Timpul Liber

Rudi, o bijuterie turistică între divin și lumesc

Doar astfel vei putea să cunoști mai îndeaproape oamenii din această țară și vei afla că o călătorie prin Moldova nu înseamnă doar picnicuri amuzante cu prietenii sau „priveliști irepetabile”. Atunci când călătorești în Moldova, nervii îți sunt necesari pentru momentele în care afli că locul tău indicat pe biletul de călătorie este ocupat, iar ca să te bucuri de el, trebuie să vii la 5.30 dimineață sau pentru momentele când ai în fața ta doar intersecții de drumuri și nu știi în ce direcție să pornești, fiindcă nu este instalat niciun indicator pentru turiști.

Dar să revenim la satul Rudi, din raionul Soroca, locul care nu cunoaște trafic, sondaje sau vizite oficiale, ci doar liniște și muncă. Situat la 200 km de Chișinău, după patru ore de mers cu microbuzul plin de oameni, am ajuns la marginea satului Rudi, de unde, ca să ajungem în centrul satului, am mai parcurs pe jos trei kilometri. De o parte și de alta a drumului care ducea spre sat, tronau livezile de meri, care, se pare, nu au fost afectate de seceta din acest an și așteptau să fie culese de săteni.

Sătenii rămân cele mai bune „indicatoare” pentru turiști

Ajunși în localitate, care, deși ascunde numeroase vestigii istorice – una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova, Mănăstirea Rudi, datată din 1777 și unicul monument din RM inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO, Arcul Geodezic Struve – , nu am văzut niciun indicator spre aceste obiective, care, într-o țară decentă, ar fi unele dintre cele mai vizitate obiective turistice din țară.


Arcul Geodezic Struve

Astfel, ca să găsim mănăstirea, am întrebat de localnici și ne-au spus să mergem tot înainte, pe unicul drum care duce în pădure, adică în rezervația peisagistică Arionești, de 916 hectare, iar după un kilometru de mers prin sat, am dat și de câteva indicatoare ruginite, scrise într-o română stâlcită. Totodată, timp de o zi însorită de toamnă, cât ne-am bucurat de satul Rudi, nu am zărit niciun turist cu care să ne putem împărtăși impresiile.

Mănăstirea Rudi, lăcaș sfânt, ocrotit de verdele pădurii

Din sat până la mănăstire, am mers încă doi kilometri pe drumul cu pietriș din pădure. Pădure bogată, izvoare și o cărare interminabilă, când, deodată, apare în fața noastră o câmpie însorită, iar în centrul ei este amplasată Biserica „Sf. Treime” și seculara mănăstire, care a conservat un stil de viață monahal, în valea râului Bulboana, afluent de dreapta al Nistrului. Acest locaş cu cupolă, cu planul în forma unui trifoi rămâne unul dintre cele mai interesante monumente ale arhitecturii moldoveneşti.


Izvorul din curtea Mănăstirii Rudi

În aceeași clipă, liniștea a devenit parte din noi, întrucât fiecare tăcea și pășea pios. Măicuțele, sobre, evlavioase și măsurate la vorbă, doar te atenționează ce trebuie să faci și nimeni nu are timp să stea de vorbă cu vizitatorii, deoarece toate maicile au treburi care nu pot fi amânate, precum curățenia de sâmbătă, prepararea compotului pentru iarnă, spălatul rufelor sau grădinăritul.

După ce am aprins câteva lumânări în Biserica „Sf. Treime” din curtea mănăstirii, nu am mai îndrăznit să stăm și am plecat. Era un loc unde se muncea de zor, se uita de cele lumești și unde cei fără treabă nu aveau permis de ședere.

În căutarea „Farfuriei turcești”…

La un kilometru de Mănăstirea Rudi, acolo unde defileul se deschide spre valea Nistrului, este situată o construcţie, numită de săteni „Farfuria turcească”. Conform datelor arheologilor, aceasta este o aşezare datată din secolele VIII-IX şi înconjurată în secolele IX-X cu un zid de apărare circular şi un şanţ. Înălţimea zidului e de șase metri, iar la sud-vest şi vest e de până la patru metri.

După alți patru kilometri parcurși pe jos, prin mijlocul pădurii, nu am găsit renumita „Farfurie turcească”. Una dintre locuitoarele satului ne-a spus că nu am dat de farfurie, din cauza stufărișului și vegetației bogate, care, în ultimii ani, nu mai este curățat de nimeni. „Îmi aduc aminte că, atunci când eram tineri, ne duceam în fiecare duminică cu familia prin acele locuri și era un meleag de vis. Și, mai ales, ce frumos a fost când se filma „Lăutarii”, câtă lume, cât alai!”, ne-a spus localnica cu regret, dar și cu o mândrie în suflet.

Pe partea opusă a aceluiaşi defileu se află ruinele unei cetăţi romane vechi, pe care e pus un indicator şi unde se înalţă trei cruci de lemn. Acest loc aşa şi se numeşte „Trei cruci”. De aici Mănăstirea Rudi se vede ca în palmă, ca o piatră preţioasă înrămată în verdele intens al pădurii.

„Peștera răposaților” de sub cimitir

În apropierea satului se află aşa-numita „Peştera Morţilor” sau „Peștera Răposaților”, precum ne-au spus sătenii, care, conform legendei, trece pe sub albia râului Nistru şi se sfârşeşte pe malul său stâng. Ca să ajungem la ea, am trecut prin cimitirul satului și ne-am dat seama că se află chiar sub cimitir, având o deschizătură îngustă.


Intrarea în „Peștera Răposaților”

Se făcuse ora patru după-amiază și ne-am dat seama că în 20 de minute apare ultimul microbuz spre Chișinău. „Înapoi la realitate”, ne-am zis, și am fugit în centrul satului. Riscam să mergem și noi patru ore în picioare, deoarece microbuzul venea de la Otaci. Dar norocul a fost de partea noastră…

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.