Rusia susţine că vaccinul Sputnik V este eficient 92% împotriva coronavirusului

Aşa-numita fază a treia a testării produsului Institutului Gamaleia are loc în 29 de clinici din Moscova şi va implica în total 40.000 de voluntari, din care un sfert vor primi o injecţie placebo. RDIF afirmă că şansele de îmbolnăvire sunt cu 92% mai mici pentru cei vaccinaţi cu Sputnik V, faţă de cei cărora li s-a administrat un placebo. Rata respectivă este cu mult mai mare decât cea de 50% stabilită de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (US Food and Drug Administration, FDA) ca prag pentru vaccinuri.
Sputnik V a fost înregistrat pentru uzul public în august; Rusia a fost prima ţară care a acordat o astfel de certificare, însă înainte de începerea testelor pe scară largă, care a avut loc abia în septembrie.
”Arătăm, pe bază de date, că avem un vaccin foarte eficient”, a declarat şeful RDIF, Kirill Dimitriev. El a adăugat că este un eveniment despre care cercetătorii le vor povesti într-o bună zi nepoţilor.
Cu numai două zile înainte, luni, Pfizer şi BioNTech anunţaseră că au obţinut un vaccin cu eficienţă de 90%, folosind o tehnologie cu ARN mesager, care declanşează o reacţie imunitară fără a folosi agenţi patogeni cum ar fi particulele virale.