Mândrie pentru talentata tânără, iar frică pentru ziua de mâine a acestei țări. Mă mai gândeam în acele clipe că societatea noastră este ostatica unei clase politice iresponsabile și criminale, iar noi, ziariștii, toți fără excepție, suntem complicii acesteia, măcar prin faptul că le dedicăm acestor politicieni prea mult timp, iar adevăratele valori și probleme ale acestei țări trec pe lângă noi.
…Ana Munteanu a ridicat sala în picioare, după ce câteva minute a ținut-o încremenită. Sala (și toată România) a urmărit uimită, vrăjită și hipnotizată o poveste desenată pe nisip de talentata basarabeancă.
Ni s-a spus, la un moment dat, că R. Moldova este o poveste de succes. Și noi am început să credem că chiar așa este. Apoi am fost somați să gândim pozitiv, să ne uităm la negru și să zicem că e alb, în caz contrar, ești acuzat că isterizezi și demoralizezi societatea. Mai pe scurt, nici nu am observat cum încetul cu încetul am început să gândim ca în socialism, adică colectiv, ca turma. De fapt, noi nici nu gândim, ci reacționăm, avem reacții la stimul, aidoma câinilor lui Pavlov, trăim cu lozinci, acționăm conform sloganelor, nu mai avem timp pentru reflecții. Tot mai des, în loc să cădem pe gânduri, cădem în orbire și ură. Analiști mătăhăloși la minte ne conving de la ecrane că în politică nu e loc pentru morală, de unde reiese că e normal ca politicienii să fie amorali și că este la fel de normal ca o țară să fie condusă de oameni amorali. Drept consecință, și noi, prostimea, acționăm ca „elitele politice” – fără morală.
Un ministru promitea că îl va bate pe cineva cu capul de asfalt și de toți pereții. Acest ministru face parte din guvernul Alianței pentru Integrare Europeană! Iată „principiile și valorile” acestei Alianțe – baterea cu capul de asfalt a celor incomozi. Și mesajul lui s-a transmis imediat: la doar câteva zile după ce au fost făcute publice vorbele ministrului, am văzut la televizor cum o domnișoară de vreo 16 ani o bătea pe o colegă cu capul de pragul de piatră al casei, cu cruzimea unui zbir înnebunit de băutură. Scena a fost filmată de un coleg. În mod normal, în loc să filmeze, acesta trebuia să salveze victima, el însă filma calm, fără să-i tremure mâna, de parcă ar fi filmat un amurg de soare. Nu vi se pare că e îngrozitor ce se întâmplă?
…După emisiune, talentata Ana Munteanu a declarat: „Când au început primele aplauze, am crezut că mă pierd. A fost extraordinar. A fost foarte greu să vin aici, într-o lume care nu mă cunoaște, cum mă cunosc cei de acasă".
Mi s-a făcut rușine după aceste vorbe. Rușine de mine, bineînțeles, fiindcă trăiesc de o viață în acest oraș, dar nu am știut că undeva, peste drum, la Academia de Arte, există un om întreg la minte, dăruit cu har, care nu face politică de partid, ci politică națională și care cu câțiva pumni de nisip împrăștiat pe sticlă ne-a spus o poveste zguduitoare despre realitățile noastre, o poveste a înstrăinării noastre prin care ne cheamă acasă. Uitați-vă însă ce se întâmplă aici, „acasă”… Nebunii din politică au dat foc casei. La ce să vii „acasă”?
Ana Munteanu a oferit românilor o zguduitoare poveste pictată în nisip. Povestea s-a încheiat cu aplauze, lacrimi și zâmbete. Toți cei trei jurați au spus „DA!". Unul din organizatorii emisiunii i-a spus Anei: „Domnișoară profesoară, ne-ați dat o lecție".
Și nouă ne-a dat o lecție. În zadar însă ne-a dat-o, fiindcă de mult noi nu mai învățăm nimic. Trăim cu iluzii, cu himere. Nu ne mai sensibilizează valorile, ci numai promiscuitatea „elitelor”. Nu ne mai este dor de frumos. Iată un comentariu de pe un forum: „e atât de frumos când vorbești sau pur și simplu privești la cineva care știe ce face, ce are de făcut, simți așa o mândrie și un îndemn… suntem o țară mică și nu știm decât să ne dăm cu picioarele în fund unii la alții, de la mic la mare și e păcat…”. Asta e! Atâta putem face cu mult talent – să ne dăm șuturi în fund. Să ne batem unul pe altul cu capul de asfalt. Să ne urâm. Să „ieșim din Acord”. Chiar cu riscul de a intra în Infern.
De două decenii și ceva, R. Moldova se zbate între a fi și a nu fi și nu a devenit o poveste de succes, ci o poveste pictată pe nisip. Ana Munteanu ne-a spus această poveste. E adevărat, noi, românii, cu adevărat avem talent. Dar ce nu au avem ca să fim fericiți?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
