România va sprijini Republica Moldova prin expertiză în dezvoltare regională și reducerea riscului seismic

Republica Moldova va beneficia de sprijinul României în domenii-cheie precum dezvoltarea regională, planificarea urbană, absorbția fondurilor europene și consolidarea clădirilor vulnerabile la risc seismic. Asistența a fost anunțată în cadrul unei întrevederi de lucru dintre vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și ministrul român al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Discuțiile au avut loc la București, în contextul participării oficialului moldovean la Forumul internațional „Reconstrucția Ucrainei: Securitate, Oportunități, Investiții”, care reunește parteneri regionali și europeni preocupați de reziliență și dezvoltare.
Întâlnirea s-a concentrat pe aprofundarea cooperării bilaterale în dezvoltare regională, modernizarea comunităților locale și aplicarea programelor dedicate reducerii riscului seismic. Părțile au evidențiat rolul instrumentelor de dezvoltare teritorială durabilă și al alinierii la bunele practici europene.
„Republica Moldova traversează o etapă decisivă de pregătire pentru accesarea fondurilor europene. Experiența României în gestionarea programelor de investiții publice reprezintă un sprijin valoros pentru noi”, a declarat Vladimir Bolea, menționând domenii precum dezvoltarea urbană, mobilitatea și reziliența seismică.
La rândul său, Cseke Attila a reiterat disponibilitatea României de a oferi expertiză prin schimburi de experiență și programe ce vizează dezvoltarea locală, planificarea urbană și consolidarea clădirilor expuse riscului seismic.
Oficialii au abordat și proiectele comune de infrastructură, inclusiv conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de transport, modernizarea zonelor de frontieră și dezvoltarea platformelor logistice regionale, inițiative esențiale pentru integrarea economică și valorificarea potențialului de cooperare.
Întrevederea a reconfirmat angajamentul ambelor guverne de a continua dialogul și de a accelera proiectele comune, în contextul apropierii Republicii Moldova de standardele și practicile europene.