanii electorale în viitor.

Compania canadiană vrea să distrugă o localitate istorică din România pentru a-i stoarce tot aurul rămas, chiar dacă şi dacii, şi romanii, şi Ceauşescu au exploatat la maximum minele din Roşia Montană. Banul e ochiul dracului, spune o vorbă din bătrâni ce ne caracterizează întreaga istorie. Şi în România, şi în Moldova, şi în Grecia, şi în UE, şi în SUA, şi în Rusia această vorbă e foarte actuală. În ţările mai dezvoltate însă, banul nu înseamnă tot. Nu poţi cumpăra chiar tot. În lagărul postcomunist lucrurile stau altfel. Totul e un pretext pentru a vinde şi a cumpăra.

În Roşia Montană ca şi în R. Moldova – se vând şi se distrug monumentele istorice. Se vând şi se cumpără suflete, vii sau moarte, ca în Gogol. Cum în Moldova e o practică trendy votul morţilor, aşa şi în Roşia: RMGC cumpără morţii de la cei vii pentru dreptul de-a scoate aurul din mormintele lor. Şi în Roşia Montană, şi în R. Moldova se cumpără jurnaliştii. Un jurnalist cumpărat nu mai poate informa. Pentru că el priveşte totul cu alţi ochi, cu ochii dracului. Publicitatea agresivă plasată de RMGC peste tot – televiziuni, trusturi media, ziare şi site-uri – nu doar induce lumea în eroare, ci lipseşte cititorul de informaţie şi, în acelaşi timp, cumpără nu doar tăcerea, ci şi complicitatea jurnaliştilor.

Pe 7 noiembrie, un grup de tineri au ocupat un hotel istoric din centrul Clujului, „Continental”, care la fel ca multe clădiri istorice din Chişinău stă în paragină. Din cauza banilor… Un bun al tuturor pe punctul de a deveni al nimănui. Tinerii au reînviat simbolul lângă care a avut loc şi Revoluţia din 1989 – l-au ocupat şi au afişat pancarte pentru Roşia Montană. La fel ca pe 7 aprilie, poliţia i-a săltat şi le-a tras procese penale. La fel ca pe 7 aprilie, informaţia a circulat mai mult pe internet, pe reţelele de socializare, nu la televiziunile sau ziarele unde şi-a plasat publicitate RMGC, iar presa vândută şi-a început deja campania de aruncare cu gunoi în protestatari. La fel ca pe 7 aprilie, oamenii sunt însetaţi de democraţie, dar primesc în schimb un capitalism sălbatic, ca în operele lui Lenin. La fel ca pe 7 aprilie, pe protestatari i-au arestat poliţişti în civil…

Banul, ochiul dracului, nu înseamnă tot. Din când în când avem nevoie de oameni care nu doar să ne arate, ci să ne şi demonstreze. Acest lucru este valabil nu doar pentru Roşia Montană sau R. Moldova, care au nu doar aceleaşi iniţiale, ci şi destine asemănătoare în tristeţe. La ocuparea Hotelului „Continental” a participat şi Mihnea Blidariu, scriitor şi lider al trupei „Luna Amară”, un mai vechi prieten al Chişinăului. Simt nevoia să-i mulţumesc lui Mihnea şi celorlalţi protestatari de lângă el: Paul Socol, Bogdan Buta, Raluca Dan, Ana Bănică, Bianca, Ramona Duminicioiu, cât şi celor din stradă care i-au susţinut şi mai târziu au scris despre asta. Din când în când toată lumea, nu doar Roşia Montană şi Republica Moldova, trebuie să vadă că ochiul dracului nu înseamnă tot.